Către Tit 3:1-15

3  Amintește-le mereu să fie supuși și să asculte de guverne și de autorități,+ să fie gata pentru orice lucrare bună,  să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreți, ci să fie rezonabili*,+ arătând întotdeauna blândețe față de toți oamenii.+  Căci și noi eram cândva fără minte, neascultători, induși în eroare, sclavi a tot felul de dorințe și plăceri, răi, invidioși și detestabili și ne uram unii pe alții.  Totuși, când Salvatorul nostru, Dumnezeu,+ și-a manifestat bunătatea și iubirea față de oameni,  el ne-a salvat (nu datorită unor fapte de dreptate făcute de noi,+ ci datorită îndurării sale)+ spălându-ne cu apa care ne-a adus la viață+ și înnoindu-ne prin spiritul sfânt.+  El a turnat din belșug* acest spirit peste noi prin Isus Cristos, Salvatorul nostru,+  pentru ca, după ce am fost declarați drepți prin bunătatea sa nemeritată,+ să devenim moștenitori+ potrivit speranței vieții veșnice.+  Aceste cuvinte sunt demne de încredere și vreau să scoți mereu în evidență aceste lucruri, pentru ca aceia care cred în Dumnezeu să fie preocupați să facă fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și folositoare oamenilor.  Dar evită discuțiile prostești, genealogiile, disputele și luptele pe seama Legii, fiindcă sunt nefolositoare și deșarte.+ 10  Iar cu omul care promovează o sectă+ să nu mai ai nimic de-a face+ după primul și al doilea avertisment,+ 11  știind că un astfel de om s-a abătut de la cale și păcătuiește, condamnându-se singur. 12  Când îl voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic,+ să faci tot posibilul să vii la mine la Nicopolis, pentru că acolo am hotărât să stau peste iarnă. 13  Îngrijește-te ca Zena, care este un bun cunoscător al Legii, și Apolo să aibă tot ce le trebuie pe drum.+ 14  Dar să învețe și ai noștri* să facă fapte bune, astfel încât să ofere ajutor când apare o nevoie urgentă+ și să nu fie neroditori în serviciul lor.+ 15  Toți cei care sunt cu mine îți trimit salutări. Transmite salutările mele celor care au afecțiune pentru noi în credință. Bunătatea nemeritată să fie cu voi toți!

Note de subsol

Sau „dispuși să cedeze”.
Sau „cu generozitate”.
Cu referire la creștinii din Creta.

Note pentru studiu

Multimedia