ceasul rugăciunii: Se pare că, la templu, rugăciunile se rosteau cu ocazia jertfelor de dimineață și de seară. (Ex 29:38-42; 30:7, 8) Luca menționează că „ora când se oferea tămâie” era ora când „poporul se ruga”. (Lu 1:10) Când i-a dat regelui David detalii cu privire la jertfele zilnice, Iehova i-a poruncit să-i organizeze pe preoți și pe leviți pentru a-i aduce onoare, mulțumiri și laude, ceea ce includea, fără îndoială, și rugăciunile. (1Cr 16:4; 23:30; 2Cr 29:25, 26) Prin urmare, între tămâie și rugăciuni exista o strânsă legătură. (Ps 141:2; Re 5:8; 8:3, 4) La ceasul rugăciunii, poporul se aduna, de regulă, în curțile templului. Se pare că, în acea zi, unii veneau pentru a fi purificați de preoți, în timp ce mulți alții veneau pentru a participa la rugăciuni și la alte aspecte ale închinării. (Lu 2:22-38) Potrivit tradiției rabinice, preoții decideau prin tragere la sorți cine dintre cei care nu aduseseră încă tămâie pe altarul de aur urma să aibă această onoare, unică în viață. În prezența tuturor preoților și a leviților, preotul ales intra în mod solemn în Sfânta, în timp ce aceștia și poporul se rugau în curțile templului. Pe măsură ce mireasma tămâii se înălța, poporul se ruga într-o liniște desăvârșită aproximativ o jumătate de oră. (Lu 1:9, 10) „Ceasul rugăciunii” se încheia, într-o atmosferă veselă, cu binecuvântarea poporului (Nu 6:22-27) și cu intonarea de către un cor de leviți a psalmului planificat pentru acea zi din săptămână.

ceasul al nouălea: Adică aproximativ ora 15. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:15.)

Nazarineanul: Vezi nota de studiu de la Mr 10:47.

Instrumentul Principal: Termenul grecesc arkhḗgoś folosit aici înseamnă în esență „conducător principal”, „cel ce merge primul”. El apare în Biblie de patru ori, de fiecare dată cu referire la Isus. (Fa 3:15; 5:31; Ev 2:10; 12:2) Cuvântul grecesc poate fi folosit și cu privire la cineva care este în frunte, de exemplu un deschizător de drumuri sau un pionier, care pregătește calea pentru alții. Întrucât a devenit Mediator între Dumnezeu și omenire și a deschis calea spre obținerea vieții eterne, Isus a putut fi numit pe drept cuvânt Instrumentul Principal al vieții, sau Pionierul vieții. Termenul grecesc redat prin „Instrument Principal” arată că persoana care merge în frunte îndeplinește un rol oficial sau administrativ în calitate de conducător sau prinț. (Un cuvânt asemănător este folosit în Fa 7:27, 35 cu referire la Moise, care este numit „conducător” al Israelului.) În acest context, termenul are și sensul de instrument folosit de Dumnezeu pentru realizarea scopului său. Isus a devenit o „răscumpărare corespunzătoare” pentru mulți. (1Ti 2:5, 6; Mt 20:28; Fa 4:12) După ce a fost înviat, Isus a putut, în calitate de Mare Preot și Judecător, să administreze valoarea jertfei sale de răscumpărare. Oamenii care manifestă credință în jertfa sa pot fi eliberați din păcat și moarte. Prin urmare, Isus este cel prin care are loc învierea morților. (Ioa 5:28, 29; 6:39, 40) Acesta este modul în care el deschide calea spre viață veșnică. (Ioa 11:25; 14:6; Ev 5:9; 10:19, 20) Deși unii traducători ai Bibliei redau termenul grecesc arkhḗgoś prin „Autor” sau „Fondator” al vieții, Biblia arată cu claritate că aceste calificative nu i se aplică lui Isus, întrucât el a primit viață și autoritate de la Dumnezeu și este folosit de Dumnezeu. (Ps 36:9; Ioa 6:57; Fa 17:26-28; Col 1:15; Re 3:14)

căiți-vă și întoarceți-vă: Termenul grecesc metanoéō („a se căi”) ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. În acest context, căința presupune dorința unei persoane de a-și reface sau restabili relația cu Dumnezeu. Un păcătos care se căiește sincer regretă profund conduita sa greșită și este hotărât să nu mai repete păcatul. (2Co 7:10, 11; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8) În plus, căința autentică îl determină pe un păcătos ‘să se întoarcă’, adică să renunțe la conduita sa greșită și să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu. Atât verbul ebraic (șûv), cât și verbele grecești (stréphō și epistréphō), redate prin „a se întoarce”, înseamnă „a se întoarce înapoi” în sens literal. (Ge 18:10; 50:14; Rut 1:6; Fa 15:36) Când are însă o conotație spirituală pozitivă, acest termen poate însemna a te întoarce la Dumnezeu renunțând la o conduită greșită. (1Re 8:33; Eze 33:11; vezi notele de studiu de la Fa 15:3; 26:20)

să . . . se șteargă: Verbul grecesc utilizat aici are sensul de „a face să dispară prin ștergere”. În Biblie, el este folosit în legătură cu ștergerea lacrimilor (Re 7:17; 21:4) și cu ștergerea unor nume din cartea vieții (Re 3:5). În acest context, cuvântul transmite ideea de „a îndepărta ceva fără a lăsa vreo urmă”. Potrivit unor erudiți, imaginea creată aici este aceea de a șterge ceva scris de mână. (Col 2:14)

timpuri: Sau „timpuri fixate”. Termenul grecesc kairós (care aici apare la plural și este redat prin „timpuri”) se poate referi la un moment precis, la o perioadă determinată sau fixată ori la o ‘vreme’ sau un ‘sezon’ cu anumite particularități. (Mt 13:30; 21:34; Mr 11:13) Acest termen este folosit cu referire la „timpul fixat” pentru începerea serviciului lui Isus (Mr 1:15) și la „timpul fixat” pentru moartea sa. (Mt 26:18, n.s.) De asemenea, este folosit cu privire la timpuri sau perioade din viitor incluse în orarul lui Dumnezeu, îndeosebi cele care au legătură cu prezența lui Cristos și cu Regatul său. (Fa 1:7; 1Te 5:1)

de la însuși Iehova: În manuscrisele grecești disponibile această expresie este redată în mod literal prin „de la fața Domnului”. (Vezi Ap. C.) Contextul din Fa 3:17-22 arată că termenul „Domnul” folosit aici nu se referă la Isus, ci la Iehova Dumnezeu, cel care avea „să-l trimită pe Cristosul”. (Fa 3:20) Cuvântul grecesc Kýrios, redat prin „Domnul”, apare și în Fa 3:22, care citează din De 18:15, unde textul ebraic original conține Tetragrama. (Vezi nota de studiu de la Fa 3:22.) În Scripturile ebraice, expresia „fața lui Iehova” este o combinație între termenul ebraic pentru „față” și Tetragramă. (Ex 34:24, n.s.; Ju 5:5; Ps 34:16; Pln 4:16, n.s.; vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 3:19)

Acesta trebuie să aștepte: Sau „Pe acesta, cerul trebuie să-l păstreze”. Această expresie se referă, după cât se pare, la perioada în care Isus trebuia să aștepte în cer, la dreapta lui Dumnezeu, începerea timpurilor de restabilire. (Ps 110:1, 2; Lu 21:24; Ev 10:12, 13)

timpurile de restabilire: Cuvântul grecesc apokatástasis, tradus prin „restabilire”, este redat în unele versiuni ale Bibliei prin „reînnoire”, „reașezare”. El este compus din cuvintele apó, însemnând „înapoi” sau „din nou”, și kathístēmi, însemnând literalmente „a stabili”. Verbul înrudit cu substantivul apokatástasis este redat în Fa 1:6 prin „a restabili”. Josephus a folosit termenul grecesc redat prin „restabilire” cu referire la întoarcerea evreilor din exilul babilonian. În unele papirusuri, termenul este folosit cu privire la renovarea anumitor clădiri, la restituirea unor bunuri imobiliare proprietarilor de drept și la lichidarea datoriilor. Întrucât în Faptele 3:21 nu se specifică lucrurile ce vor fi restabilite, pentru a înțelege la ce se referă expresia restabilire a tuturor lucrurilor trebuie să studiem mesajul transmis de Dumnezeu prin profeții din vechime. Restabilirea constituie o temă recurentă în scrierile profeților evrei. Prin intermediul lor, Iehova a promis că țara va fi restabilită și repopulată, fertilă și protejată de atacurile animalelor sălbatice și ale dușmanilor. El a numit această țară restabilită paradis! (Is 65:25; Eze 34:25; 36:35) Mai mult, templul avea să fie reconstruit, iar închinarea curată, restabilită. (Is 2:1-5; Mi 4:1-5) Restabilirea prezisă urma să fie atât de natură spirituală, cât și fizică.

Iehova: În textul ebraic original, în De 18:15, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). Este demn de remarcat că, într-un fragment vechi din Septuaginta (din colecția de papirusuri Fouad Inv. 266), acest pasaj din De 18:15 conține numele divin scris cu caractere ebraice pătrate () în textul grecesc. Fragmentul datează din secolul I î.e.n. (Vezi Ap. A5.) De asemenea, unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J^{7, 8, 10-12, 14-18, 20, 22-24, 28} în Ap. C4), folosesc aici Tetragrama. Prin urmare, deși manuscrisele disponibile ale Scripturilor grecești creștine conțin aici termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a folosi numele divin în acest verset. (Vezi Ap. C.)

oricine: Sau „orice suflet”. Cuvântul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, se referă aici la o persoană. (Vezi Glosarul, „Suflet”.) Acesta este unul dintre multele versete din Scripturile grecești creștine care arată că „sufletul” (psykhḗ) este muritor și poate fi distrus. (Vezi notele de studiu de la Mt 2:20; Mr 3:4; Lu 6:9; vezi și Ev 10:39, n.s.; Iac 5:20, n.s.)

descendența: Lit. „sămânța”. (Vezi Ap. A2.)