Salt la conţinut

Salt la cuprins

 CAPITOLUL 23

„El ne-a iubit primul“

„El ne-a iubit primul“

1–3. De ce moartea lui Isus este unică în istorie?

ÎNTR-O zi de primăvară, cu aproape 2 000 de ani în urmă, un om nevinovat a fost judecat şi condamnat pentru nişte delicte pe care nu le comisese niciodată, după care a fost executat pe un stâlp de tortură. Nu a fost nici prima şi, din nefericire, nici ultima execuţie nedreaptă şi crudă din istoria omenirii. Totuşi, acea moarte a fost diferită de toate celelalte.

2 În timp ce acest om se afla în chinuri cumplite în ultimele sale ore de viaţă, cerurile fizice au marcat importanţa deosebită a evenimentului. Deşi era mijlocul zilei, s-a făcut dintr-o dată întuneric. Potrivit spuselor unui istoric, „lumina soarelui a dispărut“ (Luca 23:44, 45). Apoi, chiar înainte de a-şi da ultima suflare, bărbatul a spus următoarele cuvinte: „S-a împlinit!“ Într-adevăr, dându-şi viaţa, el a realizat ceva minunat. Sacrificiul său a fost cel mai mare act de iubire înfăptuit vreodată de un om. — Ioan 15:13; 19:30.

3 Acel om a fost, cum bine se ştie, Isus Cristos. S-a vorbit mult despre chinurile şi moartea sa din acea zi sumbră de 14 nisan a anului 33 e.n. Totuşi, un lucru important este deseori scăpat din vedere. Deşi Isus a trecut prin chinuri cumplite, a fost cineva care a suferit şi mai mult. De fapt, această persoană a făcut un sacrificiu şi mai mare în ziua aceea: cel mai mare act de iubire care a fost înfăptuit vreodată în univers. Despre ce act este vorba? Răspunsul constituie o introducere potrivită pentru cel mai important subiect: iubirea lui Iehova.

 Cel mai mare act de iubire

4. Ce anume l-a determinat pe un soldat roman să creadă că Isus nu a fost un om obişnuit, şi la ce concluzie a ajuns acest soldat?

4 Centurionul roman care a supravegheat executarea lui Isus a fost uimit de întunericul dinaintea morţii lui Isus, precum şi de cutremurul puternic de după aceea. „Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu“, a spus el (Matei 27:54). Evident, Isus nu fusese un om obişnuit! Acest soldat contribuise la executarea Fiului unic-născut al Dumnezeului cel Preaînalt! Dar cât de mult ţinea Tatăl la Fiul său?

5. Cum ar putea fi ilustrată uriaşa perioadă de timp în care Iehova s-a aflat doar în compania Fiului său?

5 În Biblie, Isus este numit „întâiul-născut din toată creaţia“ (Coloseni 1:15). Gândeşte-te la următorul lucru: Fiul lui Iehova a existat înainte de crearea universului fizic. Aşadar, cât timp au fost împreună Tatăl şi Fiul? Unii oameni de ştiinţă estimează că Universul are o vechime de 13 miliarde de ani. Ai putea doar să-ţi imaginezi cât de lungă a fost această perioadă? Pentru a-i ajuta pe oameni să-şi facă o idee despre vârsta pe care savanţii presupun că ar avea-o Universul, la un planetariu s-a încercat o reprezentare a axei timpului, care a fost sugerată printr-o linie de 110 metri. Fiecare pas pe care-l fac vizitatorii în dreptul acestei axe echivalează cu aproximativ 75 de milioane de ani din viaţa Universului. La capătul axei, întreaga istorie umană este reprezentată printr-un punct de grosimea unui fir de păr. Totuşi, chiar dacă estimarea este corectă, această linie, oricât de lungă ar fi, n-ar putea să reprezinte niciodată anii de viaţă pe care-i are Fiul lui Iehova! Dar cu ce a fost ocupat el în tot acest timp?

6. a) Cu ce a fost ocupat Fiul lui Iehova în timpul existenţei sale preumane? b) Ce fel de legătură există între Iehova şi Fiul său?

6 Fiul a slujit cu bucurie ca „maestru“ pe lângă Tatăl său (Proverbele 8:30). Biblia spune: „Fără el [Fiul] nu a venit în existenţă nici măcar un singur lucru“ (Ioan 1:3). Prin urmare, Iehova şi Fiul său au lucrat împreună pentru a crea tot ce  există astăzi. Ce momente plăcute şi emoţionante au petrecut ei împreună! Majoritatea suntem de acord că iubirea dintre un părinte şi copilul său este uimitor de puternică. Iar iubirea „este o legătură perfectă a unirii“ (Coloseni 3:14). De aceea, cine s-ar încumeta să măsoare profunzimea legăturii care a existat de-a lungul unei asemenea perioade uriaşe de timp? Este cât se poate de limpede că Iehova Dumnezeu şi Fiul său sunt uniţi prin cea mai puternică legătură de iubire care a existat vreodată.

7. La botezul lui Isus, cum şi-a exprimat Iehova sentimentele faţă de Fiul său?

7 Cu toate acestea, Tatăl şi-a trimis Fiul pe pământ pentru a se naşte şi a trăi ca om. Faptul acesta a însemnat că o perioadă de câteva decenii Iehova a trebuit să renunţe la prezenţa unică a Fiului său iubit în cer. Cu profund interes, el a vegheat din cer asupra copilului Isus până când acesta a crescut şi a devenit un adult perfect. Când avea în jur de 30 de ani, Isus s-a botezat. Nu trebuie să presupunem ce a simţit Iehova pentru el, deoarece Tatăl a vorbit personal din cer: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat“ (Matei 3:17). Când Isus a înfăptuit cu fidelitate tot ceea ce fusese profeţit, tot ceea ce se ceruse din partea sa, Tatăl lui trebuie să fi fost foarte mulţumit. — Ioan 5:36; 17:4.

8, 9. a) La ce tratament a fost supus Isus în ziua de 14 nisan, 33 e.n., şi ce a simţit atunci Tatăl său ceresc? b) De ce a permis Iehova ca Fiul său să sufere şi să moară?

8 Prin urmare, ce a simţit Iehova în ziua de 14 nisan a anului 33 e.n.? Ce a simţit el când Isus a fost trădat, iar apoi arestat în toiul nopţii de o gloată de oameni? Ce a simţit când Isus a fost părăsit de prieteni şi supus în mod ilegal unui interogatoriu, când a fost batjocorit, scuipat şi lovit cu pumnii, când a fost biciuit, iar pielea de pe spate i-a fost zdrenţuită? Ce a simţit când Fiului său i s-au bătut cuie în mâini şi în picioare, când a stat atârnat pe un lemn, iar oamenii îl insultau? Ce a simţit Tatăl când Fiul său iubit a strigat la el în timp  ce se zbătea în chinurile morţii? Ce a simţit Iehova când Isus şi-a dat ultima suflare şi când, pentru prima dată de la facerea tuturor lucrurilor, Fiul său drag nu mai exista? — Matei 26:14–16, 46, 47, 56, 59, 67; 27:38–44, 46; Ioan 19:1.

„Dumnezeu . . . l-a dat pe Fiul său unic-născut“

9 Cuvintele sunt neputincioase. Întrucât Iehova are sentimente, durerea pe care i-a pricinuit-o moartea Fiului său nu poate fi exprimată în cuvinte. Ceea ce se poate explica este motivul pentru care Iehova a permis să se întâmple toate acestea. De ce a consimţit Tatăl să se supună atâtor suferinţe? Iehova ne spune ceva minunat în Ioan 3:16 — un verset biblic atât de important, încât a fost numit Evanghelia în miniatură. Aici se spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. Aşadar, motivul pe care l-a avut Iehova a fost iubirea. Darul lui Iehova — trimiterea Fiului său ca să sufere şi să moară pentru noi — a fost cel mai mare act de iubire din toate timpurile.

Ce este iubirea divină

10. Ce necesitate au oamenii, şi ce s-a întâmplat cu adevărata semnificaţie a cuvântului „iubire“?

10 Care este semnificaţia cuvântului „iubire“? Despre iubire s-a spus că este cea mai mare necesitate a omului. De când se nasc până mor, oamenii se luptă pentru ea, înfloresc la căldura ei şi se ofilesc sau chiar mor în lipsa ei. Cu toate acestea, este surprinzător de greu de definit. Oamenii vorbesc mult despre iubire. S-au scris nenumărate cărţi, cântece şi poeme pe această temă. Dar nu întotdeauna s-a înţeles ce înseamnă ea cu adevărat. De fapt, acest cuvânt este atât de des folosit, încât pare să-şi fi pierdut adevărata semnificaţie.

11, 12. a) De unde putem afla multe lucruri despre iubire, şi de ce de acolo? b) Ce tipuri de iubire se exprimau prin cuvinte diferite în greaca veche, şi ce cuvânt este folosit foarte des în Scripturile greceşti creştine pentru „iubire“ (vezi şi nota de subsol)? c) Ce este agápe?

11 Biblia însă explică sensul cuvântului „iubire“. În lucrarea Expository Dictionary of New Testament Words, de Vine, se spune:  „Iubirea se poate cunoaşte numai în virtutea acţiunilor pe care le produce“. Acţiunile lui Iehova consemnate în Biblie ne spun foarte multe lucruri despre iubirea sa, despre afecţiunea faţă de creaturile sale. De exemplu, ce anume ar putea fi mai relevant pentru această calitate decât actul suprem de iubire al lui Iehova, la care ne-am referit mai înainte? În capitolele următoare, vom vedea multe alte exemple de iubire manifestată de Iehova. În plus, vom putea dobândi o oarecare înţelegere asupra cuvintelor folosite în Biblie pentru „iubire“. În greaca veche existau patru cuvinte pentru noţiunea de „iubire“. * Dintre ele, termenul cel mai des folosit în Scripturile greceşti creştine este agápe. Într-un dicţionar biblic, acest cuvânt este numit „cel mai puternic termen imaginabil pentru iubire“. De ce este numit astfel?

12 Agápe desemnează iubirea bazată pe principii. Aşadar, este mai mult decât simpatie faţă de o altă persoană. Având un domeniu de aplicabilitate mai extins, ea este, în esenţă, mai profundă şi presupune o acţiune deliberată. Mai presus de orice, agápe este complet neegoistă. Citeşte din nou Ioan 3:16! Pe cine reprezintă „lumea“ pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult, încât l-a trimis pe Fiul său unic-născut pentru ea? Este lumea omenirii răscumpărabile. Din ea fac parte mulţi oameni care duc o viaţă păcătoasă. Îl iubeşte Iehova pe fiecare dintre aceştia ca pe un prieten apropiat, aşa cum l-a iubit pe fidelul Avraam (Iacov 2:23)? Nu, însă Iehova le arată bunătate tuturor, uneori chiar cu un preţ mare pentru el. El vrea ca toţi să se căiască şi să-şi schimbe modul de viaţă (2 Petru 3:9). Mulţi se căiesc. Pe aceştia el îi acceptă cu bucurie ca prieteni ai săi.

13, 14. Ce dovadă avem că agápe presupune deseori calde sentimente de afecţiune?

 13 Unii însă şi-au format o idee greşită despre agápe. Ei cred că ea desemnează o iubire rece, intelectuală. În realitate, agápe presupune de multe ori sentimente calde de afecţiune personală. De exemplu, când Ioan a scris: „Tatăl îl iubeşte pe Fiul“, el a folosit o formă a cuvântului agápe. Este această iubire lipsită de sentimente calde de afecţiune? Iată ce a spus Isus: „Tatăl are afecţiune pentru Fiul“, în acest loc apărând o formă a cuvântului grecesc philéo (Ioan 3:35; 5:20). Iubirea lui Iehova presupune deseori afecţiune tandră. Însă iubirea sa nu este niciodată motivată doar de sentimente. Ea are întotdeauna la bază principiile sale drepte şi înţelepte.

14 După cum am văzut, toate calităţile lui Iehova sunt perfecte şi atrăgătoare. Dar, dintre toate, iubirea este cea mai plăcută. Nimic nu ne apropie mai mult de Iehova. Din fericire, iubirea este şi calitatea sa dominantă. De unde ştim aceasta?

„Dumnezeu este iubire“

15. Ce afirmaţie face Biblia în legătură cu iubirea, o calitate a lui Iehova, şi de ce este unică această afirmaţie (vezi nota de subsol)?

15 Despre iubire, Biblia spune ceva ce nu mai menţionează despre nici o altă calitate dominantă a lui Iehova. Scripturile nu spun că Dumnezeu este putere sau că Dumnezeu este dreptate sau, cel puţin, că Dumnezeu este înţelepciune. El deţine aceste calităţi, el este sursa lor şi este incomparabil în manifestarea lor. Cu privire la cea de-a patra calitate se spune însă ceva mai mult: „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). * Ce semnificaţie are lucrul acesta?

16–18. a) De ce spune Biblia că „Dumnezeu este iubire“? b) Dintre toate creaturile pământeşti, de ce este omul un simbol potrivit al iubirii lui Iehova?

 16 Afirmaţia „Dumnezeu este iubire“ nu se reduce la o simplă ecuaţie, ca şi cum am spune „Dumnezeu egal iubire“. Citită în sens invers, „iubirea este Dumnezeu“, afirmaţia îşi pierde sensul. Iehova este mult mai mult decât o calitate abstractă. El este o persoană cu un vast registru de sentimente şi de însuşiri, pe lângă iubire. Totuşi, iubirea este o trăsătură de profunzime a lui Iehova. Într-o lucrare de referinţă se spune despre acest verset: „Esenţa sau natura lui Dumnezeu este iubirea“. În general, am putea să ne gândim la ea în felul următor: Iehova acţionează în virtutea puterii sale. Dreptatea şi înţelepciunea îi îndrumă modul de acţiune. Însă iubirea îl motivează pe Iehova să acţioneze. Iar iubirea echilibrează întotdeauna celelalte calităţi ale sale.

17 Deseori se spune că Iehova este însăşi personificarea iubirii. Astfel, dacă vrem să învăţăm despre iubirea principială, trebuie să învăţăm despre Iehova. Bineînţeles că putem vedea această frumoasă calitate şi la oameni. De ce şi la oameni? La începutul operei de creaţie, Iehova i-a adresat, evident Fiului său, aceste cuvinte: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră“ (Geneza 1:26). Dintre toate creaturile de pe pământ, numai oamenii pot să iubească, imitându-l astfel pe Tatăl lor ceresc. Aminteşte-ţi că Iehova foloseşte diferite creaturi ca simbol al calităţilor sale dominante. Totuşi, el a ales coroana creaţiei sale pământeşti, omul, ca simbol al calităţii Sale primordiale, iubirea. — Ezechiel 1:10.

18 Când iubim fără egoism, într-un mod principial, reflectăm calitatea predominantă a lui Iehova. În acest sens, apostolul Ioan a scris: „Cât despre noi, iubim pentru că el ne-a iubit primul“ (1 Ioan 4:19). Dar în ce sens ne-a iubit Iehova primul?

Iehova a luat iniţiativa

19. De ce se poate spune că iubirea a jucat un rol important în lucrarea de creaţie a lui Iehova?

19 Iubirea nu este o noutate. La drept vorbind, de ce a început  Iehova să creeze? Nu pentru că era singur şi avea nevoie de companie. Iehova este complet în sine şi nu are nevoie de nimic de la nimeni. Însă iubirea sa, o calitate activă, l-a făcut să dorească să împartă bucuriile vieţii cu creaturi inteligente, care pot să preţuiască acest dar. „Începutul creaţiei lui Dumnezeu“ a fost Fiul său unic-născut (Revelaţia 3:14). Apoi Iehova l-a folosit pe acest Maestru pentru a aduce în existenţă, începând cu îngerii, toate celelalte lucruri (Iov 38:4, 7; Coloseni 1:16). Binecuvântate cu libertate, inteligenţă şi sentimente, aceste creaturi spirituale puternice aveau ocazia, la rândul lor, să lege relaţii strânse — atât între ele, cât şi, mai presus de toate, cu Iehova Dumnezeu (2 Corinteni 3:17). Astfel, îngerii au iubit pentru că au fost ei mai întâi iubiţi.

20, 21. Ce dovezi au avut Adam şi Eva că Iehova îi iubea, totuşi cum au reacţionat ei?

20 Acelaşi lucru se poate spune şi despre omenire. De la început, Adam şi Eva au fost înconjuraţi de iubire. Oriunde îşi îndreptau privirile în locuinţa lor paradiziacă din Eden, ei puteau vedea mărturii ale iubirii Tatălui lor faţă de ei. Să remarcăm ce spune Biblia: „DOMNUL Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise“ (Geneza 2:8). Ai fost vreodată într-o grădină sau într-un parc realmente frumos? Ce ţi-a plăcut cel mai mult? Lumina care se strecura prin frunzişul unei bolţi umbroase? Uluitoarea explozie de culori dintr-un strat de flori? Susurul blând al unui pârâiaş, cântecul zglobiu al păsărelelor şi zumzetul insectelor? Dar parfumul copacilor, al fructelor şi al florilor? Oricum, nici un parc de astăzi nu se poate compara cu Edenul. De ce?

21 Acea grădină a fost plantată de Iehova însuşi! Trebuie să fi fost neasemuit de frumoasă. Acolo se găseau tot felul de pomi atrăgători ca aspect sau cu fructe delicioase. Grădina era bine udată, era întinsă şi plină cu animale de o diversitate încântătoare. Adam şi Eva aveau tot ce le trebuia pentru a duce o viaţă plină şi fericită, pe lângă munca satisfăcătoare şi compania perfectă de care se bucurau. Iehova a manifestat primul iubire  faţă de ei, iar ei aveau toate motivele să răspundă la fel. Totuşi, nu s-a întâmplat aşa. În loc să asculte cu iubire de Tatăl lor ceresc, ei s-au răzvrătit din egoism. — Geneza, capitolul 2.

22. Cum a demonstrat răspunsul lui Iehova la rebeliunea din Eden că iubirea sa este loială?

22 Cât de dureros trebuie să fi fost pentru Iehova! Dar a umplut de amărăciune această revoltă inima sa iubitoare? Nu, întrucât „bunătatea sa iubitoare [sau „iubirea sa loială“, nota de subsol] este pentru timp indefinit“ (Psalmul 136:1NW). De aceea, imediat el şi-a propus să ia măsuri iubitoare pentru a-i răscumpăra pe toţi urmaşii lui Adam şi ai Evei a căror inimă era înclinată spre dreptate. După cum am văzut, una dintre aceste măsuri a fost jertfa de răscumpărare a Fiului său iubit, care l-a costat enorm pe Tatăl nostru ceresc. — 1 Ioan 4:10.

23. Care este unul dintre motivele pentru care Iehova este „fericitul Dumnezeu“, şi ce întrebare importantă va primi răspuns în capitolul următor?

23 Într-adevăr, de la bun început, Iehova a arătat iubire faţă de omenire. În nenumărate feluri, „el ne-a iubit primul“. Întrucât iubirea promovează armonia şi bucuria, nu este de mirare că Iehova este descris ca fiind „fericitul Dumnezeu“ (1 Timotei 1:11). Totuşi, se ridică o întrebare foarte importantă. Ne iubeşte Iehova pe fiecare dintre noi, în mod individual? Următorul capitol va analiza această problemă.

^ par. 11 Verbul philéo, care înseamnă „a avea afecţiune pentru, a ţine la sau a-i plăcea de (aşa cum poate simţi cineva faţă de un prieten apropiat sau faţă de un frate), este deseori folosit în Scripturile greceşti creştine. O formă a cuvântului storgé, sau iubirea dintre rude apropiate, este folosită în 2 Timotei 3:3 pentru a arăta că această iubire va fi extrem de rară în ultimele zile. Éros, sau iubirea romantică dintre un bărbat şi o femeie, nu este folosit în Scripturile greceşti creştine, cu toate că acest fel de iubire este analizat în Biblie. — Proverbele 5:15–20.

^ par. 15 Şi alte expresii biblice au o structură asemănătoare. De exemplu: „Dumnezeu este lumină“ şi „Dumnezeu este . . . un foc mistuitor“ (1 Ioan 1:5; Evrei 12:29). Dar acestea trebuie înţelese în sens metaforic, întrucât Iehova este asemănat cu nişte lucruri fizice. Iehova este asemenea luminii, deoarece este sfânt şi drept. În el nu există nici o urmă de „întuneric“, sau de necurăţie. Iar în ce priveşte felul în care-şi foloseşte puterea de distrugere, el poate fi asemuit cu focul.