Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

 Lumea în obiectiv

Cărţile: un etalon al celebrităţii

„Dacă eşti celebru pentru că s-a scris o carte despre tine, . . . atunci Isus Cristos rămâne şi în lumea contemporană cel mai celebru personaj“, se spune în ziarul britanic The Guardian. Cercetările efectuate la Biblioteca Congresului din Washington, D.C., au dezvăluit că există 17 239 de cărţi despre Isus. Aceasta înseamnă aproape de două ori mai multe cărţi decât cele scrise despre William Shakespeare, care se află pe locul doi, cu 9 801 cărţi. Vladimir Lenin ocupă locul al treilea, cu 4 492 de cărţi, urmat de Abraham Lincoln, cu 4 378 de cărţi scrise despre el, şi de Napoleon I, cu 4 007 cărţi. Maria, mama lui Isus, se află pe locul al şaptelea, cu 3 595 de cărţi, fiind singura femeie dintre primele 30 de celebrităţi. Despre Ioana D’Arc, următoarea femeie pe listă, s-au scris 545 de cărţi. În ce priveşte compozitorii, Richard Wagner se află pe primul loc, urmat de Mozart, Beethoven şi Bach. Primul pe lista pictorilor este Picasso, înaintea lui Leonardo da Vinci şi Michelangelo. Însă Leonardo da Vinci este în capul listei oamenilor de ştiinţă şi a inventatorilor, depăşindu-i pe Charles Darwin, Albert Einstein şi Galileo Galilei. „Nici una dintre primele 30 de celebrităţi nu se află în viaţă“, precizează The Guardian.

Paradisul pierdut?

Cu ocazia unei sesiuni speciale a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, 43 de state insulare mici şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu pericolele ce ameninţă mediul, anunţă cotidianul francez Le Monde. Multe dintre aceste insule paradiziace sunt afectate tot mai mult de uragane, cicloane, inundaţii şi lipsa apei. Potrivit unui comunicat de presă ONU, se estimează că uraganul Mitch a cauzat în arhipelagul Antilelor moartea a aproximativ 11 000 de persoane. Atât Seychelles, cât şi Mauritius au fost afectate în ultimii doi ani de secete cumplite. Temperaturile ridicate şi poluarea grăbesc procesul de albire a recifelor de corali, reducând astfel biodiversitatea din zonele respective. Locuitorii insulelor se tem şi de consecinţele creşterii nivelului mării din cauza încălzirii globale. Se estimează că 80% dintre atolii arhipelagului Maldive ar putea fi acoperiţi de apele oceanului.

Şoferii somnoroşi contra şoferilor beţi

„Somnul insuficient poate avea aceleaşi efecte ca şi consumul excesiv de alcool“, se arată în The New York Times. La Universitatea Stanford s-a făcut un studiu pentru a se verifica timpul de reacţie în cazul a 113 persoane care au apnee în timpul somnului — aceasta întrerupe somnul în timpul nopţii şi cauzează somnolenţă pe timpul zilei — comparativ cu un eşantion alcătuit din 80 de voluntari. După stabilirea timpului de reacţie etalon, grupul de referinţă a consumat băuturi alcoolice de 40 de grade. „În trei din şapte teste ale timpului de reacţie, cei despre care se ştie că au apnee în timpul somnului au avut rezultate mai slabe decât cei a căror alcoolemie era de 0,8‰, nivel ce depăşeşte cu mult nivelul admis de lege în 16 state americane“, precizează Times. Potrivit dr. Nelson B. Powell, cel care a condus studiul, rezultatele obţinute scot în evidenţă cât de periculos este ca şoferul să conducă atunci când îi este somn.

Aproape o treime din populaţia lumii are TBC

În 1997, aproape o treime din populaţia lumii — 1,86 de miliarde de oameni — era infectată cu virusul TBC, declară o comisie formată din 86 de specialişti în domeniul sănătăţii, din peste 40 de ţări. Comisia, aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a mai estimat că, în acel an, 1,87 de milioane de persoane au murit de TBC, în timp ce alte 7,96 de milioane de persoane au fost infectate. Studiul, publicat de The Journal of the American Medical Association, dezvăluie că „80% din cazurile de TBC au fost depistate în 22 de ţări, în 5 ţări din sud-estul Asiei înregistrându-se mai mult de jumătate din cazuri“. Potrivit acestui studiu, „9 din 10 ţări cu cele mai mari rate de incidenţă pe cap de locuitor erau ţări africane“. În unele ţări cu rate înalte de infectare cu HIV, rata mortalităţii în cazurile de TBC depăşea 50%. În aceste ţări se menţin rate înalte de infectare cu TBC din cauza unor „măsuri de control [al evoluţiei bolii] necorespunzătoare“. Autorii studiului prevăd că în acest an se vor înregistra 8,4 milioane de noi cazuri de TBC. Majoritatea acestor persoane infectate nu vor prezenta niciodată simptomele bolii. Totuşi, în cazurile în care bacteria se află într-o stare latentă, ea poate deveni activă când bolnavul este malnutrit sau când sistemul lui imunitar este slăbit, precizează revista.

Copii expuşi la fumul de ţigară

„Aproximativ jumătate din copiii lumii locuiesc cu un fumător“, se spune într-un buletin medical (University  of California Berkeley Wellness Letter), în care se vorbeşte despre un raport dat recent publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. „Aceasta înseamnă peste 700 de milioane de copii.“ Având în vedere că se aşteaptă ca în următorii 20 de ani numărul adulţilor care fumează să crească la 1,6 miliarde, şi mai mulţi copii vor fi expuşi fumatului pasiv. Aceşti copii vor fi mai vulnerabili la unele probleme medicale ca infecţii ale urechii şi afecţiuni respiratorii.

Un best-seller cu puţini cititori

„Este cel mai bun best-seller din istoria omenirii“, se spune în ziarul Star-Telegram din Fort Worth, Texas. „Atât ca obiect cultural de devoţiune, cât şi ca etalon spiritual, Biblia se află la loc de cinste în cadrul a trei religii importante din lume, care au miliarde de credincioşi. Dar, ca un paradox ce l-ar pune în dificultate chiar şi pe înţeleptul Solomon, ea este citită de foarte puţini.“ Totuşi, numărul de Biblii vândute a atins un nou record şi se spune că majoritatea americanilor — peste 90% — posedă, în medie, trei versiuni, precizează o agenţie de sondaje. Cu toate acestea, un sondaj a scos la iveală că două treimi dintre aceştia nu citesc cu regularitate din Biblie. Majoritatea nu ştiu nici măcar numele celor patru evanghelii şi nu pot spune nici cinci dintre cele Zece Porunci. „Iar, pentru cei mai mulţi, Cartea Cărţilor n-are nici o valoare“, adaugă ziarul.

Imnuri pentru noul mileniu

Enoriaşii britanici „vor cânta în curând imnuri fotbalistice cu ocazia slujbelor“ dacă aleg să folosească noua carte de închinare intitulată Songs for the New Millennium (Cântări pentru noul mileniu), anunţă ziarul londonez The Times. Publicată de Biserica Anglicană în colaborare cu Biserica Metodistă, noua carte conţine câteva imnuri adresate „scumpului Dumnezeu-mamă“. Un imn recunoaşte „dragostea sa maternă“ şi se referă la Dumnezeu folosind genul feminin. Într-un alt imn, Isus este prezentat drept un „antrenor-jucător“ al unei echipe de fotbal, iar refrenul este un bine cunoscut imn fotbalistic. Unele cântări sunt scrise de copii, de exemplu, de un grup de orfani ai căror părinţi au murit de SIDA. Dave Hardman, unul dintre susţinătorii lucrării, a declarat: „Este o carte de cântări care reuneşte toate tradiţiile. Ne-am dorit să găsim compozitori care să prezinte realităţile vieţii văzute cu ochii credinţei“.

Prea multe mumii?

Egiptul se confruntă cu o problemă unică: prea multe antichităţi. În permanenţă sunt anunţate noi descoperiri: mormântul frumos decorat al doicii lui Tutankhamon la Saqqarah, piatra din vârful unei piramide la Dahshûr, o incintă foarte mare a unui templu la Akhmīm, un imens complex funerar subteran cu peste 200 de încăperi la Luxor, sculpturi şi alte obiecte provenite din porturi şi palate înghiţite de apele mării lângă Alexandria, ca să nu menţionăm decât câteva dintre ele. Muzeul Egiptean din Cairo are deja expuse peste 120 000 de obiecte antice, iar în depozit are puse deoparte un număr mult mai mare de antichităţi. „În fiecare săptămână se fac noi descoperiri senzaţionale, ceea ce creează însă noi probleme pentru magaziile deja aglomerate, precum şi în ce priveşte timpul şi bugetul celor care examinează, cataloghează şi restaurează aceste obiecte“, se arată în The Economist. În urma descoperirii într-un deşert a unui cimitir ce ar putea conţine nu mai puţin de 10 000 de morminte, un arheolog a spus: „Ultimul lucru de care avem nevoie sunt alte mumii“. Numai câteva mumii mai reprezentative vor fi expuse. Restul vor fi îngropate din nou.

Mine-capcană care ucid

În Angola există cea mai mare densitate de mine de teren din lume. Dar în această ţară deminorii se află în faţa unei noi probleme: mine-capcană puse chiar pentru ei. Potrivit ziarului londonez The Sunday Times, „specialiştii în deminare au descoperit două tipuri de detonatoare care au fost ataşate minelor. Unul detonează mina când este expusă la lumină, fiind alimentat de baterii ce durează până la 12 luni. Celălalt are incorporată o spiră sau o bobină magnetică proiectată să detoneze când detectează un echipament de curăţare a terenului de mine“, echipament ce se poate afla pe o rază de peste 20 m. „Cu alte cuvinte, aceasta este o «mină împotriva deminării»“, a declarat Tim Carstairs, de la Grupul de Consiliere privind Minele. „Ea este proiectată efectiv să-i ucidă pe voluntarii noştri care încearcă să ajute comunităţile de aici curăţându-le terenurile de mine.“ În prezent, în Angola există aproximativ 70 000 de persoane cărora li s-a amputat un membru din cauza accidentelor provocate de mine — fiind cel mai mare număr din lume —, iar medicii efectuează, în medie, 35 de amputări pe lună. Întrucât în războiul civil din Angola părţile beligerante continuă să pună mine, agricultorii îşi abandonează terenurile, iar oraşele nu mai pot fi aprovizionate cu alimente. Secretarul general ONU, Kofi Annan, atrage atenţia că „sute de mii de angolezi se confruntă cu malnutriţie gravă, boli şi moarte“.