Salt la conţinut

Salt la cuprins

 CAPITOLUL 98

Apostolii caută din nou întâietate

Apostolii caută din nou întâietate

MATEI 20:17-28 MARCU 10:32-45 LUCA 18:31-34

  • ISUS PREZICE DIN NOU CĂ VA MURI

  • EL ÎI CORECTEAZĂ PE APOSTOLI PENTRU CĂ ÎŞI DORESC ÎNTÂIETATE

Isus şi discipolii săi au călătorit spre sud prin regiunea Pereea, iar acum trec râul Iordan în apropiere de Ierihon. Nu mai au mult până la Ierusalim. Ei sunt însoţiţi şi de alţi oameni care vor participa la sărbătoarea Paştelui din 33 e.n.

Isus merge înaintea discipolilor săi. El este hotărât să ajungă la timp în oraş pentru Paşte. Dar discipolilor le este teamă. Nu cu multă vreme în urmă, când Lazăr a murit şi Isus se pregătea să meargă din Pereea în Iudeea, Toma le-a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi, ca să murim cu el” (Ioan 11:16, 47-53). Aşadar, călătoria la Ierusalim este primejdioasă şi este firesc ca discipolii să se teamă.

Vrând să-i pregătească pentru ce va urma, Isus îi ia pe apostoli deoparte şi le spune: „Urcăm la Ierusalim şi Fiul omului va fi predat preoţilor principali şi scribilor, iar ei îl vor condamna la moarte. Îl vor da în mâna oamenilor naţiunilor ca să-şi bată joc de el, să-l biciuiască şi să-l ţintuiască pe stâlp, iar a treia zi va fi sculat din morţi” (Matei 20:18, 19).

Este a treia oară când Isus le vorbeşte discipolilor despre moartea şi învierea sa (Matei 16:21; 17:22, 23). Însă, de data aceasta, el le spune că va fi ţintuit pe stâlp. Discipolii îl ascultă, dar nu înţeleg sensul cuvintelor sale. Probabil că ei aşteaptă ca regatul lui Israel să fie reinstaurat pe pământ şi îşi doresc glorie şi onoare într-un regat pământesc alături de Cristos.

Mama lui Iacov şi a lui Ioan, care este din câte se pare Salome, se află printre cei ce călătoresc spre Ierusalim. Isus le-a dat acestor doi apostoli un nume care înseamnă „Fiii Tunetului”, fără îndoială, din cauza temperamentului lor impetuos (Marcu 3:17; Luca 9:54). De un timp, aceştia au ambiţia de a ocupa poziţii înalte în Regatul lui Cristos. Mama lor ştie acest lucru. Ea se  apropie acum de Isus, se pleacă înaintea lui şi-i cere o favoare în numele fiilor ei. Isus o întreabă: „Ce vrei?”. Ea îi răspunde: „Spune ca aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta şi altul la stânga ta, în regatul tău” (Matei 20:20, 21).

Cererea este, în realitate, a lui Iacov şi a lui Ioan. Isus tocmai a vorbit despre ruşinea şi umilinţele pe care le va îndura, prin urmare, le spune: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care-l voi bea eu?”. Ei îi zic: „Putem” (Matei 20:22). Totuşi, probabil că Iacov şi Ioan nu înţeleg cu adevărat ce va presupune acest lucru.

Isus le spune: „Veţi bea într-adevăr paharul meu, dar a sta la dreapta şi la stânga mea nu este un lucru pe care eu să-l dau, ci este pentru aceia pentru care le-a fost pregătit de Tatăl meu” (Matei 20:23).

Aflând ce au cerut Iacov şi Ioan, ceilalţi zece apostoli se mânie. Este posibil ca Iacov şi Ioan să-şi fi exprimat în mod deschis punctul de vedere şi cu ultima ocazie când apostolii s-au certat cu privire la cine este cel mai mare dintre ei (Luca 9:46-48). Indiferent cum au stat lucrurile, această cerere arată că cei doisprezece nu au ţinut cont de sfatul lui Isus de a se purta ca unul mic. Dorinţa de a avea întâietate este încă în inima lor.

Isus decide să rezolve această dispută care dă naştere la sentimente negative. El îi cheamă pe cei doisprezece şi îi sfătuieşte cu iubire, spunându-le: „Voi ştiţi că aceia care par să conducă naţiunile stăpânesc peste ele şi cei mari ai lor exercită autoritate asupra lor. Între voi nu va fi aşa, ci oricine vrea să fie mare între voi trebuie să fie slujitorul vostru şi oricine vrea să fie primul între voi trebuie să fie sclavul tuturor” (Marcu 10:42-44).

Isus le aduce în atenţie apostolilor propriul exemplu, pe care ar trebui să-l urmeze. El le spune: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28). De aproximativ trei ani, Isus le slujeşte altora şi va continua să facă acest lucru. El chiar îşi va da viaţa pentru omenire. Discipolii lui Cristos trebuie să cultive aceeaşi atitudine ca a sa, având dorinţa de a le sluji altora, nu de a fi slujiţi, de a fi umili, nu de a căuta poziţii înalte.