Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este normal să fiu atît de îndurerat?

Este normal să fiu atît de îndurerat?

 Capitolul 16

Este normal să fiu atît de îndurerat?

MITCHELL îşi aminteşte de ziua în care a murit tatăl său: „Eram într-o stare de şoc . . . «Nu poate fi adevărat», îmi repetam mereu“.

Probabil că cineva pe care îl iubeai — un părinte, un frate, o soră sau un prieten — a murit. Şi nu simţi numai tristeţe, ci şi mînie, tulburare şi teamă. Oricît te-ai strădui, nu poţi să-ţi opreşti lacrimile. Sau îţi închizi durerea în inimă.

Într-adevăr, este absolut normal să ne întristăm cînd moare cineva pe care îl iubim. Chiar şi Isus Cristos, cînd a aflat despre moartea unui prieten apropiat, ‘a plîns’ şi „s-a înfiorat în duhul Lui“ (Ioan 11:33–36; compară cu 2 Samuel 13:28–39). Înţelegerea faptului că şi alţii au simţit ca şi tine te-ar putea ajuta să faci faţă mai uşor pierderii suferite.

Refuzul

La început, te vei simţi, probabil, paralizat. În adîncul sufletului tău speri că totul nu este decît un vis urît, că va veni cineva să te trezească şi lucrurile vor fi aşa cum au fost întotdeauna. Mama lui Cindy, de exemplu, a murit de cancer. Cindy explică: „Nu puteam accepta ideea că nu mai este. Cînd se întîmplă cîte un lucru despre care am discutat împreună în trecut, mă trezesc spunîndu-mi în sinea mea: «Trebuie să-i spun asta mamei»“.

Persoanele care au pierdut pe cineva drag au tendinţa de a nega realitatea. Ele pot chiar să creadă că îl vor vedea pe cel decedat, dintr-o dată, pe stradă, într-un autobuz  ce trece sau în metrou. Orice asemănare uşoară poate aprinde speranţa că totul nu a fost decît o greşeală. Dar nu uita, Dumnezeu l-a făcut pe om ca să trăiască, nu ca să moară (Geneza 1:28; 2:9). De aceea, este normal faptul că ne este greu să acceptăm moartea.

„Cum a putut să-mi facă una ca asta?“

Nu fi surprins dacă vor exista momente în care te vei simţi puţin supărat pe persoana care a murit. Cindy îşi aminteşte: „Cînd a murit mama erau momente în care gîndeam: «Nu ne-ai spus că vei muri. Ai dispărut, pur şi simplu». Mă simţeam părăsită“.

Moartea unui frate sau a unei surori ne poate trezi sentimente asemănătoare. „Este aproape ridicol să ai sentimente de supărare faţă de cineva care a murit, explică Karen, însă cînd a murit sora mea, nu m-am putut abţine. Îmi tot treceau prin cap gînduri de genul: «Cum a putut muri şi să mă lase singură de tot? Cum a putut să-mi facă una ca asta?»“. Unii se supără pe fraţii lor pentru toată durerea pe care le-a cauzat-o moartea lor. Unii se simt neglijaţi, uneori chiar au resentimente din cauza timpului şi atenţiei acordate fratelui sau surorii bolnave înainte de a muri. Părinţii îndureraţi care, din teama de a nu pierde un alt copil, devin dintr-odată exagerat de grijulii pot face să apară resentimente faţă de cel decedat.

„Măcar dacă . . .“

Sentimentul de vinovăţie este o reacţie la fel de frecventă. Întrebări şi îndoieli năpădesc mintea. „Puteam face oare mai mult? Ar fi trebuit să consultăm un alt doctor?“ După aceasta urmează „măcar dacă“-urile. „Măcar dacă nu ne-am fi certat atît.“ „Măcar dacă aş fi fost mai amabil.“ „Măcar  dacă, în loc de aceasta, m-aş fi dus pînă la magazin.“

Mitchell spune: „Aş vrea să fi fost mai răbdător şi mai înţelegător cu tatăl meu. Sau să fi făcut mai multe lucruri pe lîngă casă ca să-i fi fost mai uşor cînd venea acasă“. Iar Elisa a făcut această remarcă: „Cînd mama s-a îmbolnăvit dintr-o dată şi a murit, au rămas nespuse multe lucruri din ceea ce simţeam una pentru cealaltă. Acum mă simt atît de vinovată. Mă gîndesc la toate lucrurile pe care ar fi trebuit să i le spun, la toate lucrurile pe care n-ar fi trebuit să i le spun şi la toate lucrurile rele pe care le-am făcut“.

Te poţi chiar învinovăţi pentru ceea ce s-a întîmplat. Cindy îşi aminteşte: „Mă simţeam vinovată pentru toate certurile pe care le-am avut, pentru toate grijile pe care i le-am cauzat mamei. Mi se părea că toate grijile pe care i le-am cauzat au contribuit la îmbolnăvirea ei“.

„Ce să le spun prietenilor mei?“

O văduvă spunea referitor la fiul ei: „Johnny avea oroare să le spună celorlalţi copii că tatăl lui era mort. Se  simţea stingherit şi apoi se supăra tocmai fiindcă se simţea stingherit“.

Cartea Death and Grief in the Family explică: „«Ce să le spun prietenilor mei?» este o întrebare de primă importanţă pentru mulţi [fraţi sau surori care supravieţuiesc]. În mod frecvent, aceştia cred că prietenii lor nu înţeleg ceea ce simt ei. Încercările de a împărtăşi semnificaţia pierderii pot fi întîmpinate de priviri nedumerite şi întrebătoare . . . Prin urmare, cel care a suferit pierderea se poate simţi respins, izolat şi, uneori, chiar anormal“.

Uneori, oamenii pur şi simplu nu ştiu ce să-i spună unui prieten îndurerat — aşa că nu spun nimic. Pierderea ta le mai poate reaminti că şi ei ar putea pierde pe cineva drag. Nevrînd să-şi amintească acest lucru, s-ar putea ca ei să te evite.

Cum să învingi durerea

Un lucru care te va ajuta într-o mare măsură să-ţi învingi durerea este faptul de a şti că aceasta este ceva normal. Negarea realităţii însă nu face altceva decît să prelungească durerea. Uneori, anumite familii lasă un loc liber la masă pentru cel decedat, ca şi cum el ar trebui să sosească să mănînce. O familie a decis totuşi să rezolve problemele  altfel. Mama spune: „Nu ne-am mai aşezat la masă niciodată pe aceleaşi locuri. Soţul meu s-a mutat în locul lui David, iar aceasta ne-a ajutat să umplem golul acela“.

Mai este util şi faptul de a înţelege că, deşi pot exista lucruri pe care ar fi trebuit sau nu să le spui sau să le faci, de obicei nu ele sînt cauza pentru care a murit persoana dragă. În plus, „toţi greşim în multe feluri“. — Iacov 3:2.

Împărtăşeşte-ţi sentimentele

Dr. Earl Grollman sugerează: „Nu este suficient să accepţi sentimentele contradictorii; trebuie să le faci faţă în mod deschis . . . Acesta este un prilej de a-ţi împărtăşi sentimentele“. Nu este momentul să te izolezi. — Proverbele 18:1.

Dr. Grollman spune că prin negarea durerii „nu faci decît să-ţi prelungeşti agonia şi să amîni cursul normal al durerii“. El sugerează: „Găseşte un ascultător bun, un prieten care să înţeleagă că numeroasele tale sentimente sînt reacţii normale la durerea ta amară“. Un părinte, un frate, o soră, un prieten sau un bătrîn din congregaţia creştină se pot dovedi adeseori a fi un sprijin real.

Ce se întîmplă dacă simţi nevoia să plîngi? Dr. Grollman adaugă: „Pentru unii, lacrimile sînt tratamentul cel mai bun pentru tensiunea afectivă, atît la bărbaţi, cît şi la femei şi copii. Plînsul este un mod natural de a atenua teama şi a scăpa de durere“.

Fiţi o familie unită!

Părinţii tăi, de asemenea, îţi pot fi de mare ajutor, aşa cum şi tu poţi fi pentru ei. De exemplu, Jane şi Sarah, din Anglia, l-au pierdut pe fratele lor, Darall, în vîrstă de 23  de ani. Cum au supravieţuit ele durerii? Jane răspunde: „Fiindcă acum eram patru, eu am mers şi am făcut totul cu tata, în timp ce Sarah a făcut totul împreună cu mama. În felul acesta nu eram singuri“. Jane îşi mai aminteşte: „Niciodată înainte nu l-am văzut pe tata plîngînd. A plîns de cîteva ori şi, într-un fel, a fost bine, şi, privind în urmă, mă simt bine acum că am putut fi lîngă el pentru a-l mîngîia“.

O speranţă care întăreşte

Tînărul David, din Anglia, şi-a pierdut sora în vîrstă de 13 ani, pe nume Janet, din cauza bolii lui Hodgkin. El spune: „Unul dintre lucrurile care m-au ajutat enorm a fost un text citat în cuvîntarea funerară. Se spunea: «Pentru că a rînduit o zi în care va judeca în dreptate pămîntul locuit, prin Omul pe care L-a rînduit şi despre care a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi». Vorbitorul a accentuat cuvîntul «dovadă» privitor la înviere. Aceasta a fost o adevărată sursă de putere pentru mine după înmormîntare“. — Faptele 17:31; vezi şi Marcu 5:35–42; 12:26, 27; Ioan 5:28, 29; 1 Corinteni 15:3–8.

Speranţa biblică a învierii nu elimină durerea. Nu-l vei uita niciodată pe cel iubit. Totuşi, mulţi au găsit o reală mîngîiere în promisiunile Bibliei şi, drept rezultat, au început să-şi revină treptat din durerea pricinuită de pierderea cuiva drag.

Întrebări pentru discuţie

◻ Consideri că este normal să fii îndurerat datorită morţii cuiva drag?

◻ Ce sentimente poate avea o persoană îndurerată, şi de ce?

◻ Cum poate un tînăr îndurerat să-şi învingă sentimentele?

◻ Cum ai putea mîngîia un prieten care a pierdut pe cineva drag?

[Text generic pe pagina 128]

„Nu puteam accepta ideea că nu mai este . . . Mă trezesc spunîndu-mi în sinea mea: «Trebuie să-i spun asta mamei»“

[Text generic pe pagina 131]

„Cînd a murit mama . . . gîndeam: «Nu ne-ai spus că vei muri. Ai dispărut, pur şi simplu». Mă simţeam părăsită“

[Legenda fotografiei de la pagina 129]

„Nu se poate! Nu poate fi adevărat!“

[Legenda fotografiei de la pagina 130]

Cînd pierdem pe cineva drag, avem nevoie de ajutorul unei persoane pline de compasiune