Salt la conţinut

Salt la cuprins

 CAPITOLUL 84

A fi discipol al lui Cristos este o responsabilitate serioasă

A fi discipol al lui Cristos este o responsabilitate serioasă

LUCA 14:25-35

  • CE PREŢ PLĂTEŞTE CEL CARE DEVINE DISCIPOL AL LUI ISUS

Isus a predat lecţii valoroase când s-a aflat în casa unui conducător al fariseilor pentru a lua masa. Apoi el îşi continuă călătoria spre Ierusalim, fiind însoţit de mari mulţimi. Dar de ce îl urmează aceşti oameni? Vor ei cu adevărat să fie continuatorii săi, indiferent ce ar presupune aceasta?

În timp ce călătoresc împreună cu Isus, el le spune ceva ce s-ar putea să-i contrarieze pe unii dintre ei: „Dacă vine cineva la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, soţia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar şi sufletul, nu poate fi discipolul meu” (Luca 14:26). Care este semnificaţia cuvintelor sale?

Isus nu vrea să spună că toţi cei care devin continuatori ai săi trebuie să-i urască literalmente pe membrii familiei lor. Ei trebuie să-i urască în sensul să-i iubească mai puţin decât pe Isus. Ei nu trebuie să fie asemenea omului din ilustrare care a refuzat o invitaţie importantă la o cină deoarece tocmai se căsătorise (Luca 14:20). Despre patriarhul Iacob se spune că pe Lea o ura, iar pe Rahela o iubea, ceea ce înseamnă că pe Lea o iubea mai puţin decât pe sora ei, Rahela (Geneza 29:31, nota de subsol).

Isus spune că un discipol trebuie să-şi urască „chiar şi sufletul”, adică viaţa. Aceasta înseamnă că un discipol adevărat trebuie să-l iubească pe Isus mai mult decât propria viaţă, chiar fiind dispus să şi-o piardă, dacă este necesar. Evident, a deveni discipol al lui Cristos este o responsabilitate serioasă, pe care o persoană nu trebuie să şi-o asume în pripă, fără să se gândească bine înainte.

Un discipol se poate confrunta cu greutăţi şi persecuţii, după cum reiese din cuvintele lui Isus: „Cine nu-şi poartă stâlpul de tortură şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu” (Luca 14:27). Într-adevăr, un discipol al lui Isus trebuie să fie dispus să îndure dispreţul oamenilor, aşa cum a făcut el. Isus chiar a spus că va fi ucis de duşmanii săi.

Aşadar, cei care călătoresc cu Isus trebuie să se asigure că înţeleg bine ce înseamnă a fi discipol al său. Isus subliniază aceasta printr-o ilustrare: „De pildă, cine dintre voi care vrea să zidească un turn nu se aşază mai întâi şi nu calculează cheltuiala, ca să vadă dacă are cu ce să-l termine? Altfel, i-ar pune temelia, dar n-ar putea să-l termine” (Luca 14:28, 29). Prin urmare, înainte de a deveni discipoli ai lui Isus, cei care îl însoţesc spre Ierusalim ar trebui să fie pe deplin hotărâţi să accepte această responsabilitate cu tot ce implică ea. El scoate în evidenţă această idee făcând o altă ilustrare.

„Care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu se aşază mai întâi şi nu se sfătuieşte ca să vadă dacă poate să-l înfrunte cu zece mii de soldaţi pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Dacă nu poate, atunci, în timp ce regele acela este încă departe, trimite o solie şi  cere pace.” Pentru a accentua ce vrea să transmită, Isus zice: „Astfel, puteţi fi siguri că niciunul dintre voi care nu renunţă la toate bunurile lui nu poate fi discipolul meu” (Luca 14:31-33).

Evident, cuvintele lui Isus nu se aplică doar mulţimilor de oameni care merg cu el spre Ierusalim. Toţi cei care învaţă despre Cristos trebuie să fie dispuşi să facă ce spune el cu această ocazie; ei trebuie să fie gata să sacrifice tot ce au – bunurile şi chiar viaţa lor – , dacă vor să fie discipoli ai săi. Aceasta este o chestiune la care o persoană trebuie să mediteze şi cu privire la care trebuie să se roage.

În continuare, Isus aduce în discuţie ceva ce a mai amintit în Predica de pe munte, când a spus că discipolii săi sunt „sarea pământului” (Matei 5:13). Probabil, el a vrut să spună că, aşa cum sarea este un conservant, tot aşa şi discipolii săi au un efect benefic asupra oamenilor, ocrotindu-i de degradarea morală şi spirituală. Acum, când serviciul său pământesc se apropie de sfârşit, Isus spune: „Sarea, desigur, este foarte bună. Dar, dacă sarea îşi pierde tăria, cu ce va fi ea dreasă?” (Luca 14:34). Ascultătorii săi ştiau că unele tipuri de sare care se găseau la vremea aceea conţineau impurităţi, fiind amestecate cu alte substanţe, şi, după ce îşi pierdeau puterea de a săra, deveneau de puţin folos.

Aşadar, Isus arată că până şi cei care sunt de mult timp discipoli ai săi trebuie să fie atenţi să nu le slăbească hotărârea. Dacă s-ar întâmpla aşa, ei ar deveni inutili, ca sarea care şi-a pierdut tăria. Drept urmare, s-ar putea ca lumea să-i ridiculizeze. Mai mult decât atât, ei ar pierde aprobarea lui Dumnezeu şi chiar ar dezonora numele său. Isus subliniază cât de important este să evităm acest lucru, spunând: „Cine are urechi de auzit să audă” (Luca 14:35).