Numerele 35:1-34

  • Orașele pentru leviți (1-8)

  • Orașele de refugiu (9-34)

35  Și Iehova i-a mai spus lui Moise în câmpiile aride ale Moabului, lângă Iordan,+ în dreptul Ierihonului:  „Spune-le israeliților ca, din moștenirea pe care o vor primi ca proprietate, să le dea leviților orașe în care să locuiască.+ De asemenea, să le dea leviților pășunile din jurul acestor orașe.+  Ei vor locui în aceste orașe, iar pășunile vor fi pentru vitele lor, pentru bunurile lor și pentru toate celelalte animale ale lor.  Pășunile orașelor pe care li le veți da leviților să se întindă pe 1 000 de coți* de la zidul orașului, de jur împrejurul lui.  Să măsurați în afara orașului 2 000 de coți pe latura estică, 2 000 de coți pe latura sudică, 2 000 de coți pe latura vestică și 2 000 de coți pe latura nordică, orașul fiind în mijloc. Acestea vor fi pășunile orașelor lor.  Să le dați leviților 6 orașe de refugiu,+ pentru ca ucigașul să fugă acolo,+ precum și alte 42 de orașe.  În total, să le dați leviților 48 de orașe cu pășunile lor.+  Orașele pe care li le veți da să fie din proprietatea israeliților.+ De la triburile mai mari să luați multe, iar de la triburile mai mici să luați puține.+ Fiecare trib să le dea leviților câteva dintre orașele sale, în funcție de moștenirea pe care o va primi”.  Iehova i-a mai zis lui Moise: 10  „Spune-le israeliților: «Veți trece Iordanul și veți intra în țara Canaanului.+ 11  Să alegeți câteva orașe situate în locuri ușor accesibile pentru voi, ca să fie orașe de refugiu, unde să fugă ucigașul care omoară neintenționat pe cineva*.+ 12  Aceste orașe să vă servească drept refugiu dinaintea răzbunătorului sângelui,+ pentru ca ucigașul să nu fie omorât înainte de a fi judecat în fața adunării.+ 13  Cele 6 orașe de refugiu pe care le veți da vor servi acestui scop. 14  Să dați 3 orașe de această parte a Iordanului+ și 3 orașe în țara Canaanului,+ ca să fie orașe de refugiu. 15  Aceste 6 orașe vor servi drept refugiu pentru israeliți, pentru locuitorul străin+ și pentru locuitorul temporar din mijlocul lor, pentru ca acolo să fugă oricine omoară neintenționat pe cineva*.+ 16  Dar, dacă cineva lovește un om cu un obiect de fier și acesta moare, este un ucigaș. Ucigașul să fie omorât negreșit.+ 17  Dacă îl lovește cu o piatră care poate cauza moartea și acesta moare, este un ucigaș. Ucigașul să fie omorât negreșit. 18  Dacă îl lovește cu un obiect de lemn care poate cauza moartea și acesta moare, este un ucigaș. Ucigașul să fie omorât negreșit. 19  Răzbunătorul sângelui este cel care trebuie să-l omoare pe ucigaș. Când îl întâlnește, el însuși să-l omoare. 20  Dacă un om moare pentru că cineva l-a împins din ură sau a aruncat în el cu ceva fiind rău intenționat*+ 21  sau dacă cineva, din ură, lovește cu mâna un om și acesta moare, cel care l-a lovit să fie omorât negreșit. Este un ucigaș. Răzbunătorul sângelui să-l omoare pe ucigaș când îl întâlnește. 22  Dar, dacă cineva împinge un om fără să vrea și fără să fie motivat de ură sau dacă aruncă în el cu ceva fără să fie rău intenționat*+ 23  sau dacă nu îl vede și aruncă în el sau scapă peste el o piatră, dar nu îi era dușman și nu voia să-i facă rău, iar acesta moare, 24  atunci adunarea să judece între cel care l-a lovit și răzbunătorul sângelui, potrivit acestor legi.+ 25  Adunarea să-l scape pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și să-l trimită înapoi în orașul de refugiu în care fugise, iar el să locuiască acolo până la moartea marelui preot, care a fost uns cu uleiul sfânt.+ 26  Dar, dacă ucigașul iese în afara hotarelor orașului de refugiu în care a fugit, 27  iar răzbunătorul sângelui îl găsește pe ucigaș în afara hotarelor orașului de refugiu și îl omoară, nu are vină de sânge. 28  Căci ucigașul trebuie să locuiască în orașul de refugiu până la moartea marelui preot. Însă, după moartea marelui preot, se poate întoarce la pământul aflat în proprietatea lui.+ 29  Acestea să fie pentru voi legi pe baza cărora să judecați în toate generațiile voastre, în toate locurile în care locuiți. 30  Oricine omoară un om* să fie omorât ca ucigaș+ pe baza declarației* martorilor;+ dar nimeni* să nu fie omorât pe baza declarației unui singur martor. 31  Să nu luați răscumpărare pentru viața* unui ucigaș care merită să moară, pentru că el trebuie să fie omorât negreșit.+ 32  Să nu luați răscumpărare pentru cineva care a fugit în orașul de refugiu, lăsându-l să se întoarcă să locuiască pe pământul lui înainte de moartea marelui preot. 33  Să nu profanați țara în care locuiți, căci sângele profanează țara+ și nu se poate face ispășire pentru sângele care a fost vărsat în țară decât cu sângele celui care l-a vărsat.+ 34  Să nu pângăriți țara în care locuiți, în care locuiesc eu, căci eu, Iehova, locuiesc în mijlocul poporului lui Israel»”.+

Note de subsol

Un cot echivala cu 44,5 cm. Vezi Ap. B14.
Sau „lovește un suflet”.
Sau „lovește un suflet”.
Lit. „în timp ce stătea la pândă”.
Lit. „fără să stea la pândă”.
Sau „un suflet”.
Lit. „gurii”.
Sau „niciun suflet”.
Sau „sufletul”.