Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum pot să trăiesc cu această durere?

Cum pot să trăiesc cu această durere?

„MĂ SIMȚEAM obligat să-mi reprim sentimentele”, explică Mike, amintindu-și de moartea tatălui său. Pentru Mike, reprimarea durerii era lucrul cel mai important. Mai târziu însă, și-a dat seama că greșise. De aceea, când prietenul său și-a pierdut bunicul, Mike a știut cum să procedeze. Iată ce spune el: „În urmă cu câțiva ani, l-aș fi bătut pe umăr și i-aș fi spus: «Fii bărbat». Acum însă i-am atins brațul și i-am spus: «Dă frâu liber sentimentelor. Acest lucru te va ajuta să suporți durerea. Dacă vrei să plec, am să plec. Dacă vrei să rămân, am să rămân. Dar să nu-ți fie teamă să-ți manifești sentimentele»”.

Și MaryAnne se simțea obligată să-și reprime sentimentele atunci când i-a murit soțul. „Eram atât de preocupată să fiu un bun exemplu pentru alții – își amintește ea – încât nu mi-am permis să mă comport așa cum ar fi fost normal. În cele din urmă însă, am înțeles că încercarea de a fi pentru alții o sursă de îmbărbătare nu-mi era de nici un folos. Am început să-mi analizez situația și să-mi spun: «Plângi, dacă simți nevoia să plângi. Nu încerca să fii prea puternică. Varsă-ți focul».”

De aceea, atât Mike, cât și MaryAnne recomandă: Dați frâu liber durerii! Și ei au dreptate. De ce? Deoarece manifestarea durerii constituie o ușurare sufletească necesară. Descărcându-vă sufletește, vă puteți atenua tensiunea interioară. Manifestarea firească a emoțiilor, atunci când este combinată cu înțelegere și cu o informare exactă, vă va ajuta să vă vedeți sentimentele într-o lumină adevărată.

Evident, nu toată lumea își manifestă suferința la fel. Iar modul în care a murit cel drag – subit sau după o lungă suferință – poate să influențeze reacția sufletească a familiei. Un lucru este însă cert: reprimarea sentimentelor poate fi dăunătoare atât pe plan fizic, cât și emoțional. Este cu mult mai sănătos să vă manifestați suferința. Dar cum? Biblia conține câteva sugestii practice în acest sens.

Descărcarea durerii – Cum?

Vorbind despre durerea dumneavoastră ați putea să vă liniștiți. După moartea tuturor celor zece copii ai săi, precum și după celelalte nenorociri prin care a trecut, patriarhul Iov a spus: „Sufletul meu este dezgustat de viață. Voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu!”. (Iov 1:2, 18, 19; 10:1) Iov nu și-a mai putut reține îngrijorarea. El a simțit nevoia să și-o descarce. Trebuia ‘să vorbească’ despre ea. În mod asemănător, dramaturgul englez Shakespeare a scris în Macbeth:  „Dă glas durerii; durerea care nu vorbește îi șoptește inimii copleșite și îi spune că o frânge”.

Prin urmare, vorbind despre sentimentele dumneavoastră cu „un tovarăș adevărat” care este dispus să vă asculte cu răbdare și înțelegere, s-ar putea să simțiți o oarecare ușurare. (Proverbele 17:17) Și faptul de a vorbi despre necazurile și sentimentele dumneavoastră vă poate ajuta să vi le clarificați și să le înfruntați mai ușor. Și, dacă cel care vă ascultă este o persoană care a pierdut și ea pe cineva drag și care a reușit cu succes să depășească această pierdere, ați putea să rețineți câteva sugestii practice referitoare la modul în care să înfruntați și dumneavoastră situația. După ce i-a murit copilul, o mamă explică de ce anume i-a fost de folos faptul că a stat de vorbă cu o altă femeie care suferise și ea o asemenea pierdere: „Faptul de a ști că și altcineva a trecut prin aceeași situație și că a ieșit din ea întreg la minte, precum și ideea că a supraviețuit totuși și a revenit la o viață cât de cât normală, m-au întărit foarte mult”.

Exemplele biblice ne arată că, așternându-ne în scris sentimentele, putem fi ajutați să ne descărcăm durerea

Dar ce-ați putea face în cazul în care nu vă place să vorbiți despre sentimentele dumneavoastră? După moartea lui Saul și Ionatan, David a compus un foarte impresionant cântec funebru în care și-a descărcat durerea. Această compoziție plină de amărăciune a fost inclusă, în cele din urmă, în consemnarea cărții biblice 2 Samuel. (2 Samuel 1:17-27; 2 Cronici 35:25) În mod asemănător, unora le este mai ușor să se exprime în scris. O văduvă a relatat că își așternea în scris simțămintele și, după câteva zile, recitea ceea ce scrisese. Ea simțea în aceasta o ușurare.

Faptul că vă exprimați sentimentele – fie prin viu grai, fie în scris – vă poate ajuta să vă alinați durerea. Acest lucru vă poate ajuta, de asemenea, să vă clarificați neînțelegerile. O mamă îndoliată explică: „Și eu și soțul meu auzisem că alte cupluri au divorțat după ce le-a murit copilul, iar noi nu voiam să ni se întâmple așa ceva. De aceea, ori de câte ori eram furioși și voiam să ne învinovățim, discutam despre incidentul respectiv. Cred că acest lucru a făcut să ne apropiem și mai mult”. De aceea, faptul de a vă face cunoscute sentimentele vă poate ajuta să înțelegeți că, deși suferiți din cauza aceleiași pierderi, ceilalți pot să sufere într-un mod diferit de al dumneavoastră – cu intensitatea lor și în felul lor.

Un alt lucru care vă poate ajuta să vă descărcați durerea este plânsul. Este „un timp pentru a plânge”, spune Biblia. (Eclesiastul 3:1, 4) Cu siguranță, moartea cuiva drag aduce un astfel de timp. Lacrimile de durere par să fie o parte necesară a procesului de vindecare.

O tânără explică modul în care o prietenă apropiată a ajutat-o să suporte durerea pricinuită de moartea mamei sale. Ea își amintește: „Prietena mea era mereu la dispoziția mea. Plângea cu mine. Vorbea cu mine. Puteam să-mi exprim deschis sentimentele, și acest lucru a fost foarte important pentru mine. Nu trebuia să mă simt jenată pentru că plângeam”. (Vezi Romani  12:15.) Nici dumneavoastră nu trebuie să vă fie rușine de lacrimile pe care le vărsați. Așa cum am văzut, Biblia abundă în exemple de bărbați și femei credincioase – inclusiv exemplul lui Isus Cristos – care, în public, au vărsat lacrimi de durere fără să se simtă stingheriți de acest lucru. (Geneza 50:3; 2 Samuel 1:11, 12; Ioan 11:33, 35)

Indiferent de tradiția culturală a țării lor, oamenii îndoliați apreciază mângâierea care li se oferă

S-ar putea să vă dați seama că, pentru un timp, sentimentele dumneavoastră sunt, oarecum, imprevizibile. S-ar putea ca, din senin, să începeți să plângeți. O văduvă a observat că, atunci când mergea la alimentara (activitate pe care, de multe ori, o făcea împreună cu soțul ei), izbucnea în plâns, mai ales atunci când, din obișnuință, punea mâna pe produse care îi plăcuseră soțului ei. Fiți răbdători cu dumneavoastră. Și să nu considerați că trebuie să vă rețineți lacrimile. Nu uitați că ele sunt o parte firească și necesară a durerii.

Cum să reacționăm la sentimentul de vinovăție

Așa cum s-a amintit în paragrafele precedente, unii dintre cei care au pierdut pe cineva drag sunt copleșiți de sentimente de vinovăție. Această stare ne poate ajuta să explicăm durerea profundă resimțită de credinciosul bărbat Iacob atunci când i s-a spus că fiul său Iosif fusese ucis de „o fiară” sălbatică. Iacob îl trimisese personal pe Iosif să vadă cum le mergea fraților lui. De aceea, Iacob era, după cât se pare, chinuit de sentimente de vinovăție, de genul: De ce l-am trimis pe Iosif singur? De ce l-am trimis într-o zonă bântuită de fiare sălbatice? (Geneza 37:33-35)

Probabil, considerați că la moartea celui iubit a contribuit și o neglijență din partea dumneavoastră. Înțelegerea faptului că vinovăția – reală sau imaginară – este o reacție firească a durerii constituie, în sine, un ajutor. Și, chiar și în acest caz, nu țineți aceste sentimente în dumneavoastră. Vorbind despre vinovăția pe care o resimțiți ați putea să găsiți, în mare măsură, ușurarea de care aveți nevoie.

Trebuie să înțelegeți totuși că, indiferent de cât de mult iubim pe cineva, nu putem să-i dirijăm viața sau să stăm în calea ‘timpului și a evenimentelor neprevăzute’ care l-ar putea afecta. (Eclesiastul 9:11) În plus, intențiile dumneavoastră au fost, cu  siguranță, bune. De exemplu, faptul că nu ați apelat mai repede la un medic înseamnă oare că ați intenționat ca cel drag să se îmbolnăvească și să moară? Bineînțeles că nu! De aceea, sunteți oare cu adevărat vinovați de moartea sa? Nu.

O mamă, căreia i-a murit fiica într-un accident de mașină, a învățat ce atitudine să ia față de sentimentul de vinovăție. Iată ce explică ea: „Mă simțeam vinovată pentru că o trimisesem afară. Dar am ajuns să înțeleg că acest sentiment era ridicol. Nu era nimic rău în faptul că o trimisesem cu tatăl ei să ducă un comision. Pur și simplu, fusese un accident îngrozitor”.

„Dar sunt atâtea lucruri pe care aș fi vrut să le spun sau să le fac”, poate că spuneți. Este adevărat, dar cine dintre noi poate afirma că este tatăl, mama, sau copilul perfect? Biblia ne amintește: „Toți ne poticnim de multe ori. Dacă cineva nu se poticnește în cuvânt, este un om perfect”. (Iacov 3:2; Romani 5:12) De aceea, acceptați faptul că nu sunteți perfect. Gândindu-vă mereu la tot felul de „dacă”, nu veți schimba nimic, ci doar veți încetini procesul de vindecare.

Dacă aveți motive temeinice să considerați că vina dumneavoastră este reală, nu imaginară, și doriți să scăpați de sentimentul de vinovăție, trebuie să țineți seamă de cel mai important factor existent – iertarea oferită de Dumnezeu. Biblia ne asigură: „Dacă te-ai uita la nelegiuiri, o, Iah, o, Iehova, cine ar putea să stea în picioare? Căci la tine este adevărata iertare”. (Psalmul 130:3, 4) Nu vă puteți întoarce în trecut și să schimbați ceva. Dar puteți să-i cereți iertare lui Dumnezeu pentru greșelile comise. Și după aceea? Ei bine, din moment ce Dumnezeu promite să șteargă trecutul cu buretele, nu ar trebui să faceți și dumneavoastră același lucru? (Proverbele 28:13; 1 Ioan 1:9)

Cum să facem față mâniei

Sunteți, de asemenea, furioși pe medici, asistente, prieteni, sau chiar pe cel decedat? Trebuie să înțelegeți că și acest sentiment este o reacție obișnuită când pierzi pe cineva. Poate că mânia este o consecință firească a durerii pe care o simțiți. Recunoașterea acestui fapt vă poate fi de folos. Iată ce a spus un scriitor: „Numai devenind conștient de mânie – nu acționând sub impulsul ei, ci fiind doar conștient de acest sentiment – puteți fi scutit de efectul ei distrugător”.

De asemenea, ar putea fi util să vă manifestați sau să vă exprimați mânia. În ce mod? Evident, nu prin izbucniri necontrolate. Biblia ne avertizează că este periculos să continuăm să manifestăm mânie. (Proverbele 14:29, 30) Dar ați putea să vă liniștiți vorbind despre ea cu un prieten înțelegător. Iar unii au găsit că exercițiile fizice energice le-au fost de folos în momentele de mânie, ajutându-i să se liniștească. (Vezi și Efeseni 4:25, 26.)

Deși este important să vă exprimați deschis și sincer sentimentele, trebuie să fiți atent cum vorbiți. Există o mare diferență între a-ți exprima sentimentele și a da vina pe alții. Nu trebuie să-i învinuiți pe alții din cauza mâniei și a frustrării pe care o simțiți. Prin urmare, aveți grijă să vă exprimați sentimentele în așa fel încât să nu-i lezați pe alții. (Proverbele 18:21) Dar există un ajutor extraordinar pentru depășirea durerii, ajutor despre care vom discuta în continuare.

Ajutorul oferit de Dumnezeu

Biblia ne dă următoarea asigurare: „Iehova este lângă cei cu inima frântă și îi salvează pe cei cu spiritul zdrobit”. (Psalmul 34:18) Da, mai mult decât orice altceva, relația cu Dumnezeu vă poate ajuta să faceți față morții cuiva drag. Cum anume?  Toate sugestiile practice oferite până acum s-au bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, sau sunt în armonie cu el. Urmându-le, veți putea fi ajutat să înfruntați situația.

În plus, nu subestimați valoarea rugăciunii. Biblia ne îndeamnă: „Aruncă-ți povara asupra lui Iehova și el te va susține”. (Psalmul 55:22) Dacă, în urma unei discuții îndelungate purtate cu un prieten înțelegător privitor la sentimentele dumneavoastră, puteți trage foloase, cu cât mai multe foloase ați trage descărcându-vă sufletul înaintea ‘Dumnezeului oricărei mângâieri’! (2 Corinteni 1:3)

Aceasta nu înseamnă că rugăciunea ne face în mod automat să ne simțim mai bine. „Ascultătorul rugăciunii” promite că le va da spirit sfânt slujitorilor săi care îl cer cu sinceritate. (Psalmul 65:2; Luca 11:13) Iar spiritul sfânt al lui Dumnezeu, sau forța sa activă, vă poate înzestra cu „puterea care depășește normalul” pentru a putea supraviețui de la o zi la alta. (2 Corinteni 4:7) Să nu uitați că Dumnezeu îi poate ajuta pe slujitorii săi fideli să îndure orice problemă cu care s-ar putea confrunta.

O mamă care și-a pierdut copilul în moarte își amintește cum anume i-a ajutat rugăciunea – pe ea și pe soțul ei – să depășească această pierdere. „Dacă ne aflam acasă noaptea, și durerea devenea dintr-o dată de nesuportat, ne rugam împreună cu voce tare”, spune ea. „De fiecare dată când trebuia să facem pentru prima oară ceva fără ea – prima dată când am mers la întrunire, sau când am fost la primul congres – ne-am rugat pentru tărie. Când ne trezeam dimineața, iar realitatea părea de nesuportat, ne rugam la Iehova pentru ajutor. Dintr-un motiv sau altul, mi se părea efectiv chinuitor să umblu singură prin casă. De aceea, ori de câte ori veneam acasă singură, mă rugam imediat la Iehova cerându-i să mă ajute să-mi păstrez cât de cât calmul.” Această femeie credincioasă crede cu convingere și pe bună dreptate că rugăciunile acelea au ajutat-o să se schimbe. Și dumneavoastră ați putea să descoperiți că, în urma rugăciunilor persistente pe care le faceți, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inima și mintea”. (Filipeni 4:6, 7; Romani 12:12)

Ajutorul furnizat de Dumnezeu produce schimbări. Apostolul creștin Pavel spunea că Dumnezeu „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca . . . [și noi] să-i putem mângâia pe cei ce se află în orice fel de necazuri”. Evident, ajutorul divin nu elimină durerea, dar o poate face mai ușor de suportat. Aceasta nu înseamnă că nu veți mai plânge sau că îl veți uita pe cel drag, ci înseamnă că vă veți putea reveni. Și, pe măsură ce vă veți reveni, experiența prin care ați trecut vă va face mult mai înțelegător și mai milos atunci când îi veți ajuta pe alții să suporte o pierdere asemănătoare. (2 Corinteni 1:4)