Către evrei 8:1-13

  • Tabernacolul a fost o reprezentare a lucrurilor cerești (1-6)

  • Vechiul legământ în contrast cu noul legământ (7-13)

8  Iată ideea principală a celor spuse: Noi avem un astfel de mare preot,+ care s-a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri,+  un slujitor* în locul sfânt+ și în adevăratul cort, pe care l-a ridicat Iehova*, nu omul.  Orice mare preot este numit ca să ofere atât daruri, cât și jertfe. De aceea, era necesar ca și el să aibă ceva de oferit.+  Dacă ar fi pe pământ, el n-ar fi preot,+ fiindcă există deja oameni care oferă daruri potrivit Legii.  Acești oameni îndeplinesc un serviciu sacru ca reprezentare simbolică și ca umbră+ a lucrurilor cerești,+ așa cum reiese din porunca divină pe care a primit-o Moise când se pregătea să ridice cortul: „Ai grijă să faci toate lucrurile după modelul care ți-a fost arătat pe munte”.+  Dar acum Isus a primit un serviciu* mai bun, întrucât este și mediatorul+ unui legământ mai bun,+ care a fost stabilit legal pe promisiuni mai bune.+  Dacă primul legământ ar fi fost ireproșabil, n-ar mai fi fost nevoie de al doilea.+  Căci Dumnezeu face reproșuri poporului când spune: „«Iată că vin zile», zice Iehova*, «când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou.  Acesta nu va fi ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor în ziua în care i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului,+ fiindcă n-au rămas în legământul meu. De aceea, nu le-am mai purtat de grijă», zice Iehova*. 10  «Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea: Voi pune legile mele în mintea lor și le voi scrie în inima lor.+ Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul meu»,+ zice Iehova*. 11  «Nu-l va mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său, zicând: „Cunoaște-l pe Iehova*!”. Fiindcă toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12  Căci voi fi îndurător cu privire la faptele lor nedrepte și nu-mi voi mai aminti de păcatele lor»”.+ 13  Spunând „un legământ nou”, el l-a declarat învechit pe primul.+ Iar ceea ce este învechit și îmbătrânește urmează să dispară.+

Note de subsol

Sau „slujitor public”.
Sau „serviciu public”.