Deuteronomul 3:1-29

  • Victoria asupra lui Og, regele Basanului (1-7)

  • Împărțirea teritoriului de la est de Iordan (8-20)

  • Iosua este îndemnat să nu se teamă (21, 22)

  • Moise nu va intra în țară (23-29)

3  Apoi ne-am întors și am urcat pe Drumul Basanului. Og, regele Basanului, ne-a ieșit înainte cu toată armata lui ca să lupte cu noi la Edrei.+  Și Iehova mi-a zis: «Nu te teme de el, căci îl voi da în mâna ta, pe el împreună cu tot poporul și cu toată țara lui! Să-i faci cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Hesbon».  Astfel, Iehova, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mână și pe Og, regele Basanului, împreună cu tot poporul lui, iar noi i-am omorât; nimeni din poporul lui n-a rămas în viață.  Am cucerit toate orașele lui – n-a fost oraș pe care să nu-l fi luat de la ei – , 60 de orașe în total, întreaga regiune Argob, regatul lui Og, din Basan.+  Toate aceste orașe erau fortificate, având ziduri înalte, porți și zăvoare. Și am luat și multe orașe mici.  Dar le-am distrus*,+ așa cum am făcut cu Sihon, regele Hesbonului. Am distrus* fiecare oraș – bărbații, femeile și copiii.+  Și am luat pentru noi toate animalele și prada din orașe.  Astfel, am cucerit țara celor doi regi amoriți+ care se aflau în regiunea Iordanului, de la Valea* Arnonului până la muntele Hermon+  (munte pe care sidonienii îl numeau Sirion, iar amoriții, Senir), 10  toate orașele din podiș*, tot Galaadul și tot Basanul până la Salca și Edrei,+ orașe din regatul lui Og, din Basan. 11  Og, regele Basanului, a fost ultimul rămas dintre refaimiți. Catafalcul* lui a fost făcut din fier* și încă se află în Raba amoniților. Are nouă coți* lungime și patru coți lățime, după cotul standard. 12  Atunci am luat în stăpânire teritoriul care se întinde de la Aroer,+ aflat lângă Valea* Arnonului, și care include jumătate din regiunea muntoasă a Galaadului. Orașele din acest teritoriu li le-am dat rubeniților și gadiților.+ 13  Restul Galaadului și tot Basanul din regatul lui Og le-am dat unei jumătăți din tribul lui Manase.+ Întreaga regiune Argob, care aparține Basanului, era cunoscută drept țara refaimiților. 14  Iair,+ fiul lui Manase, a luat întreaga regiune Argob,+ până la granița cu gheșuriții și cu maacatiții,+ și a numit satele din acea regiune a Basanului după numele său, Havot-Iair*;+ și așa se numesc până în ziua de azi. 15  Galaadul i l-am dat lui Machir.+ 16  Rubeniților și gadiților+ le-am dat teritoriul care se întinde de la Galaad până la Valea* Arnonului, granița fiind mijlocul văii, și până la Valea Iabocului, care este granița cu amoniții, 17  precum și Araba, Iordanul și malul lui, de la Chineret până la Marea Arabei, sau Marea Sărată*, care este la poalele povârnișurilor Pisgăi, spre est.+ 18  Apoi am poruncit celor două triburi și jumătate: «Iehova, Dumnezeul vostru, v-a dat acest teritoriu ca să-l luați în stăpânire. Toți bărbații voștri viteji să se înarmeze și să treacă Iordanul înaintea fraților voștri israeliți.+ 19  Numai soțiile voastre, copiii voștri și vitele voastre (știu bine că aveți multe vite) să rămână în orașele pe care vi le-am dat, 20  până când Iehova le va da odihnă fraților voștri, ca și vouă, și până când vor lua și ei în stăpânire țara pe care Iehova, Dumnezeul vostru, le-o va da de cealaltă parte a Iordanului. Apoi vă veți întoarce, fiecare la proprietatea pe care i-am dat-o».+ 21  În timpul acela i-am poruncit lui Iosua:+ «Ai văzut cu ochii tăi ce le-a făcut Iehova, Dumnezeul vostru, acestor doi regi. Iehova va face la fel cu toate regatele prin care vei trece.+ 22  Să nu vă temeți de ei, căci însuși Iehova, Dumnezeul vostru, va lupta pentru voi».+ 23  Atunci l-am implorat pe Iehova: 24  «O, Domn Suveran Iehova, tu ai început să-i arăți slujitorului tău măreția ta și brațul tău puternic,+ căci ce dumnezeu din ceruri sau de pe pământ face lucrări de putere ca tine?+ 25  Lasă-mă, te rog, să trec Iordanul și să văd țara cea bună, care este de cealaltă parte, această regiune muntoasă bună și Libanul!».+ 26  Însă Iehova era încă furios pe mine din cauza voastră+ și n-a vrut să mă asculte. Dimpotrivă, Iehova mi-a zis: «Destul! Să nu-mi mai vorbești despre lucrul acesta niciodată! 27  Urcă pe vârful Pisga,+ uită-te spre vest, spre nord, spre sud și spre est și privește țara cu ochii tăi; pentru că nu vei trece Iordanul!+ 28  Numește-l conducător pe Iosua,+ încurajează-l și întărește-l, fiindcă el va trece Iordanul+ în fruntea acestui popor și el îi va face să moștenească țara pe care o vei vedea». 29  Toate acestea s-au întâmplat în timp ce locuiam în valea din fața Bet-Peorului.+

Note de subsol

Sau „le-am dedicat distrugerii”. Vezi Glosarul.
Sau „Am dedicat distrugerii”. Vezi Glosarul.
Sau „Uedul”. Vezi Glosarul.
Sau „de pe platou”.
Sau „Sarcofagul”, „Sicriul”.
Sau, posibil, „bazalt negru”.
Un cot echivala cu 44,5 cm. Vezi Ap. B14.
Sau „Uedul”. Vezi Glosarul.
Însemnând „Satele de corturi ale lui Iair”.
Sau „Uedul”. Vezi Glosarul.
Adică Marea Moartă.