Revelația lui Ioan (Apocalipsa) 21:1-27

  • „Un cer nou și un pământ nou” (1-8)

    • „Moartea nu va mai fi” (4)

    • „Eu fac toate lucrurile noi!” (5)

  • Descrierea Noului Ierusalim (9-27)

21  Și am văzut un cer nou și un pământ nou,+ căci cerul de odinioară și pământul de odinioară trecuseră,+ iar marea+ nu mai era.  Am văzut și orașul sfânt, Noul Ierusalim, care cobora din cer, de la Dumnezeu,+ pregătit ca o mireasă împodobită pentru soțul ei.+  Atunci am auzit un glas puternic de la tron, care zicea: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul său. Dumnezeu însuși va fi cu ei.+  El va șterge orice lacrimă din ochii lor+ și moartea nu va mai fi.+ Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi.+ Lucrurile de odinioară au trecut”.  Cel care stătea pe tron+ a zis: „Iată! Eu fac toate lucrurile noi!”.+ Și a adăugat: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt fidele* și adevărate!”.  Și mi-a zis: „S-au împlinit! Eu sunt Alfa și Omega*, începutul și sfârșitul.+ Oricui îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții.+  Oricine învinge va moșteni aceste lucruri, iar eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul meu.  Dar, cât despre cei lași, cei lipsiți de credință,+ cei dezgustători în murdăria lor, ucigași,+ oamenii imorali*,+ cei care practică spiritismul, idolatri și toți mincinoșii,+ partea lor va fi în lacul care arde cu foc și cu sulf.+ Acesta reprezintă moartea a doua”.+  Unul dintre cei șapte îngeri care aveau cele șapte cupe pline cu ultimele șapte plăgi+ a venit și mi-a zis: „Vino și îți voi arăta mireasa, soția Mielului!”.+ 10  Și el m-a dus prin puterea spiritului la un munte mare și înalt și mi-a arătat orașul sfânt, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu,+ 11  și care avea gloria lui Dumnezeu.+ Strălucirea lui era ca a unei pietre foarte prețioase, ca a unei pietre de jasp care strălucește asemenea cristalului.+ 12  El avea un zid mare și înalt și 12 porți, iar la porți erau 12 îngeri. Pe porți erau gravate numele celor 12 triburi ale fiilor lui Israel. 13  La est erau trei porți, la nord trei porți, la sud trei porți și la vest trei porți.+ 14  Zidul orașului avea, de asemenea, 12 pietre de temelie și pe ele erau cele 12 nume ale celor 12 apostoli+ ai Mielului. 15  Cel care îmi vorbea avea un instrument de măsurat, o trestie de aur, ca să măsoare orașul, porțile lui și zidul lui.+ 16  Orașul este în formă de pătrat, lungimea lui fiind egală cu lățimea. Și el a măsurat orașul cu trestia: 12 000 de stadii*; lungimea, lățimea și înălțimea lui sunt egale. 17  Și i-a măsurat și zidul: 144 de coți*, după o măsură de om, care în același timp este o măsură de înger. 18  Zidul era făcut din jasp,+ iar orașul era de aur pur, ca sticla transparentă. 19  Temeliile zidului orașului erau împodobite cu tot felul de pietre prețioase: prima temelie era de jasp, a doua de safir, a treia de calcedonie, a patra de smarald, 20  a cincea de sardonix, a șasea de sardiu, a șaptea de crisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de crisopraz, a unsprezecea de hiacint, a douăsprezecea de ametist. 21  Cele 12 porți erau 12 perle. Fiecare poartă era făcută dintr-o singură perlă. Drumul principal al orașului era de aur pur, ca sticla transparentă. 22  Și n-am văzut niciun templu în oraș, pentru că Iehova* Dumnezeu, Cel Atotputernic,+ este templul lui și la fel este Mielul. 23  Orașul nu are nevoie ca soarele sau luna să strălucească peste el, căci îl luminează gloria lui Dumnezeu,+ iar lampa lui este Mielul.+ 24  Și națiunile vor umbla prin lumina lui,+ iar regii pământului vor aduce în el gloria lor. 25  Porțile lui nu vor fi închise deloc ziua, căci acolo nu va fi noapte.+ 26  Și vor fi aduse în el gloria și onoarea națiunilor.+ 27  Dar în el nu va intra nimic pângărit și nimeni care face vreun lucru dezgustător și înșelător.+ Vor intra numai cei care sunt scriși în sulul vieții aparținând Mielului.+

Note de subsol

Sau „demne de încredere”.
Sau „A-ul și Z-ul”. „Alfa” este prima literă din alfabetul grecesc, iar „omega”, ultima.
Vezi Glosarul, „Imoralitate sexuală”.
Circa 2 220 km. Un stadiu echivala cu 185 m. Vezi Ap. B14.
Circa 64 m. Vezi Ap. B14.