Salt la conţinut

Salt la cuprins

 CAPITOLUL 14

Înaintând în vârstă împreună

Înaintând în vârstă împreună

1, 2. a) Ce schimbări au loc pe măsură ce se apropie bătrâneţea? b) Cum au găsit satisfacţie la bătrâneţe bărbaţii din timpurile biblice care se temeau de Dumnezeu?

PE MĂSURĂ ce îmbătrânim, au loc multe schimbări. Slăbiciunea fizică ne subminează vitalitatea. Când privim în oglindă descoperim că ne apar riduri noi şi că, treptat, părul încărunţeşte şi chiar se răreşte. Poate că memoria ne joacă uneori feste. Se creează noi relaţii când copiii se căsătoresc şi, din nou, când sosesc nepoţii. Pentru unii, pensionarea înseamnă schimbarea cursului vieţii.

2 Vârsta înaintată poate constitui într-adevăr o încercare grea (Eclesiastul 12:1–8). Cu toate acestea, să-i analizăm pe slujitorii lui Dumnezeu din timpurile biblice. Deşi, în cele din urmă au murit, ei au dobândit atât înţelepciune, cât şi perspicacitate, ceea ce le-a adus o mare satisfacţie la bătrâneţe (Geneza 25:8; 35:29; Iov 12:12; 42:17). Cum au reuşit ei să îmbătrânească fericiţi? Cu siguranţă că au reuşit aceasta trăind în armonie cu principiile pe care astăzi le găsim consemnate în Biblie. — Psalmul 119:105; 2 Timotei 3:16, 17.

3. Ce sfat le-a dat Pavel bărbaţilor şi femeilor mai în vârstă?

3 În scrisoarea adresată lui Tit, apostolul Pavel le-a oferit o îndrumare înţeleaptă celor care înaintează în vârstă. El a scris: „Bărbaţii vârstnici să fie moderaţi în obiceiuri, serioşi, cu judecată sănătoasă, sănătoşi în credinţă, în iubire, în perseverenţă. La fel, femeile vârstnice să aibă o comportare reverenţioasă, să nu fie calomniatoare, nici sclave ale vinului, ci învăţătoare la  ceea ce este bine“ (Tit 2:2, 3, NW). Ţinând seama de aceste cuvinte, vom putea face faţă problemelor pe care le ridică îmbătrânirea.

ACOMODEAZĂ-TE CU STAREA DE INDEPENDENŢĂ A COPIILOR TĂI

4, 5. Cum reacţionează mulţi părinţi când copiii lor pleacă de acasă, şi cum s-au adaptat unii la noua situaţie?

4 Schimbarea rolurilor pretinde adaptabilitate. Cât de adevărat se dovedeşte acest lucru atunci când copiii pleacă de acasă pentru a se căsători! Pentru mulţi părinţi acesta este primul lucru care le aminteşte că îmbătrânesc. Deşi sunt fericiţi că vlăstarele lor au devenit adulţi, părinţii se frământă adesea întrebându-se dacă au făcut tot ce au putut pentru a-i pregăti să trăiască independent de ei. Şi poate că le este dor să-i mai aibă în preajmă.

5 Este firesc ca părinţii să continue să-şi facă griji pentru bunăstarea copiilor lor, chiar şi după ce aceştia pleacă de acasă. „Dacă aş putea numai să primesc veşti mai des de la ei, ca să mă liniştesc că sunt bine, aş fi fericită“, a spus o mamă. Un tată povesteşte următoarele: „Când fiica noastră a plecat de acasă, am trecut printr-un moment foarte greu. Plecarea ei a lăsat un gol mare în familia noastră, întrucât noi întotdeauna am făcut împreună toate lucrurile“. Cum au făcut faţă aceşti părinţi absenţei copiilor lor? În multe cazuri, manifestând grijă faţă de alte persoane şi ajutându-le.

6. Ce anume ajută la păstrarea unei concepţii echilibrate cu privire la relaţiile din cadrul familiei?

6 Când copiii se căsătoresc, rolul părinţilor se schimbă. Iată ce declară Geneza 2:24: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa; şi ei vor deveni un singur trup“. Acceptarea principiului divin al autorităţii şi pe cel al ordinii îi va ajuta pe părinţi  să aibă o concepţie echilibrată. — 1 Corinteni 11:3; 14:33, 40.

7. Ce atitudine excelentă a cultivat un tată când fetele sale au plecat de acasă pentru a se căsători?

7 După căsătoria şi mutarea celor două fiice ale lor, soţul şi soţia au simţit că în viaţa lor s-a creat un gol. La început, soţul a nutrit resentimente faţă de ginerii săi. Însă, pe măsură ce a reflectat la principiul autorităţii, el şi-a dat seama că soţii fiicelor sale erau de acum răspunzători de familiile lor. Prin urmare, când fiicele sale i-au cerut un sfat, el le-a întrebat ce părere aveau soţii lor, apoi a făcut în aşa fel încât să le acorde tot sprijinul posibil. Ginerii săi îl consideră acum prieten, iar sfaturile lui sunt bine primite de ei.

8, 9. Cum s-au adaptat unii părinţi la independenţa copiilor lor deveniţi adulţi?

8 Ce se întâmplă dacă cei proaspăt căsătoriţi, deşi nu acţionează nescriptural, nu fac ceea ce părinţii cred că este cel mai bine? „Noi îi ajutăm întotdeauna să înţeleagă punctul de vedere al lui Iehova — explică un cuplu care are copii căsătoriţi —, dar dacă nu suntem de acord cu o decizie a lor, o acceptăm aşa cum este şi le oferim sprijin şi încurajare.“

9 În anumite ţări asiatice, unele mame consideră că este deosebit de greu să accepte starea de independenţă a fiilor lor. Totuşi, dacă respectă ordinea creştină şi principiul creştin al autorităţii, ele constată că fricţiunile cu nurorile lor se reduc la minimum. O creştină consideră că plecarea fiilor ei din casa părintească a constituit „sursa unei recunoştinţe mereu crescânde“. Ea este încântată de capacitatea lor de a-şi gospodări noile case. Totodată, aceasta a însemnat o uşurare a sarcinii fizice şi intelectuale pe care ea şi soţul ei trebuie să o poarte pe măsură ce înaintează în vârstă.

 ÎNTĂRIŢI-VĂ LEGĂTURA CONJUGALĂ

10, 11. Ce sfat scriptural îi va ajuta pe oameni să evite unele dintre capcanele vârstei mijlocii?

10 Când ajung la vârsta mijlocie, oamenii reacţionează în moduri diferite. Unii bărbaţi îşi schimbă modul de a se îmbrăca încercând să pară mai tineri. Multe femei se îngrijorează cu privire la schimbările pe care le aduce menopauza. Din nefericire, unele persoane de vârstă mijlocie le provoacă partenerilor lor resentimente şi gelozie, flirtând cu persoane mai tinere de sex opus. Însă, bărbaţii în vârstă care se tem de Dumnezeu au „o judecată sănătoasă“, înfrânându-şi dorinţele nepotrivite (1 Petru 4:7, NW). Femeile mature depun, de asemenea, eforturi pentru a menţine stabilitatea căsniciilor lor, din iubire pentru soţii lor şi din dorinţa de a-i plăcea lui Iehova.

11 Regele Lemuel, sub inspiraţie, a scris laude pentru ‘femeia cinstită’ care îşi răsplăteşte soţul cu ‘bine, şi nu  cu rău, în toate zilele vieţii sale’. Un soţ creştin nu va uita să manifeste apreciere pentru modul în care soţia sa se străduieşte să facă faţă tulburărilor de ordin afectiv cu care se confruntă în perioada vârstei mijlocii. Iubirea pe care o nutreşte faţă de ea îl va determina să-i ‘aducă laude’. — Proverbele 31:10, 12, 28.

12. Cum pot soţul şi soţia să devină mai apropiaţi odată cu trecerea anilor?

12 Pe parcursul anilor plini în care v-aţi crescut copiii, poate că amândoi aţi lăsat bucuroşi la o parte dorinţele voastre pentru a vă ocupa de necesităţile copiilor voştri. După plecarea lor, este timpul să vă concentraţi din nou atenţia asupra vieţii voastre conjugale. „Când fetele mele au plecat de acasă, spune un soţ, am început să-i fac din nou curte soţiei mele.“ Un alt soţ spune: „Ne preocupăm unul de sănătatea celuilalt şi ne amintim unul celuilalt că este necesar să facem gimnastică. Ca să nu se simtă singuri, el şi soţia lui manifestă ospitalitate faţă de ceilalţi membri ai congregaţiei. Da, faptul de a manifesta interes faţă de alţii aduce binecuvântări. Mai mult decât atât, îi este plăcut lui Iehova. — Filipeni 2:4; Evrei 13:2, 16.

13. Ce rol joacă atitudinea deschisă şi sinceritatea pe măsură ce soţul şi soţia înaintează în vârstă împreună?

13 Nu permite să apară un gol în comunicarea dintre tine şi partenerul tău. Vorbiţi-vă deschis unul celuilalt (Proverbele 17:27). „Ne adâncim înţelegerea reciprocă îngrijindu-ne şi arătându-ne consideraţie unul celuilalt“, spune un soţ. Soţia lui este de aceeaşi părere, spunând: „Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am ajuns să ne placă să stăm împreună la o ceaşcă de ceai, să conversăm şi să colaborăm unul cu celălalt“. Faptul că sunteţi deschişi şi sinceri poate contribui la întărirea legăturii voastre conjugale, conferindu-i o rezistenţă care va zădărnici atacurile lui Satan, duşmanul căsătoriei.

 BUCURAŢI-VĂ DE NEPOŢII VOŞTRI

14. Ce rol a jucat în mod evident bunica lui Timotei în creşterea acestuia ca creştin?

14 Nepoţii sunt „cununa“ celor în vârstă (Proverbele 17:6). Compania nepoţilor poate fi cu adevărat o plăcere — plină de voioşie şi înviorătoare. Biblia o laudă pe o bunică, Lois, care, împreună cu fiica ei Eunice, i-a împărtăşit convingerile sale micuţului ei nepot Timotei. Acest băiat a crescut ştiind că atât mama lui, cât şi bunica lui preţuiau adevărul biblic. — 2 Timotei 1:5; 3:14, 15.

15. Ce contribuţie preţioasă pot avea bunicii, în ceea ce-i priveşte pe nepoţi, dar ce trebuie ei să evite?

15 Acesta, deci, este un domeniu aparte în care bunicii pot avea o contribuţie deosebit de preţioasă. Bunici, voi le-aţi împărtăşit deja copiilor voştri cunoştinţa despre scopurile lui Iehova. Acum puteţi proceda la fel cu încă o generaţie! Mulţi copii sunt încântaţi să audă relatări biblice de la bunicii lor. Desigur, voi nu preluaţi responsabilitatea tatălui de a întipări adevărurile Bibliei în copiii săi (Deuteronomul 6:7). Ci, dimpotrivă, voi o întregiţi. Fie ca şi voi să vă rugaţi asemenea psalmistului: „Nu mă părăsi, Dumnezeule, acum, când sunt bătrân şi cu capul cărunt, ca să vestesc tăria Ta generaţiei de acum şi puterea Ta oricui va veni!“ — Psalmul 71:18; 78:5, 6.

16. Cum pot evita bunicii să fie cauza tensiunilor în familie?

16 Din nefericire, unii bunici îi răsfaţă pe cei mici atât de mult, încât între bunici şi copiii lor deveniţi adulţi apar tensiuni. Totuşi, bunăvoinţa voastră sinceră poate că îi ajută pe nepoţii voştri să vi se destăinuie când simt că nu pot să le dezvăluie unele lucruri părinţilor lor. Copiii speră uneori că bunicii lor indulgenţi vor fi de partea lor şi împotriva părinţilor lor. Ce-i de făcut atunci? Manifestaţi înţelepciune încurajându-i pe nepoţii voştri să-şi deschidă inima faţă de părinţii lor. Îi  puteţi face să înţeleagă că acest lucru îi este plăcut lui Iehova (Efeseni 6:1–3). Dacă este necesar, vă puteţi oferi să le pregătiţi copiilor terenul, vorbind cu părinţii acestora despre problema ivită. Vorbiţi-le deschis nepoţilor voştri despre lucrurile pe care le-aţi învăţat cu trecerea anilor. Ei pot trage foloase din cinstea şi sinceritatea voastră.

SCHIMBĂRI IMPUSE DE VÂRSTA ÎNAINTATĂ

17. Ce hotărâre a psalmistului trebuie să imite creştinii care îmbătrânesc?

17 Pe măsură ce anii trec, constaţi că nu mai poţi face tot ceea ce obişnuiai să faci, sau tot ceea ce doreşti să faci. Cum ajunge o persoană să accepte şi să se împace cu procesul îmbătrânirii? Poate că, în sinea ta, te simţi ca la 30 de ani, dar o privire aruncată în oglindă trădează o cu totul altă realitate. Nu te descuraja. Psalmistul l-a implorat pe Iehova: „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!“ Decide-te să imiţi hotărârea psalmistului. El a spus: „Eu voi nădăjdui pururea şi Te voi lăuda tot mai mult“. — Psalmul 71:9, 14.

18. Cum poate un creştin matur să se folosească într-un mod profitabil de situaţia de pensionar?

18 Mulţi s-au pregătit din timp pentru ca, după pensionare, să-şi sporească lauda adusă lui Iehova. „Mi-am planificat dinainte ce voi face când fiica noastră va termina şcoala“, spune un tată care acum este pensionar. „Am hotărât să încep ministerul de predicare cu timp integral şi mi-am vândut firma pentru a fi liber să-i slujesc lui Iehova într-o măsură mai mare. M-am rugat pentru îndrumare din partea lui Dumnezeu.“ Dacă te apropii de vârsta pensionării, poţi găsi mângâiere în declaraţia Marelui nostru Creator: „Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini“. — Isaia 46:4.

19. Ce sfat li se oferă celor care înaintează în vârstă?

 19 S-ar putea ca adaptarea la viaţa de pensionar să nu fie uşoară. Apostolul Pavel i-a sfătuit pe bărbaţii în vârstă să fie „moderaţi în obiceiuri“. Acest lucru pretinde impunerea unor restricţii în general, nu cedarea în faţa înclinaţiei de a căuta o viaţă de huzur. S-ar putea ca după pensionare să fie chiar mai necesar ca înainte să-ţi întocmeşti un program şi să te autodisciplinezi. Aşadar, menţine-te ocupat, ‘sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că lucrarea ta în Domnul nu este zadarnică’ (1 Corinteni 15:58). Lărgeşte-ţi aria activităţilor de ajutorare a altora (2 Corinteni 6:13). Mulţi creştini fac acest lucru predicând cu zel vestea bună într-un ritm potrivit limitelor impuse de procesul de îmbătrânire. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, fii ‘sănătos în credinţă, în iubire, în perseverenţă’. — Tit 2:2, NW.

CUM SĂ FACI FAŢĂ PIERDERII PARTENERULUI CONJUGAL

20, 21. a) În sistemul prezent de lucruri, ce anume trebuie să separe, în cele din urmă, un cuplu conjugal? b) Cum le oferă Ana un exemplu excelent celor rămaşi văduvi?

20 În sistemul prezent de lucruri este trist, însă adevărat, faptul că, în cele din urmă, cuplurile căsătorite sunt separate prin moarte. Creştinii rămaşi văduvi ştiu că cei dragi ai lor dorm acum, şi au încredere că îi vor revedea (Ioan 11:11, 25). Însă, pierderea lor este tot dureroasă. Cum poate să facă faţă acestei situaţii partenerul rămas în viaţă *?

21 Ceea ce îl va ajuta este faptul de a-şi aminti ce a făcut un personaj biblic. Ana a rămas văduvă după numai şapte ani de căsnicie, iar în momentul despre care citim, ea avea 84 de ani. Putem fi siguri că a suferit când  şi-a pierdut soţul. Cum a făcut ea faţă acestei situaţii? Ea îi aducea lui Iehova Dumnezeu un serviciu sacru la templu zi şi noapte (Luca 2:36–38). Serviciul sacru şi rugăciunea, care au caracterizat viaţa Anei, au constituit, fără îndoială, un remediu eficient pentru durerea şi singurătatea pe care le simţea ea, ca văduvă.

22. Cum au făcut faţă singurătăţii unele persoane văduve?

22 „Pentru mine, cea mai grea încercare a fost aceea de a nu mai avea un partener cu care să vorbesc“, spune o femeie în vârstă de 72 de ani care a rămas văduvă cu zece ani în urmă. „Soţul meu a fost un bun ascultător. Obişnuiam să vorbim despre congregaţie şi despre participarea noastră la ministerul creştin.“ O altă văduvă spune: „Deşi timpul vindecă rănile, consider că este mai corect să spun că ceea ce o ajută pe o persoană să se vindece este ceea ce face ea cu timpul său. Eşti mai în măsură să-i ajuţi pe alţii“. Un văduv în vârstă de 67 de ani subscrie la această părere, spunând: „O modalitate minunată de a lupta cu pierderea grea suferită este aceea de a te dărui pentru a mângâia alte persoane“.

PREŢUIŢI DE DUMNEZEU LA BĂTRÂNEŢE

23, 24. Ce mângâiere neasemuită le oferă Biblia celor înaintaţi în vârstă şi îndeosebi celor rămaşi văduvi?

23 Chiar dacă moartea ne răpeşte partenerul iubit, Iehova rămâne veşnic fidel, veşnic demn de încredere. „Un lucru cer de la DOMNUL [Iehova, NW], a cântat regele David din vechime, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa DOMNULUI, ca să privesc frumuseţea DOMNULUI şi să mă minunez în templul Său.“ — Psalmul 27:4.

24 „Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve“, îndeamnă apostolul Pavel (1 Timotei 5:3). Sfatul care urmează această instrucţiune arată că era posibil ca văduvele merituoase care nu aveau rude apropiate să fi avut nevoie de ajutor material din partea  congregaţiei. Cu toate acestea, sensul instrucţiunii de ‘a cinsti’ include ideea de a le preţui. Ce mângâiere pot primi cei rămaşi văduvi, care se tem de Dumnezeu, din cunoaşterea faptului că Iehova îi preţuieşte şi că îi va ajuta! — Iacov 1:27.

25. Ce obiectiv continuă să le rămână celor în vârstă?

25 „Splendoarea bătrânilor este cărunteţea lor“, declară Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Ea este „o coroană de frumuseţe când se găseşte pe calea dreptăţii“ (Proverbele 16:31; 20:29, NW). Prin urmare, fie că eşti căsătorit, fie că eşti din nou singur, continuă să menţii serviciul adus lui Iehova pe primul plan în viaţă. Astfel, în prezent, dobândeşte un nume bun la Dumnezeu şi perspectiva vieţii eterne într-o lume în care durerile bătrâneţii nu vor mai exista. — Psalmul 37:3–5; Isaia 65:20.

^ par. 20 Pentru explicaţii detaliate despre acest subiect, vezi broşura Când vă moare cineva drag, editată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.