Scrisoarea lui Iacov 5:1-20

  • Avertisment pentru cei bogați (1-6)

  • Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care perseverează cu răbdare (7-11)

  • „Da” al vostru să însemne „da” (12)

  • Rugăciunea făcută cu credință are putere (13-18)

  • Să-i ajutăm pe păcătoși să se întoarcă (19, 20)

5  Ascultați acum, voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă din cauza nenorocirilor care vor veni peste voi!+  Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii.+  Aurul și argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră și vă va devora carnea. Ce ați adunat va fi ca un foc în zilele din urmă.+  Iată că plata pe care ați reținut-o de la lucrătorii ce v-au secerat ogoarele strigă fără încetare, iar strigătele de ajutor ale secerătorilor au ajuns la urechile lui Iehova* al armatelor.+  Ați trăit pe pământ în lux și pentru satisfacerea propriilor plăceri. V-ați îngrășat inima pentru ziua înjunghierii.+  L-ați condamnat și l-ați ucis pe cel drept. El vi se împotrivește.  Fiți deci răbdători, fraților, până la prezența Domnului!+ Iată că agricultorul așteaptă prețiosul rod al pământului, având răbdare până când vine ploaia timpurie și ploaia târzie.+  Fiți și voi răbdători;+ întăriți-vă inima, căci prezența Domnului s-a apropiat!+  Nu vă plângeți* unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați!+ Iată că Judecătorul este la ușă! 10  Fraților, luați-i ca exemplu de suferire a răului+ și de răbdare+ pe profeții care au vorbit în numele lui Iehova*.+ 11  Iată! Noi îi considerăm fericiți* pe cei care au perseverat.+ Ați auzit de perseverența lui Iov+ și ați văzut sfârșitul pe care i l-a dat Iehova*,+ căci Iehova* este plin de tandră afecțiune* și îndurător.+ 12  Mai presus de toate, frații mei, nu mai jurați, nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ. Ci „da” al vostru să însemne „da”, iar „nu” al vostru, „nu”,+ ca să nu fiți pasibili de judecată. 13  Este printre voi cineva care suferă? Să se roage!+ Este cineva bine dispus? Să cânte psalmi!+ 14  Este printre voi cineva bolnav? Să-i cheme la el pe bătrânii congregației,+ iar ei să se roage pentru el, ungându-l cu ulei+ în numele lui Iehova*. 15  Rugăciunea făcută cu credință îl va vindeca pe cel bolnav*, iar Iehova* îl va ridica. Și, dacă a comis păcate, va fi iertat. 16  Prin urmare, mărturisiți-vă deschis păcatele+ unii altora și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Implorarea unui om drept are mare putere*.+ 17  Ilie a fost un om cu sentimente ca ale noastre; totuși, când s-a rugat cu ardoare să nu plouă, n-a plouat peste țară trei ani și șase luni.+ 18  Apoi s-a rugat din nou, iar cerul a dat ploaie și pământul a dat roade.+ 19  Frații mei, dacă cineva îl face pe vreunul dintre voi să rătăcească de la adevăr și altul îl întoarce, 20  să știți că acela care îl întoarce pe un păcătos de la calea lui greșită+ îl va salva* de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate.+

Note de subsol

Sau „Nu murmurați”. Lit. „Nu suspinați”.
Sau „binecuvântați”.
Sau „plin de compasiune”.
Sau, posibil, „obosit”.
Lit. „are multă forță când lucrează”.
Sau „îi va salva sufletul”.