tradiții: Termenul grecesc parádosis, redat aici prin „tradiții”, se referă la ceva ce le este transmis altora, cum ar fi informații, îndrumări sau obiceiuri. În Scripturile grecești creștine, termenul este folosit uneori cu referire la tradițiile benefice, adică tradițiile care constituiau aspecte corecte, sau potrivite, ale închinării adevărate. (2Te 2:15; 3:6) De exemplu, informațiile pe care apostolul Pavel le-a primit cu privire la celebrarea Cinei Domnului puteau fi transmise congregațiilor ca tradiție creștină. (1Co 11:23) Totuși, același termen grecesc este deseori aplicat la tradiții greșite sau la tradiții care au ajuns dăunătoare și inacceptabile din cauza modului în care au fost înțelese sau respectate. (Mt 15:2, 3; Mr 7:3, 5, 13; Col 2:8)

descoperit: Sau „dezvelit”, „fără văl”. În societatea evreiască și în unele părți din lumea greco-romană, mulți considerau că femeile trebuiau să-și acopere capul, sau să poarte un văl, în public în semn de modestie. Așa cum reiese din ceea ce spune Pavel în acest capitol, și femeile creștine din secolul I își acopereau capul. Se pare însă că unele femei, printre care vrăjitoarele și preotesele de diferite credințe, își dădeau jos vălul și își lăsau părul să atârne neîngrijit atunci când pretindeau că se află sub influența unei puteri supranaturale. În congregația creștină, un astfel de comportament ar fi dovedit lipsă de respect față de principiul divin al autorității și al supunerii. Probabil de aceea le-a dat Pavel creștinilor din Corint sfaturi cu privire la acest subiect. (1Co 11:3-10; vezi notele de studiu de la 1Co 11:10, 15)

capul ras: După cum reiese din cuvintele lui Pavel, era rușinos ca o femeie să aibă capul ras sau părul tuns scurt. Din câte se pare, era rușinos deoarece, în general, singurele femei care aveau capul ras erau sclavele și, posibil, femeile prinse în adulter. Este demn de remarcat că în Scripturile ebraice se vorbește despre femei al căror „păr aranjat” a fost înlocuit de „chelie”, un semn de jale. (Is 3:24) Nu cunoaștem toate detaliile care l-au determinat pe Pavel să facă această afirmație. Cert este că el compară rușinea pe care o simțea o femeie cu capul ras cu rușinea pe care trebuia să o simtă o femeie creștină dacă s-ar fi rugat sau ar fi profețit în congregație cu capul descoperit. Dezonoarea ei ar fi fost la fel de mare ca și când ar fi avut capul complet ras; un astfel de comportament ar fi trădat lipsă de respect față de principiul divin al autorității. (1Co 11:3-10; vezi nota de studiu de la 1Co 11:15)

un semn al autorității: În acest capitol, Pavel oferă îndrumări cu privire la principiul autorității. (1Co 11:3) Aici, el face referire la învelitoarea pe care o femeie creștină trebuie să o poarte pe cap când se roagă sau profețește în congregație. Învelitoarea este „un semn al autorității asupra ei”, adică o dovadă vizibilă, chiar și pentru îngeri, că femeia recunoaște rolul pe care Dumnezeu li l-a acordat bărbaților numiți în fruntea congregației. Când o femeie își acoperă capul în anumite situații, ea demonstrează că se supune de bunăvoie „autorității” din congregație. (1Co 11:4-6; vezi notele de studiu de la 1Co 11:5, 15)

i-a fost dat ca învelitoare a capului: Termenul grecesc redat prin „învelitoare” (peribólaion) apare doar aici în Scripturile grecești creștine. El se referă la ceva cu care o persoană se poate înfășura, cum ar fi un șal care acoperă capul și umerii. La evrei și la greci, lungimea părului îi diferenția clar pe bărbați de femei. Doar sclavele și, posibil, unele femei prinse în adulter aveau capul ras sau părul tuns scurt. (Vezi nota de studiu de la 1Co 11:5.) Părul lung al femeii era un semn natural care amintea de supunerea ei față de autoritate. (1Co 11:3) Când purta o învelitoare a capului ca „semn al autorității” în timp ce se ruga sau profețea în congregația creștină, femeia le arăta altora, inclusiv îngerilor, că se supunea principiului autorității. (1Co 11:3-16; vezi nota de studiu de la 1Co 11:10)

dezbinări: Vezi nota de studiu de la 1Co 1:10.

secte între voi: Așa cum se menționează în versetul precedent, Pavel auzise că în congregația din Corint existau „dezbinări”. El a arătat că tocmai existența acestor grupări în congregație avea să dezvăluie care erau creștinii aprobați de Dumnezeu. Cei care evitau grupările dezbinătoare și se străduiau, plini de umilință, să promoveze iubirea și unitatea aveau să se dovedească creștini adevărați și fideli, cu motivații sincere. În acest sens sectele și dezbinările permiteau identificarea celor care se bucurau de aprobarea lui Dumnezeu. (Pentru o analiză a termenului „sectă”, vezi nota de studiu de la Fa 24:5.)

Cina Domnului: Această expresie, care apare doar aici în Scripturile grecești creștine, se referă la sărbătoarea pe care Domnul Isus Cristos a instituit-o înainte de moartea sa, în 14 nisan. Masa consta din pâine nedospită și vin – simboluri ale corpului și sângelui lui Cristos. Matei și Ioan, care au participat la prima celebrare a acestei cine, au consemnat evenimentele care au avut loc cu acea ocazie. (Mt 26:17-30; Ioa 13:1-38) Marcu și Luca, deși nu au fost prezenți, au adăugat unele detalii. (Mr 14:17-26; Lu 22:7-39) Iar Pavel, când a dat instrucțiuni congregației din Corint, a adus clarificări suplimentare. (1Co 10:16-22; 11:20-34) Potrivit relatării lui Luca și a lui Pavel, Isus le-a spus discipolilor săi: „Continuați să faceți lucrul acesta în amintirea mea”. (Lu 22:19; 1Co 11:24, 25) Scopul Cinei Domnului este să comemoreze moartea lui Isus. Prin urmare, ea este numită în mod potrivit Comemorare. Aceasta este singura sărbătoare pe care, conform Scripturilor, creștinii trebuie să o celebreze.

unul este flămând, iar altul este beat: Pavel îi mustră pe creștinii din Corint deoarece nu celebrau acest eveniment sacru în mod demn și în unitate. Câțiva își aduceau propria cină și o mâncau înaintea sau în timpul întrunirii, iar unii dintre ei beau atât de mult vin, încât se îmbătau. În schimb, alții nu aveau nimic de mâncare, erau flămânzi și se simțeau stânjeniți în prezența celor care își aduseseră o cină copioasă. Întrucât erau somnoroși sau distrași, creștinii din Corint nu aveau starea potrivită pentru a celebra Cina Domnului și pentru a-i aprecia valoarea.

am primit de la Domnul: Pavel nu a fost prezent când Isus și cei 11 apostoli au celebrat prima Cină a Domnului, în 14 nisan 33 e.n. Probabil că informațiile pe care le prezintă aici ‘le-a primit de la Domnul’ fie în mod direct, fie printr-o revelație inspirată. Deși câteva traduceri folosesc numele divin, se pare că termenul grecesc Kýrios („Domn”) se referă la Domnul Isus Cristos în acest context.

reprezintă: Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.

ori de câte ori: În contextul acestui verset, Pavel nu vorbește despre frecvența cu care trebuie ținută Comemorarea, ci despre modul în care trebuie celebrată. În greacă (atât aici, cât și în versetul 25) apare termenul hosákis, care înseamnă „de fiecare dată când”, „ori de câte ori”. Cu alte cuvinte, Pavel le spune creștinilor unși: „De fiecare dată când faceți acest lucru, continuați să vestiți moartea Domnului”. Ei vor ține Comemorarea până va veni el, adică până când Isus va veni să-i ia la cer și să execute judecata asupra națiunilor. După aceea, Cina Domnului nu va mai fi celebrată. (Vezi nota de studiu de la Mt 24:30.)

își mănâncă și își bea propria condamnare: Cina Domnului este o masă de comuniune, asemănătoare meselor luate în Israelul antic cu ocazia jertfelor de comuniune. Cel ce aducea jertfa stătea la masă cu alții și, într-un anumit sens, și cu Iehova. (Vezi Glosarul, „Jertfă de comuniune”.) Totuși, Legea mozaică le interzicea celor necurați să mănânce la o astfel de masă sfântă. O persoană care încălca această poruncă dată de Iehova era „nimicită din poporul său”. (Le 7:20, 21) În mod similar, cu ocazia Cinei Domnului, creștinii unși cu spirit stau la masă unii cu alții, uniți prin credință, împărtășindu-se din pâine și din vin (care reprezintă corpul și sângele lui Isus). Ei stau la masă și cu Iehova, cel care a instituit această sărbătoare. Fiind vorba despre o masă sfântă, Pavel îi îndeamnă pe creștini să se analizeze înainte de Cina Domnului. (1Co 11:27-29) Cei care au obiceiuri necurate sau nebiblice ori se poartă cu ipocrizie și care participă totuși la Cina Domnului își mănâncă și își beau „propria condamnare” întrucât demonstrează lipsă de respect față de răscumpărare. (Compară cu Ev 10:28-31.)

dorm în moarte: Lit. „dorm”. În acest context, Pavel se referă, din câte se pare, la moartea spirituală.

suntem și disciplinați de Iehova: Pavel îi încurajează aici pe creștinii din Corint să accepte disciplinarea, sau corectarea, primită din cauza comportamentului lipsit de respect pe care l-au avut la Cina Domnului. (1Co 11:27, 29) Dacă acceptau disciplinarea, corintenii nu aveau să fie condamnați împreună cu lumea, adică cu lumea nedreaptă, înstrăinată de Dumnezeu. Scripturile arată că Iehova își disciplinează slujitorii atunci când este necesar, din iubire față de ei. (De 11:2; Pr 3:11, 12; Ier 7:28; Ev 12:5, 6)

disciplinați de Iehova: Aceste cuvinte ale lui Pavel ar putea face aluzie la Pr 3:11, 12, unde se spune: „Fiul meu, nu respinge disciplinarea lui Iehova . . ., căci Iehova îl mustră pe cel pe care îl iubește”. În Pr 3:11, în textul ebraic original apare numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH), alături de substantivul pentru „disciplinare”. Pavel citează aceste versete din Proverbele în Ev 12:5, 6, motiv pentru care Traducerea lumii noi folosește acolo numele divin. (Vezi Ap. C1.) Dar de ce Traducerea lumii noi folosește numele divin și în versetul de față? Deoarece formularea din acest verset este asemănătoare cu cea din Ev 12:5, 6, iar termenii grecești pentru „disciplinare” și „a disciplina” din aceste două pasaje sunt identici cu cei care apar în Pr 3:11, 12 în Septuaginta. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; 1Co 11:32.)