Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum mă pot proteja de agresorii sexuali?

Cum mă pot proteja de agresorii sexuali?

 CAPITOLUL 32

Cum mă pot proteja de agresorii sexuali?

În fiecare an, milioane de persoane sunt violate sau sunt agresate sexual în alte moduri, iar cercetările arată că ţinta principală sunt tinerii. De exemplu, în România, potrivit unui studiu despre abuzul asupra copiilor, efectuat în perioada ianuarie-iulie 2010, peste 50% dintre victimele abuzului sexual erau copii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani. Având în vedere numărul tot mai mare de abuzuri, este vital să analizezi acest subiect. *

„M-a prins şi m-a trântit jos înainte să înţeleg ce se întâmplă. Am făcut tot posibilul să scap. Am scos un spray paralizant, dar mi l-a smuls şi l-a aruncat. Am încercat să strig, dar n-am putut să scot niciun sunet. L-am împins, l-am lovit cu pumnii şi cu picioarele şi l-am zgâriat. Atunci am simţit cum un cuţit îmi străpunge pielea. N-am mai avut putere să fac nimic.“ (Annette)

ÎN PREZENT, numărul agresorilor sexuali este din ce în ce mai mare şi, deseori, ţinta lor sunt tinerii. Asemenea lui Annette, unii tineri sunt acostaţi de străini. Alţii sunt atacaţi de vecini. În această situaţie s-a aflat Natalie, care, la doar 10 ani, a fost agresată sexual de un adolescent ce locuia în apropiere. Ea spune: „M-am speriat atât de tare şi mi-a fost atât de ruşine, încât la început nu am spus nimănui ce s-a întâmplat“.

Mulţi tineri au fost molestaţi sexual de un membru al familiei. „De la 5 până la 12 ani am fost abuzată sexual de  tatăl meu“, spune o femeie pe nume Carmen. „În cele din urmă, la 20 de ani, l-am înfruntat. A zis că-i pare rău, dar după câteva luni m-a dat afară din casă.“

Abuzurile sexuale din partea vecinilor, a prietenilor sau a membrilor familiei sunt la ordinea zilei, iar lucrul acesta este alarmant. * Dar atacurile asupra tinerilor nu sunt ceva nou. Astfel de lucruri dezgustătoare s-au întâmplat şi în perioada scrierii Bibliei (Ioel 3:3; Matei 2:16). Astăzi trăim timpuri critice, în care multor oameni le lipseşte „afecţiunea naturală“ şi, prin urmare, este ceva obişnuit ca fetele — şi chiar băieţii — să fie victime ale abuzurilor sexuale (2 Timotei 3:1–3). Cu toate că măsurile de precauţie nu îţi garantează în totalitate siguranţa, poţi face multe lucruri pentru a te proteja. Analizează următoarele sfaturi:

Fii atentă. Când mergi pe stradă, observă ce se întâmplă în jurul tău: în faţă, în spate, în stânga şi în dreapta. Se ştie că unele zone sunt periculoase, mai ales noaptea. Evită, pe cât posibil, acele zone sau măcar asigură-te că nu eşti singură (Proverbele 27:12).

Nu transmite mesaje confuze. Nu flirta şi nu te îmbrăca provocator. Altfel, poţi da impresia că vrei să ai relaţii sexuale sau că, cel puţin, nu ai nimic împotrivă (1 Timotei 2:9, 10).

Stabileşte limite. Dacă îţi dai întâlniri, discută cu cealaltă persoană şi decideţi care conduită este potrivită şi care nu. * După ce stabiliţi limitele, nu permite să ajungi în situaţii compromiţătoare, în urma cărora ai putea ajunge victima unui abuz (Proverbele 13:10).

Fii gata să vorbeşti. Nu este nimic rău în a spune hotărât: „Nu face asta!“ sau „Ia-ţi mâinile de pe mine!“. Nu te  reţine de teamă că-ţi vei pierde prietenul. Dacă te părăseşte din acest motiv, înseamnă că nu e demn de tine. La urma urmei, tu meriţi un bărbat adevărat, care să aibă respect faţă de tine şi faţă de principiile tale.

Fii precaută când eşti online. Nu da niciodată informaţii personale şi nu posta poze care arată unde locuieşti. * Dacă primeşti un mesaj în care ţi se propune să ai relaţii sexuale, cel mai bine ar fi să nu răspunzi. Un zid de tăcere îi face pe majoritatea agresorilor online să se dea bătuţi.

 Sfaturile menţionate anterior te pot face mai puţin vulnerabilă la un atac (Proverbele 22:3). Cu toate acestea, nu vei putea controla mereu situaţia. De exemplu, nu va fi întotdeauna posibil să fii însoţită sau să eviţi zonele periculoase. Poate chiar locuieşti într-o astfel de zonă.

Probabil ştii din proprie experienţă că se pot întâmpla lucruri rele, chiar dacă te străduieşti să eviţi problemele. Poate că, asemenea lui Annette, citată la început, ai fost luată prin surprindere şi nu te-ai putut apăra. Sau, asemenea lui Carmen, ai fost agresată în copilărie, când nu aveai nicio putere să controlezi situaţia sau să înţelegi pe deplin ce se întâmpla. Cum poţi învinge sentimentele de vinovăţie care îi chinuie pe cei ce au fost abuzaţi sexual?

Lupta cu vinovăţia

Annette încă se simte vinovată pentru ce s-a întâmplat. „Sunt cel mai mare duşman al meu“, spune ea. „Îmi tot vine în minte ce s-a întâmplat în acea noapte. Cred că ar fi trebuit să mă lupt mai mult cu el. Însă când am simţit cuţitul în mine, am încremenit de frică. N-am mai putut face nimic, dar simt că ar fi trebuit.“

 Şi Natalie se luptă cu sentimente de vinovăţie. Ea spune: „Nu trebuia să fiu atât de credulă. Părinţii ne-au spus mie şi surorii mele să stăm împreună când ne jucăm afară, dar nu i-am ascultat. Simt că i-am dat vecinului nostru ocazia să-mi facă rău. Ceea ce s-a întâmplat mi-a afectat familia şi mă simt vinovată pentru că le-am provocat atâta durere. Asta mă chinuie cel mai mult“.

Dacă ai şi tu sentimente de vinovăţie asemenea lui Annette sau Natalie, cum le poţi învinge? Trebuie să-ţi fie clar că ai fost violată fără voia ta. Unii minimalizează problema spunând că „aşa-s băieţii“ şi că victimele violului au căutat-o cu lumânarea. Dar nicio fată nu merită să fie violată. Dacă ai fost victima unui act atât de odios, nu eşti tu de vină!

Bineînţeles, este mai uşor să citeşti „Nu eşti tu de vină!“ decât să crezi acest lucru. Unele fete ţin ascuns ce li s-a întâmplat şi sunt chinuite de vinovăţie şi de alte sentimente negative. Totuşi, gândeşte-te: tăcerea este în avantajul tău sau al agresorului? Ar merita să iei în considerare altă posibilitate.

Spune ce ţi s-a întâmplat

Biblia relatează ce a spus Iov, un om drept, când a trecut prin mari suferinţe: „Voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu!“ (Iov 10:1). Dacă vei face la fel, vei avea numai de câştigat. Faptul de a vorbi cu o persoană de încredere despre ce ţi s-a întâmplat te poate  ajuta, în timp, să accepţi situaţia şi să te eliberezi de sentimentele care te tulbură.

De fapt, dacă eşti Martoră a lui Iehova, este important să vorbeşti cu un bătrân de congregaţie despre cele întâmplate. Cuvintele mângâietoare ale unui păstor iubitor te pot asigura că, întrucât ai fost victima violului, nu porţi povara păcatului altuia. Annette a ajuns la aceeaşi concluzie. Ea spune: „Am vorbit cu o prietenă apropiată, iar ea m-a sfătuit să stau de vorbă cu doi bătrâni creştini din congregaţia mea. Mă bucur că am făcut asta. Ei au discutat cu mine de câteva ori şi mi-au spus exact ce aveam nevoie să aud: ceea ce s-a întâmplat nu a fost din vina mea. Nimic n-a fost din vina mea“.

 Dacă vorbeşti despre ce s-a întâmplat şi spui ce simţi, nu te vei lăsa copleşită de mânie şi de resentimente (Psalmul 37:8). De asemenea, te vei simţi eliberată, probabil pentru prima oară după mulţi ani. Aşa s-a simţit şi Natalie după ce le-a vorbit părinţilor despre abuz. „Au fost alături de mine“, spune ea. „M-au încurajat să vorbesc despre asta, ceea ce m-a ajutat să nu mai fiu atât de tristă şi de furioasă.“ Natalie a găsit mângâiere şi în rugăciune. Ea spune: „Faptul de a vorbi cu Dumnezeu m-a ajutat mai ales în momentele în care simţeam că nu mă pot deschide în faţa unui om. Când mă rog, pot să vorbesc liber. Asta îmi dă un sentiment de pace şi de linişte“. *

Şi tu poţi constata că există „un timp pentru a [te] vindeca“ (Eclesiastul 3:3). Bazează-te pe sprijinul prietenilor, care, asemenea bătrânilor descrişi în Isaia 32:2, sunt „ca un adăpost împotriva vântului şi ca o ascunzătoare împotriva furtunii“. Îngrijeşte-te din punct de vedere fizic şi afectiv. Odihneşte-te suficient. Şi, mai presus de toate, bazează-te pe Iehova, Dumnezeul oricărei mângâieri; el va aduce în curând o lume nouă în care „răufăcătorii vor fi nimiciţi, dar cei ce speră în Iehova vor stăpâni pământul“ (Psalmul 37:9).

[Note de subsol]

^ par. 3 Deşi în capitol este folosit în general genul feminin, principiile prezentate se aplică ambelor sexe.

^ par. 7 În unele cazuri, fetele au fost violate de cei cu care îşi dădeau întâlniri, fiind forţate să facă sex sau fiind drogate în acest scop.

^ par. 10 Pentru mai multe informaţii, vezi volumul II, capitolul 4.

^ par. 12 Pentru mai multe informaţii, vezi volumul II, capitolul 11.

^ par. 23 Uneori, victimele abuzului ajung să sufere de depresie severă. În acest caz, ar putea fi înţelept să se apeleze la un medic. Pentru mai multe informaţii despre modul în care se poate face faţă sentimentelor tulburătoare, vezi capitolele 13 şi 14 din acest volum.

VERSET-CHEIE

„În zilele din urmă vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, . . . fără afecţiune naturală, . . . fără stăpânire de sine, cruzi, neiubitori de bine.“ (2 Timotei 3:1–3)

SFAT

Dacă ai fost victima unui abuz sexual, fă-ţi o listă cu versete care îţi pot aduce mângâiere. Ai putea include Psalmii 37:28; 46:1; 118:5–9; Proverbele 17:17 şi Filipeni 4:6, 7.

ŞTIAI CĂ . . . ?

În România, potrivit unui raport recent, peste 60% dintre victimele abuzurilor sexuale în rândul minorilor îi cunosc pe agresori.

PLAN DE ACŢIUNE

Când mă voi simţi vinovată pentru ce s-a întâmplat, voi ․․․․․

În legătură cu acest subiect, aş vrea să-i întreb pe părinţi: ․․․․․

CE PĂRERE AI?

● De ce este bine să vorbeşti despre abuz?

● Ce vi s-ar putea întâmpla ţie şi altora dacă păstrezi tăcerea?

[Text generic pe pagina 232]

„E foarte greu să vorbeşti despre abuz, dar este cel mai bun lucru pe care-l poţi face. Dacă vorbeşti, nu vei mai fi atât de tristă şi de furioasă şi îţi vei putea recăpăta puterea.“ (Natalie)

[Chenarul de la pagina 230]

„Dacă m-ai iubi . . .“

Unii agresori sexuali nu le forţează fizic pe fete, ci le manipulează sentimental. Cum? Ei le spun, probabil: „Toată lumea face sex“, „Nu va afla nimeni niciodată“ sau, aşa cum s-a menţionat în capitolul 24 din acest volum, „Dacă m-ai iubi, ai face asta!“. Nu te lăsa înşelată de un băiat care încearcă să te facă să crezi că sexul este totuna cu iubirea. De fapt, cine gândeşte astfel îşi urmăreşte doar propriile interese. Nu se gândeşte la tine sau la bunăstarea ta. În schimb, un bărbat adevărat va pune interesele tale mai presus de ale lui şi va arăta că are puterea de a respecta normele morale ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:24). El nu le va trata pe fete ca pe nişte obiecte pentru satisfacerea dorinţelor sexuale. Dimpotrivă, le va privi pe ‘tinere ca pe nişte surori, cu toată castitatea’ (1 Timotei 5:1, 2).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 233]

Sentimentele provocate de abuz pot fi prea „grele“ pentru a le purta singură. De ce nu ceri ajutor vorbind cu cineva?