Salt la conţinut

Salt la cuprins

 CAPITOLUL 40

O lecţie despre iertare

O lecţie despre iertare

LUCA 7:36-50

  • O FEMEIE PĂCĂTOASĂ TOARNĂ ULEI PE PICIOARELE LUI ISUS

  • ISUS ÎŞI ÎNVAŢĂ ASCULTĂTORII CE ESTE IERTAREA FĂCÂND O ILUSTRARE DESPRE DATORNICI

Oamenii reacţionează la ceea ce spune şi face Isus în funcţie de ce este în inima lor. Aceasta reiese dintr-o întâmplare petrecută într-o casă din Galileea. Un fariseu pe nume Simon îl invită pe Isus la masă, poate pentru a-l cunoaşte mai bine pe cel care face lucrări atât de impresionante. Considerând, probabil, că aceasta este o ocazie bună de a le predica celor prezenţi, Isus acceptă invitaţia, aşa cum a acceptat şi alte invitaţii de a lua masa cu încasatori de impozite şi cu păcătoşi.

Însă faţă de Isus gazda nu arată aceeaşi ospitalitate pe care ar arăta-o în mod obişnuit faţă de un oaspete. Unei persoane care purta sandale pe drumurile pline de praf ale Palestinei i se încălzeau şi i se murdăreau picioarele; de aceea, a-i spăla unui musafir picioarele cu apă rece era un gest de ospitalitate din partea gazdei. Dar lui Isus nu-i sunt spălate picioarele. Nici nu i se dă o sărutare de bun venit, aşa cum se obişnuieşte. Un alt obicei era să se toarne ulei pe părul oaspetelui în semn de amabilitate şi ospitalitate. Însă lui Isus nu i se face nici acest lucru. Aşadar, este el în realitate bine primit?

Invitaţii se întind la masă şi încep să ia prânzul. În timp ce ei mănâncă, o femeie care n-a fost invitată intră în cameră fără să atragă atenţia. Ea este „cunoscută în oraş ca păcătoasă” (Luca 7:37). Toţi oamenii sunt păcătoşi, întrucât se nasc imperfecţi. Dar se pare că această femeie duce o viaţă imorală, fiind probabil prostituată. Poate că ea a auzit învăţăturile lui Isus, inclusiv invitaţia făcută celor trudiţi şi împovăraţi de a veni la el pentru a găsi înviorare (Matei 11:28, 29). Fiind, probabil, impresionată de învăţăturile şi lucrările lui Isus, ea vine la el.

Femeia se apropie de Isus, care stă întins la masă, şi îngenunchează la picioarele lui. Lacrimile îi curg, udându-i lui Isus picioarele. Ea le şterge cu părul ei, le sărută cu tandreţe şi toarnă pe ele din uleiul parfumat pe care l-a adus. Simon priveşte în mod dezaprobator, spunând în sinea lui: „Dacă omul acesta ar fi profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care îl atinge, că este o păcătoasă” (Luca 7:39).

Cunoscându-i gândurile, Isus îi zice: „Simon, am ceva să-ţi spun”. El îi răspunde: „Spune, învăţătorule!”. Atunci Isus face o ilustrare: „Doi oameni îi erau datori unui om care îi împrumutase: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Cum nu aveau de unde să plătească, i-a iertat cu mărinimie pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?”. Simon îi răspunde lui Isus, poate cu indiferenţă: „Cred că acela căruia i-a iertat cu mărinimie mai mult” (Luca 7:40-43).

Acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă Isus. Apoi, uitându-se la femeie, îi spune lui Simon: „Vezi tu femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta şi tu nu mi-ai dat apă pentru picioare. Dar această femeie mi-a udat picioarele cu lacrimile ei şi mi le-a şters cu părul ei. Tu nu mi-ai dat o sărutare, dar această femeie n-a încetat să-mi sărute picioarele cu tandreţe din ceasul în care am intrat. Tu nu mi-ai uns capul cu ulei, dar această femeie mi-a uns picioarele cu ulei parfumat”. Isus a putut să vadă că femeia se căieşte sincer de viaţa imorală pe care o ducea. El concluzionează: „Îţi spun că păcatele ei, deşi sunt multe, sunt iertate, pentru că a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin” (Luca 7:44-47).

Isus nu scuză imoralitatea. El manifestă înţelegere şi compasiune faţă de cei care comit păcate grave, dar care dovedesc apoi că se căiesc şi vin la Cristos pentru a găsi înviorare. Şi cât de înviorată se simte această femeie când Isus îi spune: „Păcatele îţi sunt iertate. . . . Credinţa ta te-a salvat. Du-te în pace!” (Luca 7:48, 50).