oamenii: Sau „sufletele oamenilor”. (Vezi Ap. A2 și Glosarul, „Suflet”.)

minuni: Sau „prevestiri”. În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc téras apare cu consecvență în asociere cu sēmeíon („semn”), ambii termeni fiind la plural. (Mt 24:24; Ioa 4:48; Fa 7:36; 14:3; 15:12; 2Co 12:12) În esență, téras se referă la ceva ce trezește teamă plină de admirație sau uluire. Când termenul se referă în mod clar la ceva care se va întâmpla în viitor, are și sensul de „prevestire”.

prin autoritatea primită de la Iehova: Lit. „pe Domnul”. (Vezi Ap. C.) În contextul din Fa 14:3, prepoziția grecească epí („pe”) arată pe ce se baza curajul cu care vorbeau discipolii. În a doua parte a versetului se spune că Dumnezeu depunea mărturie, sau confirma, că ei predicau cu adevărat cuvântul său și că se bucurau de aprobarea și de sprijinul divin. (Compară cu Fa 4:29-31.) Sintagma grecească tradusă literalmente „pe Domnul” apare și în Septuaginta ca redare a construcțiilor ce conțin Tetragrama în textul ebraic original. (Ps 31:6 [30:7, LXX]; Ier 17:7) Ținând cont de acest aspect, unii au emis ipoteza că expresia transmite și ideea de a vorbi „bazându-te pe Iehova”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 14:3.)

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

le-a explicat: Termenul grecesc diermēneúō poate fi folosit cu sensul de „a traduce dintr-o limbă în alta”. (1Co 12:30, n.s.) Totuși, el poate însemna și „a clarifica sensul”, „a explica în mod deplin”. În acest verset, se referă la explicarea semnificației profețiilor.

Zeus: Vezi Glosarul.

Hermes: Divinitate greacă, despre care se spune că ar fi fost fiul lui Zeus. El era considerat mesagerul zeilor. Se credea că era sfătuitorul tainic al eroilor mitologici și patronul comerțului, al oratoriei, al gimnasticii, al somnului și al viselor. Întrucât Pavel lua cuvântul de cele mai multe ori, locuitorii orașului roman Listra au crezut că era zeul Hermes. Acest lucru se baza pe concepția că Hermes era un mesager divin și zeul oratoriei. De fapt, în Scripturi apar mai multe cuvinte asociate cu numele „Hermes” care fac referire la traducere și la interpretare. (Unele exemple sunt verbul grecesc hermēneúō, redat prin „care se traduce” în Ioa 1:42 și prin „potrivit traducerii” în Ev 7:2, și substantivul hermēnía, redat prin „interpretare” în 1Co 12:10; 14:2; vezi și nota de studiu de la Lu 24:27.) Printre obiectele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în apropierea orașului antic Listra se numără și o statuie a zeului Hermes; tot în această zonă a fost descoperit un altar dedicat lui Zeus și lui Hermes. La romani, corespondentul lui Hermes era zeul Mercur, zeul comerțului.

ghirlande: Sau „cununi”. Preotul lui Zeus a avut, probabil, intenția de a pune aceste ghirlande pe capul lui Pavel și al lui Barnaba, așa cum se proceda uneori în cazul idolilor, sau pe capul lui și al închinătorilor, precum și al animalelor de jertfă. Ghirlandele erau confecționate, în general, din frunze și flori, iar câteodată din lână.

discipoli: Sau „sufletele discipolilor”. (Vezi Ap. A2 și Glosarul, „Suflet”.)

și-au pus mâinile peste ei: În Scripturile ebraice, gestul de a pune mâinile peste o persoană sau peste un animal avea diferite semnificații. (Ge 48:14; Le 16:21; 24:14) În cazul oamenilor, acest gest putea să indice recunoașterea specială a unei persoane sau numirea ei într-o misiune specială. (Nu 8:10) De exemplu, Moise a pus mâna peste Iosua pentru a arăta că-l recunoaște drept succesor al său. Ca urmare a acestui fapt, Iosua s-a umplut „de spirit de înțelepciune” și a putut conduce așa cum trebuia poporul Israel. (De 34:9) În Fa 6:6, se spune că apostolii și-au pus mâinile peste bărbații pe care i-au numit în poziții de răspundere. Ei au făcut acest lucru doar după ce s-au rugat, arătând astfel că doreau să fie îndrumați de Dumnezeu. Ulterior, membrii unui corp de bătrâni dintr-o congregație i-au încredințat lui Timotei o responsabilitate specială de serviciu punându-și mâinile peste el. (1Ti 4:14) Și Timotei a primit autoritatea de a face numiri prin punerea mâinilor, însă acționa astfel numai după ce analiza cu atenție dacă persoanele respective întruneau cerințele. (1Ti 5:22)

bătrânilor: Lit. „bărbaților în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Mt 21:23; 26:3, 47, 57; 27:1, 41; 28:12; vezi Glosarul, „Bătrân”)

au numit: Aici Scripturile arată că supraveghetorii itineranți Pavel și Barnaba au numit bătrâni. Înainte de a-i numi, ei au făcut rugăciuni și au postit, evidențiind astfel importanța acestei chestiuni. În Biblie se spune că și Tit, și Timotei, din câte se pare, au numit „bătrâni” în congregații. (Tit 1:5; 1Ti 5:22) Termenul grecesc tradus aici prin „au numit”, kheirotonéō, înseamnă literalmente „a întinde (a ridica) mâna”. Pornind de la acest sens, unii au dedus că bătrânii erau aleși de către congregație prin ridicare de mână. Acest termen grecesc este folosit însă și cu un sens mai general, fără nicio referire la modalitatea în care se făcea numirea. Josephus, un istoric evreu din secolul I, confirmă acest sens al termenului într-o lucrare a sa, unde folosește același verb grecesc pentru a descrie învestirea lui Saul ca rege de către Dumnezeu (Antichități iudaice, cartea a VI-a, cap. IV și XIII). În acest context, congregația Israelului nu l-a votat pe Saul prin ridicare de mână. Scripturile menționează că profetul Samuel a turnat ulei pe capul lui Saul, spunând: „Iehova te-a uns într-adevăr conducător”. Acest lucru dovedea că Saul a fost numit rege de însuși Iehova Dumnezeu. (1Sa 10:1) De asemenea, în armonie cu structura gramaticală a textului grecesc din Fa 14:23, cei care au făcut această numire (lit. „și-au întins mâinile”) au fost apostolii Pavel și Barnaba, nu adunarea sau congregația. În alte situații, când unii bărbați calificați au fost numiți în poziții de răspundere în congregația din secolul I, apostolii și alți bărbați cu autoritate și-au pus literalmente mâinile peste ei, gest care simboliza confirmarea, aprobarea sau numirea lor. (Compară cu nota de studiu de la Fa 6:6.)

bătrâni: Lit. „bărbați în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune, deși termenul este folosit uneori și cu referire la bărbații vârstnici. (Vezi nota de studiu de la Mt 16:21.) Așa cum bătrânii din antica națiune Israel aveau responsabilitatea de a conduce și de a administra comunitatea, bărbații maturi pe plan spiritual din secolul I e.n. aveau responsabilitatea de a îndruma congregațiile creștine. (1Ti 3:1-7; Tit 1:5-9) Deși fuseseră „trimiși de spiritul sfânt” în această călătorie misionară, Pavel și Barnaba s-au rugat și au postit când au făcut numiri. Apoi, ei „i-au încredințat lui Iehova” pe acești bătrâni. (Fa 13:1-4; 14:23) Pe lângă Pavel și Barnaba, atât Tit, cât și Timotei, probabil, au numit „bătrâni” în congregații. (Tit 1:5; 1Ti 5:22) Nu există nicio consemnare că unele congregații ar fi făcut în mod independent astfel de numiri. Congregațiile din secolul I aveau, din câte se pare, un anumit număr de bătrâni care slujeau împreună în calitate de ‘corp de bătrâni’. (1Ti 4:14; Flp 1:1)

i-au încredințat lui Iehova: Verbul grecesc redat prin „i-au încredințat” mai este folosit în Fa 20:32, unde Pavel le spune bătrânilor din Efes: „Vă încredințez lui Dumnezeu”, și în Lu 23:46, unde sunt redate cuvintele lui Isus: „Tată, în mâinile tale îmi încredințez spiritul”. Aceste cuvinte constituie un citat din Ps 31:5, unde Septuaginta (30:6, LXX) folosește același cuvânt grecesc pentru „a încredința” și unde numele divin apare în contextul imediat al textului ebraic original. Conceptul de a încredința pe cineva lui Iehova apare de mai multe ori în Scripturile ebraice. (Ps 22:8; 37:5; Pr 16:3; vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 14:23)

cuvântul: Unele manuscrise conțin aici redarea „cuvântul” (ton lógon), redare care se găsește în majoritatea traducerilor moderne. Există însă și manuscrise grecești care folosesc redarea „cuvântul Domnului” (ton lógon tou Kyríou; vezi Ap. C și nota de studiu de la Fa 8:25), precum și câteva manuscrise vechi care conțin redarea „cuvântul lui Dumnezeu”. În plus, cel puțin două traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^17, 28 în Ap. C4) folosesc aici numele divin, expresia din acest verset putând fi redată prin „cuvântul lui Iehova”.

cuvântul lui Iehova: Această expresie își are rădăcinile în Scripturile ebraice, unde apare sub forma unei combinații între termenul ebraic pentru „cuvânt” și numele divin. Ea este folosită în circa 200 de versete. (Unele exemple sunt: 2Sa 12:9; 24:11; 2Re 7:1; 20:16; 24:2; Is 1:10; 2:3; 28:14; 38:4; Ier 1:4; 2:4; Eze 1:3; 6:1; Os 1:1; Mi 1:1; Za 9:1.) În pasajul din Za 9:1, dintr-un manuscris vechi al Septuagintei, descoperit în Nahal Hever, în Deșertul Iudeei, lângă Marea Moartă (Israel), termenul grecesc lógos este urmat de numele divin scris cu caractere ebraice antice (). Acest pergament datează din perioada 50 î.e.n. – 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în acest verset expresia „cuvântul lui Iehova”, deși multe manuscrise grecești conțin, în Fa 8:25, redarea „cuvântul Domnului”, sunt explicate în Ap. C3, partea introductivă; Fa 8:25.

ușa credinței: Iehova a deschis această ușă simbolică dându-le oamenilor din națiuni, sau neevreilor, ocazia de a dobândi credință. În sens biblic, dobândirea credinței presupune cultivarea unei încrederi care îndeamnă la ascultare. (Iac 2:17; vezi nota de studiu de la Ioa 3:16) În scrisorile sale, Pavel a folosit de trei ori cuvântul „ușă” cu sens figurat. (1Co 16:9; 2Co 2:12; Col 4:3)