Numerele 25:1-18

25  Pe atunci Israel locuia în Sitim.+ Și poporul a început să aibă relații imorale cu fiicele Moabului.+  Femeile au venit să cheme poporul la jertfele aduse dumnezeilor lor+ și poporul a început să mănânce și să se plece înaintea dumnezeilor lor.+  Astfel, Israel s-a închinat lui Baal-Peor+ și mânia lui Iehova s-a aprins împotriva lui Israel.+  De aceea, Iehova i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului și atârnă-le corpurile înaintea lui Iehova,+ în fața soarelui, pentru ca mânia aprinsă a lui Iehova să se întoarcă de la Israel“.  Atunci Moise le-a zis judecătorilor lui Israel:+ „Fiecare să-i omoare+ pe aceia dintre oamenii lui care s-au închinat lui Baal-Peor“.  Dar iată că a venit un bărbat+ dintre fiii lui Israel și a adus în mijlocul fraților săi o madianită,+ sub ochii lui Moise și sub ochii întregii adunări a fiilor lui Israel, în timp ce ei plângeau la intrarea cortului întâlnirii.  Când Fineas,+ fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a văzut aceasta, s-a ridicat imediat din mijlocul adunării și a luat o lance în mână.  Apoi s-a dus după bărbatul acela din Israel în cortul boltit și i-a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel și pe femeie prin pântecele* ei. Și plaga care s-a abătut asupra fiilor lui Israel a încetat.+  Douăzeci și patru de mii au murit din cauza plăgii.+ 10  Atunci Iehova i-a vorbit lui Moise, zicând: 11  „Fineas,+ fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a făcut să se întoarcă mânia+ mea de la fiii lui Israel, netolerând în mijlocul lor niciun fel de rivalitate față de mine,+ așa că nu i-am nimicit pe fiii lui Israel în zelul meu pentru devoțiunea exclusivă.+ 12  De aceea, zic: «Iată că îi dau legământul meu de pace. 13  Acesta să servească drept legământ al unei preoții pe timp indefinit pentru el și pentru urmașii lui,+ care vor veni după el, fiindcă n-a tolerat niciun fel de rivalitate față de Dumnezeul lui+ și a făcut ispășire pentru fiii lui Israel»“.+ 14  Numele bărbatului israelit omorât, care a fost omorât împreună cu madianita, era Zimri, fiul lui Salu, cap+ al unei case părintești a simeoniților. 15  Iar numele femeii madianite omorâte era Cozbi, fiica lui Țur.+ Acesta era cap al semințiilor unei case părintești din Madian.+ 16  Mai târziu, Iehova i-a vorbit lui Moise, zicând: 17  „Să-i hărțuiți și să-i loviți pe madianiți,+ 18  pentru că și ei vă hărțuiesc cu acțiunile lor viclene,+ pe care le-au săvârșit cu viclenie împotriva voastră în fapta lui Peor+ și în fapta lui Cozbi,+ fiica unei căpetenii a Madianului, sora lor, care a fost omorâtă+ în ziua plăgii cauzate de fapta lui Peor“.+

Note de subsol

Vg „organe genitale“; LXX „pântece“.