A doua scrisoare către corinteni 11:1-33

  • Pavel și „superapostolii” (1-15)

  • Încercările lui Pavel ca apostol (16-33)

11  Aș dori să suportați puțină nebunie din partea mea. Dar, de fapt, voi mă suportați!  Căci sunt gelos pentru voi cu o gelozie ca a lui Dumnezeu*, fiindcă eu însumi v-am promis în căsătorie unui soț, lui Cristos, și vreau să vă prezint lui ca pe o fecioară castă*.+  Dar mă tem ca nu cumva, așa cum șarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia lui,+ mintea voastră să se corupă și să se îndepărteze de la sinceritatea și castitatea* care i se cuvin lui Cristos.+  Într-adevăr, dacă vine cineva și vă predică un alt Isus decât cel pe care l-am predicat noi sau dacă primiți un alt spirit decât cel pe care l-ați primit sau o altă veste bună decât cea pe care ați acceptat-o,+ ce ușor îl suportați pe omul acela!  Dar eu cred că nu m-am dovedit inferior „superapostolilor” voștri în nicio privință.+  Și, chiar dacă sunt nepriceput în vorbire,+ cu siguranță că nu sunt așa în ce privește cunoștința; într-adevăr, v-am arătat aceasta în toate felurile și în toate lucrurile.  Sau am comis un păcat fiindcă v-am anunțat vestea bună a lui Dumnezeu fără să vă coste nimic+ și m-am umilit pentru ca voi să fiți înălțați?  Am păgubit* alte congregații, acceptând de la ele sprijin material, ca să vă slujesc vouă.+  Însă, când am fost la voi și m-am aflat în nevoie, n-am devenit o povară pentru nimeni, căci frații care au venit din Macedonia mi-au dat din belșug cele necesare.+ Da, în toate privințele, m-am ferit să devin o povară pentru voi și voi face la fel și în continuare.+ 10  Așa cum este sigur că adevărul lui Cristos este în mine, tot așa nimeni nu-mi va lua acest motiv de laudă+ în regiunile Ahaiei. 11  De ce am făcut asta? Fiindcă nu vă iubesc? Dumnezeu știe că vă iubesc. 12  Și ceea ce fac voi face în continuare,+ pentru ca aceia care vor să demonstreze că sunt egali cu noi în lucrurile* cu care se laudă să nu aibă niciun temei în acest sens. 13  Căci acești oameni sunt apostoli falși, care îi înșală pe alții prefăcându-se în apostoli ai lui Cristos.+ 14  Și nu este de mirare, fiindcă și Satan se preface într-un înger de lumină.+ 15  Nu este deci surprinzător dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptății. Dar sfârșitul lor va fi potrivit lucrărilor lor.+ 16  O spun din nou: Nimeni să nu creadă că sunt un om irațional. Dar, chiar dacă ați crede acest lucru, acceptați-mă ca pe un om irațional, ca să mă pot lăuda și eu puțin. 17  Prin ceea ce spun acum nu urmez exemplul Domnului, ci mă asemăn cu un om irațional, care este prea sigur pe el și se laudă. 18  Întrucât mulți se laudă cu lucruri pământești*, mă voi lăuda și eu. 19  Voi sunteți atât de „raționali”, încât îi tolerați cu plăcere pe cei iraționali. 20  De fapt, voi tolerați pe oricine vă înrobește, pe oricine pune mâna pe bunurile voastre, ba chiar devorează ce aveți, pe oricine se înalță mai presus de voi și pe oricine vă lovește peste față. 21  O spun spre rușinea noastră, deoarece ar putea părea că am fost prea slabi ca să ne folosim autoritatea. Dar, dacă alții îndrăznesc să se laude – vorbesc ca un om irațional – , atunci îndrăznesc și eu să mă laud. 22  Sunt ei evrei? Și eu sunt.+ Sunt ei israeliți? Și eu sunt. Sunt ei descendenții* lui Avraam? Și eu sunt.+ 23  Sunt ei slujitori ai lui Cristos? Răspund ca un nebun: Eu sunt și mai mult. Am lucrat mai mult decât ei,+ am fost închis de mai multe ori,+ am fost bătut de nenumărate ori și am fost deseori la un pas de moarte.+ 24  De cinci ori am primit de la iudei 40 de lovituri fără una,+ 25  de trei ori am fost bătut cu nuiele,+ o dată am fost lovit cu pietre,+ de trei ori am suferit naufragiu,+ o noapte și o zi le-am petrecut în largul mării; 26  am fost în călătorii deseori, în pericole din cauza râurilor, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza poporului meu,+ în pericole din cauza națiunilor,+ în pericole în orașe,+ în pericole în locuri pustii, în pericole pe mare, în pericole între frați falși; 27  am trudit și m-am ostenit, am avut multe nopți fără somn,+ am fost flămând și însetat,+ fără hrană de multe ori,+ în frig și fără îmbrăcăminte*. 28  Pe lângă aceste lucruri din exterior, mă mai apasă ceva zi de zi: grija pentru toate congregațiile.+ 29  Cine este slab, și eu să nu fiu slab? Cine se poticnește, și eu să nu mă aprind? 30  Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care arată că sunt slab. 31  Dumnezeul și Tatăl Domnului Isus, da, Cel ce trebuie să fie lăudat pentru totdeauna, știe că nu mint. 32  În Damasc, guvernatorul de pe lângă regele Areta păzea orașul damascenilor ca să mă prindă, 33  dar am fost coborât într-un coș, printr-o fereastră din zidul orașului,+ și am scăpat din mâinile lui.

Note de subsol

Lit. „cu zelul lui Dumnezeu”.
Sau „pură”.
Sau „puritatea”.
Lit. „Am jefuit”.
Sau „sarcina”, „poziția”.
Lit. „potrivit cărnii”.
Lit. „sămânța”.
Lit. „în goliciune”.