Leviticul 4:1-35

4  Iehova i-a zis în continuare lui Moise: 2  „Spune-le israeliților: «Dacă cineva* păcătuiește neintenționat+ și face vreunul dintre lucrurile pe care Iehova le-a interzis, să se procedeze astfel: 3  Dacă marele preot*+ păcătuiește+ și aduce vină asupra poporului, să-i prezinte lui Iehova pentru păcatul comis un taur tânăr, sănătos, ca ofrandă pentru păcat.+ 4  Să aducă taurul înaintea lui Iehova, la intrarea în cortul întâlnirii,+ să-și pună mâna pe capul taurului și să înjunghie taurul înaintea lui Iehova.+ 5  Apoi marele preot*+ să ia din sângele taurului și să-l ducă în cortul întâlnirii. 6  Preotul să-și înmoaie degetul în sânge+ și să stropească de șapte ori cu sânge+ înaintea lui Iehova, în fața perdelei locului sfânt. 7  De asemenea, preotul să pună sânge pe coarnele altarului tămâii parfumate,+ care este în cortul întâlnirii, înaintea lui Iehova; restul sângelui taurului să-l verse la baza altarului ofrandei arse,+ care este la intrarea în cortul întâlnirii. 8  Să ia toată grăsimea de la taurul ofrandei pentru păcat: grăsimea care acoperă intestinele și grăsimea de pe intestine, 9  precum și cei doi rinichi și grăsimea de pe ei, care este lângă șale. Să ia și membrana grasă a ficatului împreună cu rinichii.+ 10  Se va face așa cum se face cu taurul prezentat ca jertfă de comuniune.+ Și preotul să le pună să fumege pe altarul ofrandei arse. 11  Dar pielea și toată carnea taurului, împreună cu capul, picioarele, intestinele și balega lui,+ 12  tot ce rămâne din taur, să pună să fie duse în afara taberei, într-un loc curat, acolo unde se aruncă cenușa*. Să le ardă pe lemne, în foc.+ Să fie arse unde se aruncă cenușa. 13  Dacă întreaga adunare a Israelului se face vinovată de un păcat neintenționat,+ dar congregația nu și-a dat seama că poporul a făcut ceva ce Iehova poruncise să nu facă,+ 14  iar apoi păcatul devine cunoscut, congregația să prezinte ca ofrandă pentru păcat un taur tânăr și să-l aducă înaintea cortului întâlnirii. 15  Bătrânii adunării să-și pună mâinile pe capul taurului înaintea lui Iehova, iar taurul să fie înjunghiat înaintea lui Iehova. 16  Apoi marele preot* să ia din sângele taurului și să-l ducă în cortul întâlnirii. 17  Preotul să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea lui Iehova, în fața perdelei.+ 18  Să pună sânge pe coarnele altarului+ care este înaintea lui Iehova, în cortul întâlnirii; restul sângelui să-l verse la baza altarului ofrandei arse, care este la intrarea în cortul întâlnirii.+ 19  Să ia toată grăsimea taurului și să o pună să fumege pe altar.+ 20  Să facă cu taurul acesta așa cum a făcut cu celălalt taur prezentat ca ofrandă pentru păcat. Așa să facă. Preotul va face ispășire pentru ei,+ iar ei vor fi iertați. 21  Să pună să fie dus taurul în afara taberei și să-l ardă, așa cum a ars primul taur.+ Este o ofrandă pentru păcat în folosul congregației.+ 22  Dacă o căpetenie+ păcătuiește neintenționat făcând unul dintre lucrurile pe care Iehova, Dumnezeul său, le interzice și ajunge să fie vinovată 23  sau dacă își dă seama că a comis un păcat încălcând o poruncă, să aducă drept ofrandă un țap tânăr, sănătos. 24  Să-și pună mâna pe capul țapului tânăr și să-l înjunghie în locul unde se înjunghie animalul pentru ofranda arsă înaintea lui Iehova.+ Este o ofrandă pentru păcat. 25  Preotul să ia cu degetul din sângele ofrandei pentru păcat și să-l pună pe coarnele+ altarului ofrandei arse; restul sângelui să-l verse la baza altarului ofrandei arse.+ 26  Să pună să fumege pe altar toată grăsimea ei, așa cum se face cu grăsimea jertfei de comuniune.+ Preotul va face ispășire pentru căpetenie, pentru păcatul său, iar acesta îi va fi iertat. 27  Dacă cineva* din popor păcătuiește neintenționat și ajunge să fie vinovat făcând unul dintre lucrurile pe care Iehova le interzice+ 28  sau dacă își dă seama că a comis un păcat, să aducă drept ofrandă pentru păcatul comis o iadă sănătoasă. 29  Să-și pună mâna pe capul animalului prezentat ca ofrandă pentru păcat și să-l înjunghie în același loc unde se înjunghie animalul pentru ofranda arsă.+ 30  Preotul să ia cu degetul din sângele lui și să-l pună pe coarnele altarului ofrandei arse; restul sângelui să-l verse la baza altarului.+ 31  Să-i ia toată grăsimea,+ așa cum se ia grăsimea jertfei de comuniune,+ și preotul să o pună să fumege pe altar ca mireasmă plăcută* pentru Iehova. Preotul va face ispășire pentru el, iar păcatul îi va fi iertat. 32  Dar, dacă aduce un miel ca ofrandă pentru păcat, să aducă o mielușea sănătoasă. 33  Să-și pună mâna pe capul animalului prezentat ca ofrandă pentru păcat și să-l înjunghie în locul unde se înjunghie animalul pentru ofranda arsă.+ 34  Preotul să ia cu degetul din sângele ofrandei pentru păcat și să-l pună pe coarnele altarului ofrandei arse;+ restul sângelui să-l verse la baza altarului. 35  Să-i ia toată grăsimea, așa cum se ia grăsimea berbecului tânăr prezentat ca jertfă de comuniune, și preotul să o pună să fumege pe altar, deasupra ofrandelor prin foc aduse lui Iehova.+ Preotul va face ispășire pentru el, pentru păcatul pe care l-a comis, iar acesta îi va fi iertat.+

Note de subsol

^ Sau „un suflet”.
^ Lit. „preotul, unsul”.
^ Lit. „preotul, unsul”.
^ Sau „cenușa grasă”, adică cenușa îmbibată cu grăsimea de la jertfe.
^ Lit. „preotul, unsul”.
^ Sau „un suflet”.
^ Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.

Note de studiu

Multimedia