Faptele apostolilor 21:1-40

21  După ce ne-am smuls din brațele lor, ne-am îmbarcat și am mers direct la Cos. A doua zi am mers la Rodos și de acolo la Patara.  Și, după ce am găsit o corabie care traversa marea spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am plecat.  Când am ajuns în dreptul insulei Cipru, am lăsat-o în urmă pe stânga, am navigat mai departe spre Siria și am debarcat la Tir, unde trebuia să fie descărcată corabia.  I-am căutat pe discipoli și, după ce i-am găsit, am rămas acolo șapte zile. Dar ei, în urma a ceea ce le-a dezvăluit spiritul, i-au spus de mai multe ori lui Pavel să nu intre în Ierusalim+.  După ce au trecut acele zile, am pornit din nou la drum; toți, împreună cu femeile și copiii, ne-au însoțit până am ieșit din oraș. Pe țărm am îngenuncheat și ne-am rugat.  După ce ne-am luat rămas-bun unii de la alții, noi am urcat în corabie, iar ei s-au întors acasă.  De la Tir am ajuns cu corabia la Ptolemaida, i-am salutat pe frați și am rămas la ei o zi.  A doua zi am plecat și am ajuns la Cezareea, am intrat în casa lui Filip evanghelizatorul+, care era unul dintre cei șapte bărbați+, și am rămas la el.  Acest om avea patru fiice necăsătorite, care profețeau+. 10  După ce am stat acolo mai multe zile, un profet pe nume Agab+ a coborât din Iudeea. 11  El a venit la noi, a luat centura lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce spune spiritul sfânt: «Așa îl vor lega iudeii în Ierusalim+ pe omul căruia îi aparține această centură și-l vor da în mâinile oamenilor din națiuni+»”. 12  Când am auzit lucrul acesta, noi și cei de acolo l-am implorat să nu urce la Ierusalim. 13  Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți? De ce plângeți și încercați să-mi slăbiți hotărârea? Fiți siguri că sunt gata nu numai să fiu legat, ci și să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus+”. 14  Și, pentru că nu se lăsa convins, nu ne-am mai împotrivit*, ci am zis: „Să se facă voința lui Iehova!”. 15  După aceste zile ne-am pregătit de călătorie și am pornit spre Ierusalim. 16  Câțiva discipoli din Cezareea au venit cu noi și ne-au dus la Mnason, din Cipru, unul dintre primii discipoli, la care urma să fim găzduiți. 17  Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. 18  A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov+. Și toți bătrânii erau prezenți*. 19  El i-a salutat și le-a povestit în amănunțime ce făcuse Dumnezeu în națiuni prin serviciul său. 20  Când au auzit aceasta, ei l-au glorificat pe Dumnezeu, apoi au zis: „Frate, tu vezi câte mii de credincioși sunt printre iudei; și toți sunt zeloși pentru Lege+. 21  Dar ei au auzit zvonindu-se despre tine că-i înveți pe toți iudeii din națiuni să abandoneze Legea lui Moise, spunându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu urmeze obiceiurile noastre+. 22  Ce este deci de făcut? Cu siguranță, ei vor auzi că ai sosit. 23  De aceea, să faci ce-ți spunem: Avem patru bărbați care au făcut un jurământ. 24  Ia-i cu tine pe acești bărbați, purifică-te împreună cu ei din punct de vedere ceremonial și îngrijește-te de cheltuielile lor, ca să-și radă capul. Astfel, toți vor ști că zvonurile pe care le-au auzit despre tine nu sunt adevărate și că umbli cum se cuvine, respectând și tu Legea+. 25  În ce-i privește pe credincioșii din națiuni, am luat o hotărâre și le-am trimis-o în scris: că trebuie să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor+, de sânge+, de animale strangulate+ și de imoralitate sexuală+”. 26  Astfel, a doua zi, Pavel i-a luat cu el pe acei bărbați, s-a purificat împreună cu ei din punct de vedere ceremonial+ și a intrat în templu ca să anunțe când aveau să se încheie zilele pentru purificarea ceremonială și când trebuia prezentată ofranda pentru fiecare dintre ei. 27  Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l-au văzut în templu și, instigând toată mulțimea, au pus mâna pe el 28  și au strigat: „Bărbați ai Israelului, ajutor! Acesta este omul care îi învață pe toți pretutindeni împotriva poporului nostru, a Legii și a acestui loc! Ba chiar a adus greci în templu și a pângărit acest loc sfânt+!”. 29  Căci mai înainte îl văzuseră cu el în oraș pe Trofim+, efeseanul, și credeau că Pavel îl adusese în templu. 30  Tot orașul a fost cuprins de agitație și oamenii au venit cu toții în fugă, au pus mâna pe Pavel și l-au târât afară din templu. Și imediat s-au închis ușile. 31  În timp ce încercau să-l omoare, la comandantul cohortei a ajuns vestea că în tot Ierusalimul era tulburare. 32  El a luat repede soldați și centurioni și a coborât în fugă la ei. Când i-au văzut pe comandant și pe soldați, au încetat să-l lovească pe Pavel. 33  Atunci comandantul s-a apropiat, l-a arestat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri+. Apoi a întrebat cine era și ce făcuse. 34  Dar unii din mulțime au început să strige una, alții alta. Astfel, neputând să afle ceva sigur din cauza agitației, a poruncit să fie dus la cazarmă. 35  Dar, când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de soldați din cauza violenței mulțimii. 36  Căci după ei venea o mulțime de oameni, care strigau: „Omorâți-l!”. 37  Când se pregăteau să-l ducă în cazarmă, Pavel i-a zis comandantului: „Îmi este permis să-ți spun ceva?”. El a zis: „Știi greacă? 38  Nu cumva ești tu egipteanul care, cu ceva timp în urmă, a stârnit o rebeliune și a condus în pustiu 4 000 de asasini*?”. 39  Atunci Pavel a zis: „Eu sunt, de fapt, iudeu+, din Tarsul+ Ciliciei, cetățean al unui oraș deloc lipsit de importanță. De aceea, te rog, permite-mi să vorbesc poporului”. 40  După ce i s-a dat permisiunea, Pavel, stând pe trepte, a făcut semn cu mâna poporului. Când s-a așternut liniștea, le-a vorbit în limba ebraică+, zicând:

Note de subsol

Sau „am lăsat lucrurile așa”. Lit. „am tăcut”.
Sau „au venit acolo”.
Sau „bărbați înarmați cu pumnale”. Lit. „sicari”.

Note de studiu

pe stânga: Corabia a navigat, se pare, pe lângă extremitatea sud-vestică a insulei Cipru, în timp ce se îndrepta spre est, spre Tir. În urmă cu aproximativ nouă ani, în timpul primei sale călătorii misionare, Pavel împreună cu Barnaba și cu Ioan Marcu l-au întâlnit în Cipru pe vrăjitorul Elima, care a încercat să-i împiedice să predice. (Fa 13:4-12) Văzând din nou insula și meditând la cele întâmplate aici, Pavel s-a simțit, probabil, încurajat și întărit pentru ceea ce îl aștepta.

vestea bună: Aceasta este prima ocurență a termenului grecesc euaggélion, tradus prin „evanghelie” în majoritatea Bibliilor din limba română. Un termen grecesc înrudit, euaggelistḗs, tradus prin „evanghelizator”, înseamnă „predicator al veștii bune”. (Fa 21:8; Ef 4:11, n.s.; 2Ti 4:5, n.s.)

evanghelizatorul: Sensul de bază al termenului grecesc euaggelistḗs, redat prin „evanghelizator”, este „predicator al veștii bune”. (Vezi nota de studiu de la Mt 4:23.) Cu toate că misiunea de a predica vestea bună le este încredințată tuturor creștinilor (Mt 24:14; 28:19, 20; Fa 5:42; 8:4; Ro 10:9, 10), contextul celor trei versete în care apare termenul grecesc pentru „evanghelizator” indică faptul că el poate fi folosit cu un sens special (Fa 21:8; Ef 4:11, n.s.; 2Ti 4:5, n.s.). De exemplu, când este folosit cu referire la o persoană care ajunge cu vestea bună într-un teritoriu unde aceasta nu a mai fost predicată, termenul grecesc poate fi tradus și prin „misionar”. După Penticostă, Filip a început să predice în orașul Samaria și a avut un mare succes. De asemenea, el a fost îndrumat de un înger să-i predice vestea bună despre Cristos eunucului etiopian, pe care l-a și botezat. Apoi, Filip a fost îndrumat de spirit să predice în Asdod și în toate orașele întâlnite în drum spre Cezareea. (Fa 8:5, 12, 14, 26-40) Aproximativ 20 de ani mai târziu, când s-au întâmplat evenimentele consemnate în Fa 21:8, Filip este numit tot „evanghelizator”.

vor profeți: Termenul grecesc prophēteúō însemnă literalmente „a vorbi în public”. În Scripturi, acest termen se referă la proclamarea mesajelor de origine divină. Deși cuvântul include uneori ideea de prezicere a viitorului, nu acesta este sensul lui de bază. El se poate referi și la dezvăluirea unui lucru prin revelație divină. (Vezi notele de studiu de la Mt 26:68; Mr 14:65; Lu 22:64.) În acest context, spiritul sfânt i-a impulsionat pe unii să profețească. Declarând „lucrurile mărețe” pe care Iehova le făcuse deja și cele pe care avea să le facă în viitor, ei urmau să acționeze ca purtători de cuvânt ai Celui Preaînalt. (Fa 2:11) Termenul ebraic pentru „a profeți” transmite o idee asemănătoare. De exemplu, în Ex 7:1 Aaron este numit profet pentru Moise în sensul că era purtătorul de cuvânt al lui Moise, sau gura lui, și nu pentru că prezicea evenimente din viitor.

necăsătorite: Lit. „fecioare”, „virgine”. În Biblie, termenul grecesc parthénos, redat deseori prin „fecioare”, „virgine”, se referă la „cineva care nu a avut niciodată relații sexuale” și poate fi aplicat atât la bărbați necăsătoriți, cât și la femei necăsătorite. (Mt 25:1-12; Lu 1:27; 1Co 7:25, 36-38) În acest context, termenul grecesc evidențiază ideea că Filip avea patru fiice care nu fuseseră niciodată căsătorite.

profețeau: Profetul Ioel a prezis că atât bărbații, cât și femeile vor profeți. (Ioe 2:28, 29) Termenii din original redați prin „a profeți” se referă în principal la transmiterea mesajelor de origine divină, fără a include neapărat ideea de prezicere a viitorului. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:17.) Deși toți membrii congregației creștine puteau vorbi despre împlinirea profețiilor consemnate în Cuvântul lui Dumnezeu, „profețirea” menționată în 1Co 12:4, 10 făcea parte dintre darurile miraculoase ale spiritului acordate unora din congregația creștină nou-formată. Câțiva dintre cei care primiseră darul miraculos al profețirii aveau capacitatea de a prezice evenimente viitoare, așa cum a făcut Agab. (Fa 11:27, 28) Femeile alese de Iehova să primească acest dar și-au demonstrat, fără îndoială, respectul profund față de Iehova rămânând supuse autorității bărbaților din congregație. (1Co 11:3-5)

încercați să-mi slăbiți hotărârea: Sau „îmi frângeți inima”. În acest verset, verbul grecesc înseamnă literalmente „a zdrobi”, „a face bucăți”. Aici el are sens figurat și apare împreună cu termenul grecesc tradus prin „inimă”.

voința lui Iehova: În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc thélēma, tradus prin „voință”, este asociat de cele mai multe ori cu voința lui Dumnezeu. (Mt 7:21; 12:50; Mr 3:35; Ro 12:2; 1Co 1:1; Ev 10:36; 1Pe 2:15; 4:2; 1Io 2:17) În Septuaginta, acest termen grecesc este folosit deseori ca echivalent al expresiilor ebraice referitoare la voința, sau plăcerea, lui Dumnezeu, fiind găsit în pasaje în care apare numele divin. (Ps 40:8, 9 [39:9, 10, LXX]; 103:21 [102:21, LXX]; 143:9-11 [142:9-11, LXX]; Is 44:24, 28; Ier 9:24 [9:23, LXX]; Mal 1:10) Așa cum reiese din Mt 26:42, Isus a exprimat o idee asemănătoare când s-a rugat Tatălui său: „Să se facă voința ta!”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 21:14.)

Iacov: Acest frate vitreg al lui Isus este, fără îndoială, unul și același cu Iacov care este menționat în Fa 12:17 (vezi nota de studiu) și în Ga 1:19 și care a scris cartea biblică ce-i poartă numele. (Iac 1:1)

Iacov: Probabil fratele vitreg al lui Isus și același Iacov menționat în Fa 12:17; 15:13. (Vezi notele de studiu de la Mt 13:55; Fa 12:17; 15:13.)

și toți bătrânii: Vezi notele de studiu de la Fa 15:2; 16:4. Niciunul dintre apostoli nu este menționat în contextul acestei întruniri care a avut loc în 56 e.n. Biblia nu explică motivul. Totuși, referitor la perioada care a culminat cu distrugerea Ierusalimului, istoricul Eusebiu (născut în jurul anului 260 e.n.) a spus: „Ceilalți apostoli au căzut pradă unor nenumărate primejdii de moarte, fiind izgoniți mai întâi din Ierusalim și fiind nevoiți să caute alte neamuri, cărora să le descopere vestea Evangheliei, așa cum le fusese încredințată cu putere de către Hristos”. (Eusebiu, Istoria bisericească, Cartea III, cap. V, par. 2, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, traducere de Pr. Prof. T. Bodogae) Deși nu fac parte din textul inspirat, cuvintele lui Eusebiu concordă cu ceea ce spune Biblia. De exemplu, în 62 e.n., Petru se afla în Babilon, departe de Ierusalim. (1Pe 5:13) În schimb, Iacov, fratele lui Isus, era încă la Ierusalim, prezidând, din câte se pare, această întrunire la care „toți bătrânii erau prezenți” împreună cu Pavel.

de apostolii și de bătrânii din Ierusalim: Așa cum s-a explicat în nota de studiu de la Fa 15:2, unii bătrâni din Israelul antic slujeau în poziții de răspundere oferind îndrumare întregii națiuni. În mod asemănător, bătrânii din Ierusalim împreună cu apostolii slujeau în calitate de corp de guvernare pentru toate congregațiile creștine din secolul I e.n. După ce au analizat chestiunea circumciziei, apostolii și bătrânii au transmis decizia luată congregațiilor, care au considerat-o ca fiind obligatorie.

bătrânii: Lit. „bărbații în vârstă”. Aici termenul grecesc presbýteros este folosit cu referire la bărbații care dețineau o anumită responsabilitate în congregația creștină din secolul I. În acest context, bătrânii congregației din Ierusalim sunt menționați alături de apostoli. Ei constituiau grupul la care s-au dus Pavel, Barnaba și unii frați din Antiohia din Siria pentru a rezolva chestiunea circumciziei. Așa cum în Israelul natural unii bătrâni ofereau îndrumare întregii națiuni, bătrânii din Ierusalim și apostolii slujeau drept corp de guvernare pentru toate congregațiile creștine din secolul I. Acest lucru demonstrează că grupul care alcătuia corpul de guvernare, format inițial din cei 12 apostoli, avea acum mai mulți membri. (Fa 1:21, 22, 26; vezi notele de studiu de la Mt 16:21; Fa 11:30)

Iacov: Probabil fratele vitreg al lui Isus și cel menționat în Fa 12:17. (Vezi notele de studiu de la Mt 13:55; Fa 12:17.) Se pare că atunci când problema circumciziei a fost prezentată înaintea ʻapostolilor și a bătrânilor din Ierusalim’, cel care a prezidat întrunirea a fost Iacov. (Fa 15:1, 2) Referindu-se, după toate probabilitățile, la acea ocazie, Pavel menționează că Iacov, Chifa (Petru) și Ioan erau „considerați stâlpi” ai congregației din Ierusalim. (Ga 2:1-9)

Iacov: Foarte probabil fratele vitreg al lui Isus. Se pare că era cel mai apropiat ca vârstă de Isus, fiind menționat primul dintre cei patru fii biologici ai Mariei: Iacov, Iosif, Simon și Iuda. (Mt 13:55; Mr 6:3; Ioa 7:5) Iacov a fost martor ocular la evenimentele petrecute la Penticosta din 33 e.n., când mii dintre evreii din diasporă veniți la Ierusalim au acceptat vestea bună și au fost botezați. (Fa 1:14; 2:1, 41) Petru i-a instruit pe discipoli ʻsă-i spună aceste lucruri lui Iacov’, indicând astfel că Iacov avea un rol proeminent în congregația din Ierusalim. El este, din câte se pare, același Iacov menționat în Fa 15:13; 21:18; 1Co 15:7; Ga 1:19 (unde este numit „fratele Domnului”); 2:9, 12 și scriitorul cărții biblice care îi poartă numele. (Iac 1:1; Iuda 1)

mii: Lit. „miriade”, „zeci de mii”. Termenul grecesc se referă literalmente la un grup de 10 000, adică la o miriadă, dar poate fi folosit și cu privire la un număr mult mai mare, nedeterminat.

să abandoneze Legea lui: Lit. „o apostazie de la”. Substantivul grecesc apostasía, folosit aici, derivă din verbul aphístēmi, care, literalmente, înseamnă „a se îndepărta” sau „a sta departe de” și care, în funcție de context, poate fi tradus prin „a se retrage”, „a înlătura”. (Fa 19:9; 2Ti 2:19) Acest substantiv înseamnă „dezertare”, „abandonare”, „răzvrătire” și apare de două ori în Scripturile grecești creștine, aici și în 2Te 2:3. În greaca clasică, substantivul este folosit pentru a indica o schimbare de orientare politică, iar verbul apare probabil cu acest sens în Fa 5:37, făcând referire la Iuda Galileeanul, care „a tras [o formă a verbului aphístēmi] oameni după el”. Septuaginta folosește acest verb în Ge 14:4 cu privire la acest gen de rebeliune politică, iar substantivul apostasía apare în Ios 22:22, 2Cr 29:19 și Ier 2:19 ca redare a termenilor ebraici pentru „răzvrătire” și „infidelitate”. În Scripturile grecești creștine, substantivul apostasía este folosit în principal cu privire la o schimbare de orientare religioasă, la o renunțare la adevărata închinare și la serviciul adus lui Dumnezeu sau la o abandonare a crezului anterior, la o îndepărtare totală de la principiile credinței.

animale strangulate: Sau „animale ucise, al căror sânge nu a fost scurs”. Interdicția menționată în verset se aplica, după toate probabilitățile, și la animalele care mureau din cauze naturale sau ca urmare a unor răni provocate de alte animale. În ambele cazuri, era vorba despre animale din corpul cărora sângele nu fusese scurs în mod corespunzător. (Ex 22:31; Le 17:15; De 14:21)

imoralitate sexuală: Această expresie reprezintă traducerea termenului grecesc porneía, un termen general, care se referă la toate relațiile sexuale condamnate în Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea includ adulterul, prostituția, relațiile sexuale între persoane necăsătorite, homosexualitatea și bestialitatea. (Vezi Glosarul.)

animale strangulate: Vezi nota de studiu de la Fa 15:20.

imoralitate sexuală: Vezi nota de studiu de la Fa 15:20.

comandantul: Termenul grecesc khilíarkhos (chiliarh) înseamnă literalmente „comandant peste 1 000 (de soldați)”. El se referă la un comandant militar roman numit tribun. (Vezi nota de studiu de la Ioa 18:12.) În jurul anului 56 e.n., Claudiu Lisias a fost comandantul garnizoanei din Ierusalim. (Fa 23:22, 26) Așa cum se relatează în Faptele, capitolele 21 la 24, el a fost cel care l-a scăpat pe Pavel atât de furia gloatei, cât și a Sanhedrinului și care i-a trimis o scrisoare explicativă guvernatorului Felix când Pavel a fost trimis în secret la Cezareea.

comandantul : Termenul grecesc khilíarkhos (chiliarh) înseamnă literalmente „comandant peste 1 000 (de soldați)”. El se referă la un comandant militar roman numit tribun. În fiecare legiune romană existau șase tribuni. Totuși, legiunea nu era împărțită între cei șase comandanți, mai degrabă fiecare dintre ei comanda întreaga legiune două luni pe an (a șasea parte din an). Acești comandanți dețineau o mare autoritate; de exemplu, puteau să numească centurioni și să le dea misiuni. Termenul grecesc ar putea face referire și la ofițeri de rang înalt în general. Un comandant militar roman i-a însoțit pe soldații care l-au arestat pe Isus.

centurioni: Centurionul era un ofițer în armata romană care avea sub comanda sa aproximativ 100 de soldați.

cazarmă: Complex în care erau încartiruite trupele romane, aflat în Turnul, sau Fortăreața, Antonia din Ierusalim. Această fortăreață era situată în extremitatea nord-vestică a curții templului, de unde putea fi supravegheată întreaga zonă a templului. Ea se afla, din câte se pare, pe locul unde, în trecut, Neemia construise ʻFortăreața Caseiʼ, menționată în Ne 2:8. Aici, Irod cel Mare a efectuat ample și costisitoare lucrări de reparație și a îmbunătățit sistemul de fortificații. El a numit această fortăreață „Antonia” în onoarea comandantului roman Marc Antoniu. Anterior perioadei lui Irod, fortăreața a avut în principal rol de apărare împotriva atacurilor din nord. Mai târziu, ea a slujit drept punct de control pentru supravegherea evreilor și a activităților desfășurate în zona templului, de care era legată printr-o galerie. (Josephus, Antichități iudaice, XV, XI, 7) Astfel, garnizoana romană putea ajunge repede în zona din jurul templului, așa cum s-a întâmplat, probabil, când soldații l-au scăpat pe Pavel de o gloată. (Fa 21:31, 32; pentru localizarea Fortăreței Antonia, vezi Ap. B11)

în limba ebraică: Vezi nota de studiu de la Ioa 5:2.

ebraică: În Scripturile grecești creștine, scriitorii inspirați ai Bibliei au folosit termenul „ebraică” cu referire la limba vorbită de evrei (Ioa 19:13, 17, 20; Fa 21:40; 22:2; Re 9:11; 16:16), precum și la limba în care Isus, înviat și glorificat, i s-a adresat lui Saul din Tars (Fa 26:14, 15). În Fa 6:1 se face distincție între iudeii „de limbă ebraică” și iudeii „de limbă greacă”. Deși unii bibliști susțin că, în aceste versete, termenul „ebraică” ar trebui redat prin „aramaică”, există motive întemeiate să credem că termenul desemnează chiar limba ebraică. De exemplu, când Pavel le-a vorbit locuitorilor Ierusalimului „în limba ebraică”, el li se adresa unor persoane care dedicau mult timp studierii Legii lui Moise în ebraică. (Fa 21:40; 22:2) În plus, Sulurile de la Marea Moartă (o colecție de fragmente și manuscrise biblice și extrabiblice) au fost scrise în cea mai mare parte în ebraică, ceea ce demonstrează că, la vremea aceea, limba ebraică era folosită în viața de zi cu zi. Printre ele sunt și unele fragmente scrise în aramaică, dar lucrul acesta arată doar că ambele limbi erau în uz. Prin urmare, este foarte puțin probabil ca, atunci când scriitorii Bibliei au folosit termenul „ebraică”, ei să se fi referit de fapt la limba aramaică, sau siriană. Scripturile ebraice făceau deja distincție între „aramaică [sau siriană, n.s.]” și „limba iudeilor” în 2Re 18:26, iar istoricul evreu din secolul I Josephus, făcând referire la acest pasaj din Biblie, a prezentat limba siriană și pe cea ebraică drept limbi distincte. (Antichități iudaice, X, I, 2) Este adevărat că unii termeni aramaici și ebraici sunt destul de asemănători și că, probabil, anumiți termeni din limba ebraică au fost împrumutați din aramaică. Totuși, se pare că nu există niciun motiv ca scriitorii Scripturilor grecești creștine să fi spus „ebraică” dacă s-ar fi referit la „aramaică”.

Multimedia

Activitatea lui Filip evanghelizatorul
Activitatea lui Filip evanghelizatorul

Biblia consemnează unele aspecte ale activității desfășurate cu mult zel de „Filip evanghelizatorul”. (Fa 21:8) El a fost unul dintre cei „șapte bărbați cu o bună reputație”, care le împărțeau hrană discipolilor vorbitori de greacă și de ebraică din Ierusalim. (Fa 6:1-6) După moartea lui Ștefan, când „toți, cu excepția apostolilor, s-au împrăștiat”, Filip a mers la Samaria, unde a predicat vestea bună și a înfăptuit miracole. (Fa 8:1, 4-7) Mai târziu, îngerul lui Iehova l-a trimis pe Filip pe un drum prin pustiu, care ducea de la Ierusalim la Gaza. (Fa 8:26) Pe acest drum, Filip a întâlnit un eunuc etiopian căruia i-a predicat vestea bună. (Fa 8:27-38) Dus în altă parte de spiritul lui Iehova (Fa 8:39), Filip a continuat să predice: el a plecat de la Asdod și, străbătând alte orașe de coastă, a ajuns la Cezareea. (Fa 8:40) Ani mai târziu, Luca și Pavel au fost găzduiți acasă la Filip, în Cezareea. Pe atunci, Filip „avea patru fiice necăsătorite, care profețeau”. (Fa 21:8, 9)

1. Ierusalim: Îndeplinește o muncă administrativă. (Fa 6:5)

2. Samaria: Predică vestea bună. (Fa 8:5)

3. Drumul prin pustiu spre Gaza: Îi explică Scripturile unui eunuc etiopian și îl botează. (Fa 8:26-39)

4. Regiunea de coastă: Predică vestea bună în toate orașele. (Fa 8:40)

5. Cezareea: Filip îl găzduiește pe Pavel acasă la el. (Fa 21:8, 9)

„Zidul”
„Zidul”

Când apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Efes despre unitatea din cadrul congregației, el a comparat Legea mozaică cu un zid care îi separa pe evrei de neevrei. (Ef 2:14) Este posibil ca Pavel să fi făcut aluzie la zidul care împrejmuia în secolul I curțile interioare ale templului din Ierusalim. Acest zid de înălțime mică, numit Soreg, marca limita peste care neevreii nu puteau trece decât cu prețul vieții. Într-o ocazie, o mulțime de iudei l-au atacat pe Pavel în templu, acuzându-l pe nedrept că a adus neevrei în zona împrejmuită de Soreg. (Fa 21:26-31) Materialul video arată la ce s-a referit, probabil, Pavel când a scris despre acest zid.

Un drum roman din Tars
Un drum roman din Tars

Tarsul, locul de naștere al lui Saul (cunoscut mai târziu drept apostolul Pavel), a fost principalul oraș din regiunea Cilicia, situată în extremitatea sud-estică a Asiei Mici, actualmente pe teritoriul Turciei. (Fa 9:11; 22:3) Tarsul era un oraș comercial prosper și extins, situat în mod strategic de-a lungul unui drum comercial important care traversa țara de la est la vest, precum și munții Taurus și Porțile Ciliciene (un defileu îngust, străbătut de un drum pentru caravane săpat în stâncă). De asemenea, orașul era deservit de un port care lega râul Cydnus de Marea Mediterană. Tarsul era un centru al culturii grecești și avea o numeroasă comunitate evreiască. Această imagine prezintă câteva vestigii păstrate în situl modern cu același nume, situat la circa 16 km distanță de gura de vărsare a râului Cydnus în Marea Mediterană. De-a lungul timpului, Tarsul a fost vizitat de diverse personalități, între care Marc Antoniu, Cleopatra și Iulius Cezar, precum și de alți împărați. Cicero, om de stat și scriitor roman, a fost guvernatorul orașului între anii 51 și 50 î.e.n. În secolul I e.n., Tarsul era un renumit centru de învățământ, care, potrivit geografului grec Strabon, depășea în importanță Atena și Alexandria. Din acest motiv, Pavel a spus că Tarsul nu era un oraș „lipsit de importanță”. (Fa 21:39)