Către galateni 2:1-21

  • Pavel se întâlnește cu apostolii la Ierusalim (1-10)

  • Pavel îl corectează pe Petru (Chifa) (11-14)

  • Omul este declarat drept numai prin credință (15-21)

2  Apoi, după 14 ani, am urcat din nou la Ierusalim cu Barnaba,+ luându-l cu mine și pe Tit.+  Am urcat în urma unei revelații și le-am prezentat fraților vestea bună pe care o predic în mijlocul națiunilor. Însă am făcut acest lucru în particular, înaintea bărbaților care se bucurau de mult respect, ca să mă asigur că nu alergam sau nu alergasem în zadar.  Dar nici chiar Tit,+ care mă însoțea, n-a fost obligat să se circumcidă,+ deși era grec.  Această problemă s-a ridicat din cauza fraților falși introduși pe ascuns,+ care s-au infiltrat printre noi ca să spioneze libertatea+ pe care o avem în unitate cu Cristos Isus și să ne înrobească de tot.+  Însă noi nu am cedat și nu ne-am supus lor,+ nu, nici măcar o clipă*, pentru ca voi să puteți rămâne în adevărul veștii bune.  Dar cei considerați a fi importanți+ – indiferent cine erau, pentru mine nu contează, căci Dumnezeu nu judecă după înfățișare – , da, acei bărbați care se bucurau de mult respect nu mi-au împărtășit nimic nou.  Dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată vestea bună pentru cei necircumciși,+ așa cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși –  fiindcă cel care i-a dat lui Petru puterea să fie apostol la cei circumciși mi-a dat și mie puterea să fiu apostol la cei din națiuni+ – ,  și când au înțeles că mi s-a dat bunătate nemeritată,+ Iacov,+ Chifa* și Ioan, cei considerați stâlpi, au dat mâna dreaptă cu mine și cu Barnaba+ în semn de colaborare, pentru ca noi să mergem la națiuni, iar ei la cei circumciși. 10  Ei ne-au cerut doar să ne aducem aminte de săraci, ceea ce m-am și străduit să fac.+ 11  Dar, când Chifa*+ a venit în Antiohia,+ l-am înfruntat*, fiindcă era clar că greșea*. 12  Căci, înainte să vină unii de la Iacov,+ el mânca împreună cu oamenii din națiuni.+ Însă, când au venit ei, nu a mai făcut acest lucru și a stat deoparte, temându-se de cei din grupul celor circumciși.+ 13  Ceilalți iudei i s-au alăturat și ei în această ipocrizie, astfel că până și Barnaba a fost atras în ipocrizia lor. 14  Dar, când am văzut că nu umblau în armonie cu adevărul veștii bune,+ i-am spus lui Chifa* înaintea tuturor: „Dacă tu, deși ești iudeu, trăiești ca națiunile, nu ca iudeii, de ce îi obligi pe oamenii națiunilor să trăiască după obiceiurile iudaice?”.+ 15  Noi, care suntem iudei din naștere, nu păcătoși din națiuni, 16  știm că omul nu este declarat drept prin lucrările legii, ci numai prin credința+ în Isus Cristos.+ Astfel, noi am crezut în Cristos Isus, ca să fim declarați drepți prin credința în Cristos și nu prin lucrările legii, fiindcă nimeni* nu va fi declarat drept prin lucrările legii.+ 17  Acum, dacă și noi, căutând să fim declarați drepți prin Cristos, am fost găsiți păcătoși, este oare Cristos slujitor al păcatului? Nicidecum! 18  Dacă zidesc din nou tocmai lucrurile pe care altădată le-am dărâmat, dovedesc că încalc legea. 19  Căci prin lege am murit față de lege,+ ca să fiu viu față de Dumnezeu. 20  Sunt țintuit pe stâlp cu Cristos.+ Nu mai sunt eu cel care trăiește,+ ci Cristos trăiește în unitate cu mine. Într-adevăr, viața pe care o trăiesc acum în acest corp* o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu,+ care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine.+ 21  Eu nu resping bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu,+ fiindcă, dacă dreptatea vine prin lege, atunci Cristos a murit în zadar.+

Note de subsol

Lit. „un ceas”.
Numit și Petru.
Numit și Petru.
Sau „m-am împotrivit lui fățiș”.
Sau „era de condamnat”.
Numit și Petru.
Lit. „nicio carne”.
Lit. „în carne”.