Iosua 24:1-33
24 Apoi Iosua a adunat la Sihem toate triburile Israelului și i-a chemat pe bătrânii Israelului, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe supraveghetorii lui,+ iar ei au stat înaintea adevăratului Dumnezeu.
2 Iosua a spus întregului popor: „Iată ce zice Iehova, Dumnezeul Israelului: «Strămoșii voștri,+ printre care Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, locuiau odinioară+ dincolo de Fluviu* și le slujeau altor dumnezei.+
3 După un timp, l-am luat pe strămoșul vostru Avraam+ de dincolo de Fluviu*, l-am purtat prin toată țara Canaanului și i-am înmulțit descendenții*.+ I l-am dat pe Isaac;+
4 apoi lui Isaac i i-am dat pe Iacob și pe Esau.+ Lui Esau i-am dat ca proprietate muntele Seir,+ iar Iacob și fiii lui au coborât în Egipt.+
5 Mai târziu, i-am trimis pe Moise și pe Aaron+ și am lovit Egiptul cu plăgi+ și v-am scos de acolo.
6 Când i-am scos pe părinții voștri din Egipt+ și ați ajuns la mare, egiptenii i-au urmărit pe părinții voștri cu care de război și călăreți până la Marea Roșie.+
7 Ei au început să strige către Iehova.+ De aceea, am pus întuneric între voi și egipteni și am adus marea peste ei și i-a acoperit,+ iar ochii voștri au văzut ce am făcut în Egipt.+ Apoi ați rămas în pustiu mulți ani*.+
8 Și v-am adus în țara amoriților, care locuiau de cealaltă parte* a Iordanului, iar ei au luptat împotriva voastră.+ Dar eu i-am dat în mâna voastră ca să le luați în stăpânire țara și i-am nimicit dinaintea voastră.+
9 Apoi Balac, fiul lui Țipor, regele Moabului, s-a ridicat ca să lupte împotriva Israelului. El l-a chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.+
10 Dar eu n-am vrut să-l ascult pe Balaam.+ De aceea, el v-a binecuvântat de repetate ori.+ Și eu v-am scăpat din mâna lui.+
11 Apoi ați trecut Iordanul+ și ați ajuns la Ierihon.+ Și căpeteniile* din Ierihon, amoriții, fereziții, canaaniții, hetiții, ghirgasiții, heviții și iebusiții au luptat împotriva voastră, dar eu i-am dat în mâna voastră.+
12 Am trimis deznădejdea* înaintea voastră și ea i-a alungat dinaintea voastră,+ ca pe cei doi regi ai amoriților. Aceasta nu s-a întâmplat nici cu sabia voastră, nici cu arcul vostru.+
13 V-am dat o țară pentru care nu voi v-ați ostenit și orașe pe care nu voi le-ați construit;+ și v-ați stabilit în ele. Și mâncați din vii și din livezi de măslini pe care nu voi le-ați plantat».+
14 Prin urmare, temeți-vă de Iehova și slujiți-i cu integritate* și fidelitate*!+ Îndepărtați dumnezeii cărora le-au slujit strămoșii voștri dincolo de Fluviu* și în Egipt+ și slujiți-i lui Iehova!
15 Însă, dacă credeți că este rău să-i slujiți lui Iehova, alegeți astăzi cui vreți să-i slujiți:+ fie dumnezeilor cărora le-au slujit strămoșii voștri dincolo de Fluviu*,+ fie dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți.+ Dar eu și casa mea îi vom sluji lui Iehova!”.
16 Atunci poporul a răspuns: „Departe de noi gândul să-l părăsim pe Iehova și să le slujim altor dumnezei!
17 Iehova, Dumnezeul nostru, este cel care ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului,+ din casa sclaviei,+ care a făcut aceste semne mari înaintea ochilor noștri+ și care ne-a păzit pe tot drumul pe care am mers și în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.+
18 Iehova a alungat toate popoarele, inclusiv pe amoriți, care au locuit în țară înaintea noastră. Prin urmare, și noi îi vom sluji lui Iehova, pentru că el este Dumnezeul nostru!”.
19 Atunci Iosua a zis poporului: „Voi nu puteți să-i slujiți lui Iehova, căci el este un Dumnezeu sfânt,+ este un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă.+ El nu vă va ierta fărădelegile* și păcatele.+
20 Dacă îl veți părăsi pe Iehova și le veți sluji unor dumnezei străini, atunci și el se va întoarce împotriva voastră și vă va nimici după ce v-a făcut bine”.+
21 Dar poporul i-a spus lui Iosua: „Nu, ci îi vom sluji lui Iehova!”.+
22 Atunci Iosua a zis poporului: „Sunteți martori împotriva voastră că voi înșivă ați ales să-i slujiți lui Iehova”.+ Ei au spus: „Suntem martori!”.
23 „Prin urmare, îndepărtați dumnezeii străini din mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Iehova, Dumnezeul Israelului!”
24 Poporul i-a zis lui Iosua: „Îi vom sluji lui Iehova, Dumnezeul nostru, și vom asculta de glasul său!”.
25 Astfel, Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat o dispoziție și o hotărâre judecătorească la Sihem.
26 Apoi Iosua a scris aceste cuvinte în cartea Legii lui Dumnezeu,+ a luat o piatră mare+ și a așezat-o sub copacul falnic de lângă sanctuarul lui Iehova.
27 Iosua a zis întregului popor: „Iată că piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră,+ căci ea a auzit tot ce ne-a spus Iehova; și ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu-l renegați pe Dumnezeul vostru”.
28 Apoi Iosua a lăsat poporul să plece, fiecare la moștenirea lui.+
29 După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Iehova, a murit la vârsta de 110 ani.+
30 El a fost înmormântat în teritoriul moștenirii lui, la Timnat-Serah,+ care este în regiunea muntoasă a lui Efraim, la nord de muntele Gaaș.
31 Israeliții i-au slujit lui Iehova în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor care au continuat să trăiască după Iosua și care văzuseră toate faptele făcute de Iehova pentru Israel.+
32 Oasele lui Iosif,+ pe care israeliții le aduseseră din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în bucata de teren pe care Iacob o cumpărase de la fiii lui Hamor,+ tatăl lui Sihem, cu 100 de chesita*.+ Ea a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.+
33 Eleazar, fiul lui Aaron, a murit și el.+ Și a fost înmormântat pe Colina lui Fineas, fiul său,+ care îi fusese dată în regiunea muntoasă a lui Efraim.
Note de subsol
^ Adică Eufratul.
^ Adică Eufratul.
^ Lit. „sămânța”.
^ Lit. „zile”.
^ Adică partea estică.
^ Sau, posibil, „proprietarii de pământ”.
^ Sau, posibil, „panica”, „groaza”.
^ Sau „în mod ireproșabil”.
^ Sau „în adevăr”.
^ Adică Eufratul.
^ Adică Eufratul.
^ Sau „răzvrătirea”.
^ Unitate monetară din vechime, cu valoare necunoscută.