Salt la conţinut

Salt la cuprins

 LECȚIA 15

De ce merită să înveți mai multe despre Dumnezeu?

De ce merită să înveți mai multe despre Dumnezeu?

1. Ce foloase vei avea dacă vei continua să studiezi Biblia?

Analiza succintă a învățăturilor de bază ale Bibliei te-a ajutat, cu siguranță, să-l iubești mai mult pe Iehova. Însă această iubire trebuie hrănită în permanență. (1 Petru 2:2) Vei putea avea viață veșnică doar dacă vei continua să te apropii de Dumnezeu studiind Cuvântul său. Citește Ioan 17:3; Iuda 21.

Pe măsură ce vei dobândi tot mai multă cunoștință despre Dumnezeu, credința ta va deveni mai puternică și te va ajuta să-i fii plăcut. (Evrei 11:1, 6) Astfel, te vei simți îndemnat să te căiești, adică să regreți păcatele comise, și să te străduiești să faci schimbări în modul de viață. Citește Faptele 3:19.

2. Cum le poate fi de folos și altora cunoștința ta despre Dumnezeu?

Poți avea o relație specială cu Iehova

Tuturor ne place să le spunem celorlalți o veste bună. Fără îndoială că și tu vei dori să le împărtășești altora ceea ce ai învățat. În timp ce vei continua să studiezi Biblia, vei învăța cum poți să o folosești pentru a explica de ce crezi în Iehova și în vestea bună. Citește Romani 10:13, 15.

Multe persoane le depun mărturie despre vestea bună mai întâi prietenilor sau rudelor. Însă e nevoie de tact. În loc să le spui că religia lor nu este bună, vorbește-le mai degrabă despre promisiunile lui Dumnezeu. De asemenea, nu uita că, deseori, oamenii sunt impresionați mai mult de modul în care te comporți decât de ceea ce spui. Citește 2 Timotei 2:24, 25.

3. Ce fel de relație poți avea cu Dumnezeu?

Dacă studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, vei crește din punct de vedere spiritual și, astfel, te vei bucura de o relație specială  cu Iehova. Poți ajunge să faci parte din familia sa. Citește 2 Corinteni 6:18.

4. Ce poți face pentru a progresa din punct de vedere spiritual?

Continuă să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu! (Evrei 5:13, 14) Roagă-l pe un Martor al lui Iehova să studieze Biblia cu tine folosind cartea Ce ne învață Biblia?. Cu cât vei învăța mai multe din Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vei avea o viață mai reușită. Citește Psalmii 1:1-3; 73:27, 28.

Iehova, fericitul Dumnezeu, este sursa veștii bune. Te poți apropia de Dumnezeu dacă te apropii de poporul său. (Evrei 10:24, 25) Depunând în continuare eforturi pentru a-i fi plăcut lui Iehova, te vei putea bucura de adevărata viață, viața veșnică. Așadar, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te apropii de Dumnezeu! Citește 1 Timotei 1:11; 6:19.