După Luca 24:1-53

24  În prima zi a săptămânii, ele au venit foarte devreme la mormânt, aducând mirodeniile pe care le pregătiseră.+  Dar au văzut că piatra de la intrarea mormântului fusese rostogolită+  și, când au intrat, n-au găsit corpul Domnului Isus.+  În timp ce stăteau acolo nedumerite, iată că lângă ele au apărut doi bărbați în veșminte strălucitoare.  Femeile s-au înspăimântat și stăteau cu fețele plecate la pământ; atunci bărbații aceia le-au zis: „De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți?+  El nu este aici, ci a fost sculat din morți. Aduceți-vă aminte ce v-a spus în timp ce era încă în Galileea:  Fiul omului trebuie să fie predat păcătoșilor și să fie țintuit pe stâlp, iar a treia zi să se scoale din morți”.+  Atunci ele și-au amintit cuvintele lui.+  Și s-au întors de la mormânt* și le-au relatat toate aceste lucruri Celor unsprezece și tuturor celorlalți.+ 10  Ele erau Maria Magdalena, Ioana și Maria, mama lui Iacov. Celelalte femei+ care erau cu ele le spuneau apostolilor aceleași lucruri. 11  Totuși, cuvintele acestea li se păreau lipsite de sens și nu le credeau pe femei. 12  Dar Petru s-a ridicat, a alergat la mormânt* și, aplecându-se, a văzut numai pânzele de in. Și a plecat, întrebându-se ce se petrecuse. 13  Dar iată: chiar în ziua aceea, doi dintre ei mergeau spre un sat numit Emaus, aflat la aproximativ 11 kilometri de Ierusalim, 14  și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15  În timp ce discutau despre aceste lucruri, Isus s-a apropiat și a început să meargă cu ei. 16  Dar ochii lor nu puteau să-l recunoască.+ 17  El le-a zis: „Despre ce discutați atât de aprins pe drum?”. Și ei s-au oprit, având fețele triste. 18  Unul dintre ei, numit Cleopa, i-a răspuns: „Ești străin și locuiești singur în Ierusalim de nu știi* ce s-a întâmplat acolo zilele acestea?”. 19  El i-a întrebat: „Ce anume?”. Ei i-au spus: „Cele întâmplate cu Isus Nazarineanul.+ El a fost un profet plin de putere în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor.+ 20  Preoții noștri principali și conducătorii noștri l-au predat ca să fie condamnat la moarte+ și l-au țintuit pe stâlp.+ 21  Noi însă speram că el este cel care va elibera Israelul.+ În plus, este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22  Mai mult, ceea ce ne-au spus niște femei din mijlocul nostru ne-a uimit: ele s-au dus dimineață devreme la mormânt*,+ 23  dar nu i-au găsit corpul. Și au venit să spună și că li s-au arătat niște îngeri, care au zis că el este viu. 24  Atunci unii dintre cei care erau cu noi s-au dus la mormânt*+ și l-au găsit așa cum spuseseră femeile, dar nu l-au văzut pe Isus”. 25  Atunci el le-a zis: „Oameni fără minte și cu inima înceată când trebuie să credeți toate lucrurile spuse de profeți! 26  Oare nu trebuia Cristosul să sufere aceste lucruri+ ca să-și primească gloria?”.+ 27  Și, începând de la Moise și de la toți Profeții,+ le-a explicat ce se spunea cu privire la el în întreaga Scriptură. 28  În cele din urmă au ajuns aproape de satul spre care se îndreptau, iar el s-a făcut că merge mai departe. 29  Dar ei au insistat să rămână zicând: „Rămâi cu noi, fiindcă este aproape seară și ziua este pe sfârșite”. Atunci el a intrat ca să rămână cu ei. 30  Și, în timp ce stătea* la masă cu ei, a luat pâinea, a spus o rugăciune*, a frânt-o și le-a dat-o.+ 31  Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el a dispărut dinaintea lor.+ 32  Și și-au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, când ne explica în mod clar Scripturile?”. 33  Și chiar în momentul acela s-au ridicat și s-au întors la Ierusalim, unde i-au găsit pe Cei unsprezece și pe cei adunați cu ei; 34  aceștia le-au zis: „Domnul a fost, într-adevăr, sculat din morți și i s-a arătat lui Simon!”.+ 35  Atunci cei doi au povestit ce li se întâmplase pe drum și cum l-au recunoscut când a frânt pâinea.+ 36  În timp ce vorbeau despre aceste lucruri, Isus a apărut în mijlocul lor și le-a zis: „Pacea să fie cu voi!”.+ 37  Dar, pentru că erau înspăimântați și îngroziți, credeau că văd un spirit.+ 38  Atunci el le-a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce aveți îndoieli în inima voastră? 39  Uitați-vă la mâinile și la picioarele mele! Sunt chiar eu! Atingeți-mă și vedeți, fiindcă un spirit n-are carne și oase, așa cum vedeți că am eu”. 40  Spunând aceasta, le-a arătat mâinile și picioarele. 41  Dar, de bucurie și de uimire, nu le venea să creadă. De aceea, el le-a zis: „Aveți ceva de mâncare aici?”.+ 42  Ei i-au dat o bucată de pește fript, 43  iar el a luat-o și a mâncat-o sub ochii lor. 44  Apoi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi,+ și anume că tot ce este scris despre mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi trebuie să se împlinească”.+ 45  Atunci el le-a deschis mintea ca să înțeleagă pe deplin Scripturile+ 46  și le-a zis: „Iată ce este scris: Cristosul va suferi, se va scula din morți a treia zi+ 47  și, în toate națiunile,+ începând din Ierusalim+, va fi predicată în numele său căința pentru iertarea păcatelor.+ 48  Voi veți fi martori ai acestor lucruri.+ 49  Și iată că eu trimit peste voi ce a promis Tatăl meu. Însă voi să rămâneți în oraș până veți primi* putere de sus”.+ 50  Apoi el i-a dus afară din oraș, până în Betania, și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. 51  Iar în timp ce îi binecuvânta, a fost luat de lângă ei și ridicat la cer.+ 52  Și ei s-au plecat înaintea lui, după care s-au întors la Ierusalim plini de bucurie.+ 53  Și erau tot timpul în templu, lăudându-l pe Dumnezeu.+

Note de subsol

Sau „mormântul de amintire”.
Sau „mormântul de amintire”.
Sau, posibil, „Ești singurul străin în vizită la Ierusalim care nu știe”.
Sau „mormântul de amintire”.
Sau „mormântul de amintire”.
Sau „era întins”.
Lit. „a binecuvântat-o”.
Sau „veți fi îmbrăcați cu”.

Note de studiu

în prima zi a săptămânii: Adică în 16 nisan. La evrei, ziua de după sabat era prima zi a săptămânii.

mormântul său: Sau „mormântul său de amintire”. Acesta nu era o peșteră naturală, ci o încăpere săpată într-o stâncă de calcar. Deseori, în astfel de morminte se găseau rafturi de piatră sau nișe săpate în stâncă, unde erau depuse trupurile neînsuflețite. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)

au cumpărat mirodenii . . . să ungă corpul lui Isus: Corpul lui Isus fusese deja pregătit pentru înmormântare „după obiceiul de înmormântare al iudeilor”. (Ioa 19:39, 40) Totuși, întrucât Isus a murit cu aproximativ trei ore înainte de începerea sabatului, iar iudeilor nu li se permitea să facă astfel de pregătiri în sabat, este posibil ca acestea să fi fost făcute în grabă. Acum, în prima zi de după sabat, adică a treia zi de la execuția lui Isus, femeile au venit la mormânt ca să mai aducă mirodenii și uleiuri, din câte se pare pentru a conserva corpul o perioadă mai îndelungată. (Lu 23:50–24:1) Probabil că ele ar fi pus mirodeniile și uleiurile peste pânzele în care era înfășurat corpul lui Isus.

prima zi a săptămânii: Vezi nota de studiu de la Mt 28:1.

mormânt: Vezi nota de studiu de la Mt 27:60.

mirodeniile pe care le pregătiseră: Vezi nota de studiu de la Mr 16:1.

o piatră: Din câte se pare, era o piatră rotundă, întrucât în acest verset se spune că a fost rostogolită peste intrarea în mormânt, iar în Mr 16:4 se spune că, la învierea lui Isus, piatra „fusese rostogolită”, sau dată la o parte, de la intrare. Este posibil ca această piatră să fi cântărit o tonă sau chiar mai mult. Matei o numește „o piatră mare”. (Mt 27:60)

Domnului Isus: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, dar varianta mai lungă apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Pentru mai multe informații cu privire la modul în care sunt folosite manuscrisele antice pentru stabilirea textului original, vezi Ap. A3.)

doi bărbați în veșminte strălucitoare: Aceste cuvinte fac referire la îngeri. (Compară cu Lu 24:23.) În mod asemănător, în Fa 1:10, îngerii sunt numiți „bărbați în veșminte albe”.

El nu este aici, ci a fost sculat din morți: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. Aceasta este prima dintre cele peste 40 de ocurențe ale verbului grecesc stauróō din Scripturile grecești creștine. Acest verb este înrudit cu substantivul staurós, redat prin „stâlp de tortură”. (Vezi notele de studiu de la Mt 10:38; 16:24; 27:32 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.) Verbul stauróō apare în Septuaginta în Es 7:9, în episodul în care regele poruncește ca Haman să fie atârnat pe un stâlp având peste 20 m înălțime. În greaca clasică, acest verb însemna „a îngrădi cu țăruși”, „a ridica o palisadă”.

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

spuneți-le discipolilor săi: „El a fost sculat din morți”: Aceste femei nu numai că sunt primii discipoli cărora le-a fost anunțată învierea lui Isus, dar sunt și cele cărora li s-a încredințat sarcina de a le comunica vestea celorlalți discipoli. (Mt 28:2, 5, 7) Potrivit tradiției evreiești, care nu avea nicio bază în Scripturi, mărturia unei femei nu era acceptată la tribunal. În schimb, îngerul lui Iehova le-a onorat pe femei încredințându-le această sarcină extraordinară.

de la mormânt: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere.

le-au relatat toate aceste lucruri Celor unsprezece: Cei doi îngeri, numiți în Lu 24:4 „bărbați în veșminte strălucitoare”, le-ar fi putut da vestea despre învierea lui Isus mai întâi bărbaților. Însă femeile au fost cele cărora li s-a acordat favoarea de a afla primele despre învierea sa. (Lu 24:6-9; Ioa 20:11-18) Lor li s-a acordat și onoarea de a le da de veste „Celor unsprezece și tuturor celorlalți” discipoli că Isus a înviat. Iar Maria Magdalena a fost printre primii discipoli care l-au văzut pe Isus după învierea sa. (Ioa 20:16; vezi nota de studiu de la Mt 28:7)

Maria Magdalena: Vezi nota de studiu de la Lu 8:2.

Ioana: Formă de feminin prescurtată a numelui ebraic „Iehohanan”, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”. Ioana, care fusese vindecată de Isus, era soția lui Cuza, unul dintre funcționarii lui Irod Antipa. Ea este menționată doar de două ori în Scripturile grecești creștine, numai în evanghelia lui Luca. (Lu 8:2, 3)

Maria, numită Magdalena: Această femeie, numită deseori Maria Magdalena, este menționată pentru prima dată aici, într-un episod care a avut loc în al doilea an al serviciului lui Isus. Se pare că apelativul „Magdalena” (însemnând „din Magdala”) derivă din numele orașului Magdala, situat pe malul vestic al Mării Galileei, cam la jumătatea distanței dintre Capernaum și Tiberiada. Unii au sugerat că Magdala era orașul natal al Mariei sau orașul în care locuia. Maria Magdalena este amintită mai ales în episoadele legate de moartea și de învierea lui Isus. (Mt 27:55, 56, 61; Mr 15:40; Lu 24:10; Ioa 19:25)

. . . ce se petrecuse: Unele manuscrise nu conțin acest verset, însă el apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

aproximativ 11 kilometri: Lit. „60 de stadii”. Un stadiu roman echivala cu 185 m. (Vezi Ap. B14.)

le-a explicat: Termenul grecesc diermēneúō poate fi folosit cu sensul de „a traduce dintr-o limbă în alta”. (1Co 12:30, n.s.) Totuși, el poate însemna și „a clarifica sensul”, „a explica în mod deplin”. În acest verset, se referă la explicarea semnificației profețiilor.

ardea: Acest verb reprezintă traducerea unui termen grecesc care este folosit aici în sens metaforic și care descrie emoții puternice, precum bucurie și plăcere. El transmite și ideea de viu interes și entuziasm. Aici, termenul descrie reacția pe care au avut-o cei doi discipoli când Isus le explica în mod clar Scripturile ebraice inspirate.

în noi: Unele manuscrise vechi nu includ aceste cuvinte, însă ele apar în alte manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

explica în mod clar Scripturile: Lit. „deschidea pe deplin Scripturile”. Verbul grecesc dianoígō (a deschide pe deplin) apare de trei ori în acest capitol. Prima ocurență este în Lu 24:31, unde se arată că ochii celor doi discipoli „s-au deschis”; astfel, ei au înțeles că vorbeau cu Isus. A doua ocurență este aici, în Lu 24:32, unde termenul este folosit cu sensul de ‘a explica în mod clar’. Iar a treia ocurență este în Lu 24:45, unde termenul grecesc este folosit pentru a arăta că Isus „le-a deschis” discipolilor săi mintea, astfel încât ei au putut înțelege sensul Scripturilor ebraice inspirate. (Vezi și Fa 7:56, „deschise”; 16:14, „a deschis larg”; și 17:3, „explicând [lit. deschizând pe deplin]”, unde este folosit același termen grecesc.)

și le-a zis: „Pacea să fie cu voi!”: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere.

un spirit: Deși termenul grecesc pneúma poate face referire la ființe spirituale invizibile, aici el se referă, fără îndoială, la o viziune. Isus le-a arătat discipolilor săi mâinile și picioarele și le-a zis: „Atingeți-mă și vedeți, fiindcă un spirit n-are carne și oase, așa cum vedeți că am eu”. (Lu 24:39) În acest mod, el a dovedit că se materializase, așa cum făcuseră unii îngeri în trecut, pentru ca discipolii să-l poată vedea. (Ge 18:1-8; 19:1-3)

mâinile și . . . picioarele mele: Romanii aveau obiceiul să țintuiască pe stâlp mâinile (și, probabil, și picioarele) condamnaților, așa cum au făcut în cazul lui Isus. (Ps 22:16; Ioa 20:25, 27; Col 2:14) Unii erudiți consideră că picioarele lui Isus au fost fixate cu unul sau mai multe cuie fie direct pe stâlp, fie pe un mic suport atașat de stâlp.

. . . și picioarele: Unele manuscrise nu conțin acest verset, însă el apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

pește: Unele manuscrise mai recente adaugă cuvintele „și un fagure de miere”, însă manuscrisele vechi, demne de încredere, nu conțin aceste cuvinte.

în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi: Evident, Isus grupează aici cărțile Scripturilor ebraice după modelul adoptat și cunoscut de evrei. „Legea” (în ebraică, Tôráh) cuprinde cărțile de la Geneza la Deuteronomul. „Profeții” (în ebraică, Neviʼím) cuprinde cărțile profetice din Scripturile ebraice, inclusiv așa-numiții „Profeți de altădată” (cărțile de la Iosua la Regi). „Psalmii” reprezintă a treia secțiune, care conține restul cărților din Scripturile ebraice și care este numită Scrierile (în ebraică, Ketuvím). Denumirea „Psalmii” este folosită deoarece Psalmii erau prima carte din a treia secțiune. Termenul „Tanakh”, una dintre denumirile folosite de evrei cu referire la Scripturile ebraice, este compus din primele litere ale numelor celor trei secțiuni (TaNaKh). Faptul că Isus folosește acești trei termeni arată că, atunci când a fost pe pământ, canonul Scripturilor ebraice era bine stabilit, iar el l-a acceptat.

Voi veți fi martori: Aceasta este una dintre primele ocazii în care Isus le spune discipolilor să-i fie „martori”; ei trebuiau să depună mărturie nu numai cu privire la viața și la serviciul său, ci și la moartea și la învierea sa. (Compară cu Ioa 15:27.) Ca evrei fideli, discipolii lui Isus erau deja martori ai lui Iehova și depuneau mărturie că El este singurul Dumnezeu adevărat. (Is 43:10-12; 44:8) După aproximativ 40 de zile de la evenimentele relatate aici, Isus le spune din nou discipolilor că aveau să fie martorii săi, subliniind importanța noii lor misiuni. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:8.)

îmi veți fi martori: Fiind evrei fideli, primii discipoli ai lui Isus erau deja martori ai lui Iehova și declarau că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. (Is 43:10-12; 44:8) Acum însă discipolii trebuiau să fie nu numai martori ai lui Iehova, ci și ai lui Isus. Ei trebuiau să facă cunoscut rolul esențial al lui Isus în sfințirea numelui lui Iehova prin intermediul Regatului mesianic, care constituia un element nou în scopul lui Iehova. Cu excepția Evangheliei după Ioan, cartea Faptele folosește, mai mult decât oricare altă carte biblică, cuvintele grecești redate prin „martor” (mártys), „a depune mărturie” (martyréō), „a depune mărturie temeinică” (diamartýromai), precum și termeni înrudiți cu acestea. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:7.) Calitatea de martor și depunerea unei mărturii temeinice despre scopurile lui Dumnezeu – inclusiv despre Regatul său și despre rolul esențial al lui Isus – sunt două noțiuni care străbat ca un fir roșu cartea Faptele. (Fa 2:32, 40; 3:15; 4:33; 5:32; 8:25; 10:39; 13:31; 18:5; 20:21, 24; 22:20; 23:11; 26:16; 28:23) Unii creștini din secolul I au depus mărturie despre viața, moartea și învierea lui Isus, confirmându-le astfel veridicitatea, în calitate de martori oculari. (Fa 1:21, 22; 10:40, 41) Cei care au manifestat însă mai târziu credință în Isus au depus și ei mărturie pretutindeni despre importanța vieții, morții și învierii sale. (Fa 22:15; vezi nota de studiu de la Ioa 18:37)

ce a promis Tatăl meu: Este vorba despre spiritul sfânt promis în Ioe 2:28, 29 și în Ioa 14:16, 17, 26. Această forță activă avea să le dea discipolilor lui Isus puterea necesară de a sluji ca martori pe tot pământul. (Fa 1:4, 5, 8; 2:33)

oraș: Adică Ierusalim.

Apoi: În Fa 1:3-9 se arată că Isus s-a înălțat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Așadar, a trecut o perioadă de timp între evenimentele care au avut loc în ziua învierii lui Isus (16 nisan), consemnate în Lu 24:1-49, și evenimentele care au avut loc în ziua înălțării sale (25 iiar), prezentate începând din acest verset până la sfârșitul capitolului. (Vezi Ap. A7.)

Betania: Vezi nota de studiu de la Mt 21:17.

Betania: Sat aflat pe versantul est-sud-estic al Muntelui Măslinilor, la aproximativ 3 km de Ierusalim. (Ioa 11:18) În Betania era casa Martei, a Mariei și a lui Lazăr, unde, din câte se pare, locuia Isus când se afla în Iudeea. (Ioa 11:1) În prezent, pe locul unde s-a aflat Betania se găsește un oraș, al cărui nume arab înseamnă „Locul lui Lazăr”.

și ridicat la cer: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. De asemenea, Luca menționează în Fa 1:1, 2 că în „prima relatare”, adică în evanghelia sa, a consemnat ce a făcut Isus în timpul vieții și al serviciului său, „până în ziua când a fost luat sus”. Este deci logic ca Luca să fi inclus în relatarea sa inspirată aceste cuvinte referitoare la înălțarea lui Isus la cer.

să-i aducem omagiu: Sau „să ne plecăm înaintea lui”. Când este folosit în legătură cu închinarea adusă unui dumnezeu sau unei zeități, termenul grecesc proskynéō este tradus prin „a se închina”. În acest context însă, astrologii voiau să afle unde este „regele iudeilor”. Așadar, este clar că aici verbul se referă la faptul de a-i aduce omagiu unui rege uman, nu închinare unui dumnezeu. Verbul este folosit cu același sens în Mr 15:18, 19, unde se arată că soldații „s-au plecat” înaintea lui Isus și l-au numit „rege al iudeilor” în semn de batjocură. (Vezi nota de studiu de la Mt 18:26.)

s-a plecat înaintea lui: Sau „i-a adus omagiu”, „l-a onorat”. Și în Scripturile ebraice sunt menționate persoane care s-au plecat înaintea profeților, a regilor sau a altor reprezentanți ai lui Dumnezeu. (1Sa 25:23, 24; 2Sa 14:4-7; 1Re 1:16; 2Re 4:36, 37) Fără îndoială, leprosul a înțeles că vorbea cu un reprezentant al lui Dumnezeu care avea puterea de a vindeca. Era cât se poate de potrivit să se plece în semn de respect față de Regele desemnat de Iehova. (Mt 9:18; pentru mai multe informații despre termenul grecesc folosit aici, vezi nota de studiu de la Mt 2:2.)

s-au plecat înaintea lui: Sau „i-au adus omagiu”. Acești oameni l-au recunoscut pe Isus ca reprezentant al lui Dumnezeu. Ei s-au plecat înaintea lui nu pentru că l-au considerat un dumnezeu sau o divinitate, ci pentru că l-au considerat „Fiul lui Dumnezeu”. (Vezi notele de studiu de la Mt 2:2; 8:2; 18:26.)

s-a plecat înaintea lui: Sau „i-a adus omagiu”. Numindu-l pe Isus „Fiul lui David” (Mt 15:22), această femeie neevreică l-a recunoscut, fără îndoială, ca fiind promisul Mesia. Ea s-a plecat înaintea lui nu pentru că l-a considerat un dumnezeu sau o divinitate, ci pentru că l-a considerat un reprezentant al lui Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la Mt 2:2; 8:2; 14:33; 18:26.)

s-au plecat înaintea lui: Sau „i-au adus omagiu”, „s-au prosternat înaintea lui”. Când este folosit în legătură cu închinarea adusă unui dumnezeu sau unei zeități, verbul grecesc proskynéō este tradus prin „a se închina”. (Mt 4:10; Lu 4:8) În acest context însă, discipolii l-au recunoscut pe înviatul Isus drept reprezentant al lui Dumnezeu. Ei s-au plecat înaintea lui nu pentru că era Dumnezeu sau o divinitate, ci pentru că era „Fiul lui Dumnezeu”, prezisul ‘Fiu al omului’, Mesia învestit cu autoritate divină. (Lu 1:35; Mt 16:13-16; Ioa 9:35-38) Și în trecut, unii oameni menționați în Scripturile ebraice se plecaseră înaintea unor profeți, a unor regi sau a altor reprezentanți ai lui Dumnezeu. (1Sa 25:23, 24; 2Sa 14:4; 1Re 1:16; 2Re 4:36, 37) În mod asemănător, în multe ocazii, oamenii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-și exprime recunoștința pentru adevărurile pe care le dezvăluise Dumnezeu cu privire la el sau ca să arate că recunoșteau faptul că Isus se bucura de favoare divină. (Mt 14:32, 33; 28:5-10, 16-18; Ioa 9:35, 38; vezi și notele de studiu de la Mt 2:2; 8:2; 14:33; 15:25)

s-au plecat înaintea lui, după care: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

În prima relatare: Aici Luca se referă la evanghelia sa, în care vorbește despre viața lui Isus, concentrându-se asupra ‘tuturor lucrurilor pe care Isus le-a făcut și le-a predat’. În cartea Faptele, el continuă relatarea din evanghelie și consemnează cuvintele și acțiunile discipolilor lui Isus. Cele două relatări se aseamănă ca stil și exprimare și îi sunt adresate lui Teofil. Nu se menționează în mod explicit dacă Teofil a fost un discipol al lui Cristos. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:3.) Luca începe cartea Faptele făcând un rezumat al multora dintre evenimentele consemnate la sfârșitul evangheliei sale, ceea ce demonstrează că relatarea din Faptele este o continuare a primei relatări. Însă în acest rezumat, Luca se exprimă puțin diferit și oferă detalii suplimentare. (Compară Lu 24:49 cu Fa 1:1-12.)

erau tot timpul în templu: După executarea lui Isus, discipolii se temeau de dușmanii lor, astfel că se întruneau cu ușile încuiate. (Ioa 20:19, 26) Dar, după ce Isus i-a ajutat să înțeleagă mai bine unele lucruri (Fa 1:3) și au fost martori la înălțarea sa la cer în a 40-a zi de la învierea sa, ei s-au simțit întăriți. Plini de curaj, au început să-l laude pe Dumnezeu în public. Luca continuă relatarea începută în evanghelia sa în cartea Faptele, unde consemnează în detaliu activitatea plină de zel a discipolilor. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1.)

Multimedia

Cui înfipt într-un os al călcâiului
Cui înfipt într-un os al călcâiului

Fotografia prezintă o reproducere a unui calcaneu uman, străpuns de un cui de fier având 11,5 cm lungime. Artefactul original a fost descoperit în 1968, în timpul săpăturilor arheologice desfășurate în nordul Ierusalimului, și datează din epoca romană. Această descoperire arheologică pare să confirme că, în execuții, erau folosite cuie pentru a-i țintui pe condamnați pe un stâlp de lemn. E posibil ca acest cui să fi fost asemănător celor folosite de soldații romani pentru a-l țintui pe Isus Cristos pe stâlp. Artefactul a fost descoperit într-un osuar, o cutie de piatră în care erau puse osemintele unei persoane după descompunere. Acest lucru dovedește că cei care erau executați pe stâlp puteau avea parte de înmormântare.