Întâia Ioan 5:1-21

  • Credința în Isus învinge lumea (1-12)

    • Ce înseamnă iubirea pentru Dumnezeu (3)

  • Încredere în puterea rugăciunii (13-17)

  • Să fim vigilenți într-o lume rea (18-21)

    • „Întreaga lume zace în puterea celui rău” (19)

5  Cine crede că Isus este Cristosul s-a născut din Dumnezeu+ și cine îl iubește pe Cel care a făcut să se nască îl iubește pe cel care s-a născut din el.  Prin aceasta știm că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu:+ dacă îl iubim pe Dumnezeu și îndeplinim poruncile sale.  Căci iată ce înseamnă iubirea pentru Dumnezeu: să respectăm poruncile sale.+ Și poruncile sale nu sunt grele*,+  pentru că oricine* s-a născut din Dumnezeu învinge lumea.+ Și prin aceasta am învins lumea: prin credința noastră.+  Cine poate învinge lumea?+ Nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?+  Acesta este cel care a venit prin intermediul apei și al sângelui: Isus Cristos; el a venit nu doar cu apă,+ ci cu apă și cu sânge.+ Și spiritul depune mărturie,+ pentru că spiritul este adevărul.  Căci sunt trei care depun mărturie:  spiritul,+ apa+ și sângele,+ iar acestea trei sunt în acord.  Noi acceptăm mărturia oamenilor, dar mărturia lui Dumnezeu este superioară. Căci aceasta este mărturia pe care o depune Dumnezeu: mărturia depusă cu privire la Fiul său. 10  Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși. Cine nu îl crede pe Dumnezeu îl face mincinos,+ pentru că nu crede mărturia depusă de Dumnezeu cu privire la Fiul său. 11  Și aceasta este mărturia: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică,+ iar această viață este în Fiul său.+ 12  Cine îl are pe Fiul are această viață; cine nu îl are pe Fiul lui Dumnezeu nu are această viață.+ 13  Vă scriu aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu,+ aveți viață veșnică.+ 14  Aceasta este încrederea pe care o avem în El*:+ indiferent ce am cere în armonie cu voința sa, El ne ascultă.+ 15  Și, dacă știm că ne ascultă cu privire la orice lucru pe care îl cerem, știm că vom avea lucrurile cerute, fiindcă i le-am cerut lui.+ 16  Dacă cineva îl vede pe fratele său comițând un păcat care nu duce la moarte, se va ruga pentru el și Dumnezeu îi va da viață,+ da, celor care nu comit un păcat care duce la moarte. Există un păcat care duce la moarte.+ Cu privire la păcatul acela nu-i spun să se roage. 17  Orice nedreptate este păcat,+ totuși există păcat care nu duce la moarte. 18  Știm că cine s-a născut din Dumnezeu nu practică păcatul, ci Cel* născut din Dumnezeu veghează asupra lui, iar cel rău nu pune stăpânire pe el.+ 19  Știm că provenim de la Dumnezeu, dar întreaga lume zace în puterea celui rău.+ 20  Însă știm că Fiul lui Dumnezeu a venit+ și ne-a dat pricepere* ca să dobândim cunoștință despre Cel care este adevărat. Prin Fiul său, Isus Cristos, noi suntem în unitate cu Cel care este adevărat.+ Acesta este Dumnezeul adevărat și viața veșnică.+ 21  Copilașilor, păziți-vă de idoli!+

Note de subsol

Sau „împovărătoare”.
Lit. „tot ce”.
Sau „Putem să-i vorbim cu libertate deoarece”.
Adică Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Sau „perspicacitate”. Lit. „percepție mentală”, „capacitate intelectuală”.