Ioan 13:1-38

13  Isus știa înainte de sărbătoarea Paștelui că îi venise ceasul+ să plece din lumea aceasta la Tatăl.+ Și, fiindcă i-a iubit pe ai săi care erau în lume,+ i-a iubit până la sfârșit.  Astfel, în timpul cinei, după ce Diavolul îi pusese în inimă lui Iuda Iscariot,+ fiul lui Simon, să-l trădeze,+  el, știind că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mână+ și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu se ducea,+  s-a ridicat de la cină, și-a pus deoparte mantia și apoi a luat un prosop și s-a încins.+  După aceea, a pus apă într-un lighean și a început să spele picioarele+ discipolilor și să le șteargă cu prosopul cu care era încins.  Și a venit la Simon Petru. Acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?“+  Răspunzând, Isus i-a zis: „Ce fac eu tu nu înțelegi acum, dar vei înțelege după aceea“.+  Petru i-a spus: „Nu, niciodată nu-mi vei spăla picioarele!“ Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl,+ n-ai parte cu mine“.  Simon Petru i-a zis: „Doamne, nu numai picioarele, ci și mâinile și capul!“ 10  Isus i-a zis: „Cine s-a îmbăiat+ n-are nevoie decât să-i fie spălate picioarele, fiindcă este în întregime curat. Și voi sunteți curați, dar nu toți“. 11  El știa cine avea să-l trădeze.+ De aceea a zis: „Nu toți sunteți curați“. 12  După ce le-a spălat picioarele, s-a îmbrăcat cu mantia lui, s-a întins din nou la masă și le-a zis: „Înțelegeți ce v-am făcut? 13  Voi mă numiți «Învățător»+ și «Domn»+ și aveți dreptate, pentru că asta sunt.+ 14  Deci, dacă eu, deși Domn și Învățător, v-am spălat picioarele,+ și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora.+ 15  Fiindcă v-am dat un exemplu, pentru ca, așa cum v-am făcut eu, așa să faceți și voi.+ 16  Foarte adevărat vă spun: Sclavul nu este mai mare decât stăpânul lui, nici cel trimis nu este mai mare decât cel care l-a trimis.+ 17  Dacă știți aceste lucruri, fericiți sunteți dacă le faceți.+ 18  Nu vorbesc despre voi toți. Îi cunosc pe aceia pe care i-am ales.+ Dar aceasta se întâmplă ca să se împlinească Scriptura:+ «Cel care se hrănea cu pâinea mea și-a ridicat călcâiul împotriva mea».+ 19  Vă spun acum, înainte să se întâmple,+ pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că eu sunt acela. 20  Foarte adevărat vă spun: Cine-l primește pe cel trimis de mine mă primește și pe mine.+ Iar cine mă primește pe mine îl primește și pe cel care m-a trimis pe mine“.+ 21  După ce a spus aceste lucruri, Isus s-a tulburat în spirit și a mărturisit, zicând: „Foarte adevărat vă spun că unul dintre voi mă va trăda“.+ 22  Discipolii se uitau unii la alții, neștiind despre cine vorbea.+ 23  Întins la masă, la sânul lui Isus, era unul dintre discipolii săi, pe care-l iubea Isus.+ 24  Atunci Simon Petru i-a făcut acestuia semn cu capul și i-a zis: „Spune, cine este cel despre care vorbește?“ 25  Și acesta s-a rezemat pe pieptul lui Isus și l-a întrebat: „Doamne, cine este?“+ 26  Isus a răspuns: „Este cel căruia îi voi da bucățica pe care o înmoi“.+ Astfel, după ce a înmuiat bucățica, a luat-o și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariot. 27  Și atunci, după bucățică, Satan a intrat în el.+ Isus i-a zis: „Ce faci, fă mai repede!“ 28  Dar niciunul dintre cei întinși la masă nu știa de ce i-a spus aceasta. 29  Unii credeau că, întrucât Iuda ținea caseta cu bani,+ Isus îi spusese: „Cumpără lucrurile de care avem nevoie pentru sărbătoare“ sau că trebuia să le dea ceva săracilor.+ 30  Așadar, după ce a primit bucățica, a ieșit imediat. Și era noapte.+ 31  După ce el a ieșit, Isus a zis: „Acum Fiul omului este glorificat+ și Dumnezeu este glorificat prin el. 32  Dumnezeu însuși îl va glorifica,+ și îl va glorifica imediat. 33  Copilașilor,+ mai sunt cu voi puțin timp. Mă veți căuta. Și așa cum le-am spus iudeilor: «Unde mă duc eu, voi nu puteți veni»,+ așa vă spun și vouă acum. 34  Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; așa cum v-am iubit eu,+ așa să vă iubiți și voi unii pe alții.+ 35  Prin aceasta vor ști toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți iubire între voi“.+ 36  Simon Petru l-a întrebat: „Doamne, unde te duci?“ Isus i-a răspuns: „Unde mă duc eu, tu nu mă poți urma acum, dar mă vei urma mai târziu“.+ 37  Petru i-a zis: „Doamne, de ce nu te pot urma acum? Îmi voi da sufletul pentru tine“.+ 38  Isus a răspuns: „Îți vei da sufletul pentru mine? Foarte adevărat îți spun: Nicidecum nu va cânta cocoșul până nu mă vei renega de trei ori“.+

Note de subsol