Salt la conţinut

Salt la cuprins

 LECȚIA 14

Ce instruire specială primesc pionierii?

Ce instruire specială primesc pionierii?

Statele Unite

Școala Galaad, Patterson, New York

Panama

Instruirea teocratică reprezintă o caracteristică a poporului lui Iehova. Cei ce participă cu timp integral la predicare beneficiază de cursuri speciale de instruire, care îi ajută ‘să-și înfăptuiască pe deplin serviciul’ (2 Timotei 4:5).

Școala pentru Pionieri. După primul an de serviciu cu timp integral, un pionier regular participă la un curs de șase zile ce poate fi ținut la o sală a Regatului din zonă. Scopul școlii este să-l ajute pe pionier să se apropie mai mult de Iehova, să devină mai eficient în toate aspectele lucrării de predicare și să persevereze în acest serviciu.

Școala pentru Evanghelizatorii Regatului. La acest curs de două luni sunt instruiți pionieri cu experiență, dispuși să-și părăsească locurile natale pentru a sluji unde este mai multă nevoie de vestitori. Atitudinea lor, bine exprimată de cuvintele „Iată-mă! Trimite-mă!”, este asemănătoare celei manifestate de Isus Cristos, cel mai mare Evanghelizator care a slujit vreodată pe pământ (Isaia 6:8; Ioan 7:29). Cei ce se mută departe de casă trebuie uneori să se adapteze la un nivel de trai mai scăzut, la o cultură, climă și alimentație total diferite de cele cu care sunt obișnuiți. Ar putea fi necesar chiar să învețe o altă limbă. Școala îi ajută pe cursanți – frați și surori celibatari, precum și cupluri căsătorite, cu vârste între 23 și 65 de ani – să cultive calitățile spirituale de care au nevoie în repartiția lor și aptitudinile necesare pentru a fi folosiți de Iehova într-o măsură și mai mare în cadrul organizației sale.

Școala Biblică Galaad. În ebraică, „Galaad” înseamnă „Movila mărturiei”. De la înființarea școlii (în 1943), peste 8 000 de absolvenți au fost trimiși ca misionari pentru a predica „până la marginile pământului” (Faptele 13:47). Când primii misionari absolvenți ai Școlii Galaad au sosit în Peru, în această țară nu exista nicio congregație. În prezent există peste 1 000! Când primii misionari au sosit în Japonia, aici nu erau nici 10 Martori. Astăzi sunt peste 200 000! Școala Galaad, care durează cinci luni, include un studiu temeinic al Bibliei. La această școală sunt invitați cei care slujesc ca pionieri speciali sau misionari în teritoriu, care slujesc la filiale sau în lucrarea de circumscripție. Instruirea intensivă primită aici îi ajută să sprijine și să consolideze activitatea teocratică pe tot globul.

  • Care este scopul Școlii pentru Pionieri?

  • Cine participă la Școala pentru Evanghelizatorii Regatului?