Salt la conţinut

Salt la cuprins

Normele morale în lumea de azi

Normele morale în lumea de azi

 Normele morale în lumea de azi

Într-o dimineaţă a lunii aprilie 1999, liniştea oraşului Littleton, situat în apropiere de Denver (Colorado, S.U.A.), a fost tulburată. Doi tineri îmbrăcaţi în pardesie negre au intrat în liceul din acest oraş şi au început să tragă în elevi şi în profesori. Chiar au detonat bombe. Au fost ucişi doisprezece elevi şi un profesor şi peste 20 de persoane au fost rănite. Făptaşii au pus capăt masacrului sinucigându-se. Aveau doar 17 şi, respectiv, 18 ani şi nutreau o ură adâncă faţă de anumite grupuri.

DIN nefericire, faptele de genul celei menţionate înainte nu sunt cazuri izolate. În ziare, la radio şi la televizor sunt prezentate întâmplări asemănătoare din întreaga lume. Potrivit Centrului Naţional de Statistici cu privire la Învăţământ, pe parcursul anului 1997 în şcolile americane au avut loc 11 000 de acte de violenţă în care s-au folosit arme. În Hamburg (Germania), numărul actelor de violenţă a crescut cu 10 la sută pe parcursul anului  1997, iar 44 la sută dintre suspecţi erau tineri sub vârsta de 21 de ani.

Corupţia în rândul politicienilor şi al funcţionarilor guvernamentali este la ordinea zilei. Un raport din 1998 al Anitei Gradin, comisar al Uniunii Europene (UE), a dezvăluit că corupţia din cadrul Uniunii Europene pe parcursul anului 1997 a cauzat daune în valoare de 1,4 miliarde de dolari. În această sumă intră tot felul de acţiuni, de la anularea amenzilor pentru parcare neregulamentară la primirea frauduloasă de subvenţii agricole sau alte subvenţii de tip UE. S-au permis spălarea unor mari sume de bani şi contrabanda cu arme şi cu narcotice, iar angajaţii UE au fost mituiţi de organizaţiile criminale ca să nu dezvăluie nimic. În 1999, toţi membrii Comisiei Europene şi-au dat demisia.

Cu toate acestea, nu înşală numai cei aflaţi în păturile cele mai înalte ale societăţii. Într-un raport întocmit de Comisia Europeană cu privire la muncitorii ilegali se afirma că aproximativ 16 la sută din produsul naţional brut al Uniunii Europene constă din câştigul provenit de la firme care nu sunt înregistrate şi care nu plătesc impozite. În Rusia, potrivit rapoartelor, până la 50 la sută din câştigul total este ilegal. Mai mult decât atât, în Statele Unite, Association of Certified Fraud Examiners a afirmat că firmele americane pierd anual cu mult peste 400 de miliarde de dolari deoarece angajaţii fură bani sau bunuri ce aparţin firmei.

Internetul este folosit de mulţi pedofili care încearcă să-i ademenească pe minori în activităţi sexuale ilicite. Potrivit spuselor purtătorului de cuvânt din Suedia al Organizaţiei Salvaţi Copiii, îngrijorarea cu privire la pornografia infantilă de pe Internet este tot mai mare. În Norvegia, în 1997 această organizaţie a primit 1 883 de informaţii confidenţiale privitoare la situri Web cu pornografie infantilă. În anul următor, numărul informaţiilor primite a crescut vertiginos la aproape 5 000. O mare parte a materialului este produs în ţări în care guvernul sau autorităţile locale nu pot supraveghea această activitate dezgustătoare.

Era mai bine în trecut?

Mulţi oameni, îngroziţi de decăderea normelor morale din lumea de azi, se pot gândi cu nostalgie la spiritul care exista între oameni pe vremea părinţilor sau a bunicilor lor. Probabil, ei au auzit că, pe atunci, oamenii duceau o viaţă mult mai liniştită şi că cinstea şi alte calităţi morale erau foarte preţuite în toate păturile sociale. Oamenii mai înaintaţi în vârstă vorbesc, probabil, despre vremurile când oamenii harnici se ajutau unii pe alţii, despre cât de puternice erau legăturile de familie şi despre faptul că tinerii se simţeau în siguranţă şi îi ajutau pe părinţi la munca din gospodărie sau din atelier.

Toate acestea dau naştere unor întrebări: Erau normele morale într-adevăr mai bune în trecut? Sau, pur şi simplu, nostalgia este cea care ne denaturează amintirile cu privire la zilele de odinioară? Să vedem cum răspund istoricii şi alţi sociologi la aceste întrebări.

[Chenarul de la pagina 3]

Definiţia normelor morale

În aceste articole, expresia „norme morale“ se referă la principiile care definesc ce este bine şi ce este rău în comportamentul oamenilor. Sensul cuprinde ideea de cinste, sinceritate şi norme înalte în ce priveşte conduita sexuală şi alte chestiuni.