Geneza 30:1-43

30  Când a văzut că nu-i năștea copii lui Iacob, Rahela a început s-o invidieze pe sora ei și i-a spus lui Iacob:+ „Dă-mi copii, căci altfel voi fi o femeie moartă!“+  Atunci Iacob s-a aprins de mânie împotriva Rahelei și a zis:+ „Sunt eu în locul lui Dumnezeu, care ți-a oprit rodul pântecelui?“+  Ea a spus: „Iat-o pe sclava mea, Bilha.+ Culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei și eu, da, eu, să am copii prin ea“.+  Atunci i-a dat-o de soție pe Bilha, servitoarea ei, iar Iacob s-a culcat cu ea.+  Bilha a rămas însărcinată și după un timp i-a născut lui Iacob un fiu.+  Atunci Rahela a spus: „Dumnezeu a fost judecătorul meu,+ mi-a ascultat glasul și mi-a dat un fiu“. De aceea, i-a pus numele Dan*.+  Și Bilha, servitoarea Rahelei, a rămas din nou însărcinată și după un timp i-a născut lui Iacob un al doilea fiu.  Atunci Rahela a spus: „M-am luptat cu îndârjire cu sora mea și am învins!“ Astfel, i-a pus numele Neftali*.+  Când Lea a văzut că nu mai năștea, a luat-o pe Zilpa, servitoarea ei, și i-a dat-o de soție lui Iacob.+ 10  După un timp, Zilpa, servitoarea Leei, i-a născut lui Iacob un fiu. 11  Atunci Lea a zis: „Ce noroc!“ Și i-a pus numele Gad*.+ 12  După aceea, Zilpa, servitoarea Leei, i-a născut lui Iacob un al doilea fiu. 13  Atunci Lea a zis: „Ce fericită sunt! Fiicele mă vor numi fericită“.+ Și i-a pus numele Așer*.+ 14  Odată, la vremea secerișului grâului,+ Ruben+ a ieșit să se plimbe și a găsit pe câmp niște mandragore, pe care i le-a adus mamei lui, Lea. Atunci Rahela i-a zis Leei: „Dă-mi, te rog, câteva dintre mandragorele+ fiului tău“. 15  Însă ea i-a răspuns: „Nu-i destul că mi-ai luat soțul,+ de vrei acum să iei și mandragorele fiului meu?“ Rahela a spus: „Atunci să se culce cu tine în noaptea aceasta în schimbul mandragorelor fiului tău“. 16  Seara,+ când Iacob se întorcea de la câmp, Lea i-a ieșit în întâmpinare și a zis: „Cu mine te vei culca, fiindcă am plătit pentru tine cu mandragorele fiului meu“. Și în noaptea aceea s-a culcat cu ea.+ 17  Și Dumnezeu a auzit-o pe Lea și i-a răspuns. Ea a rămas însărcinată și, după un timp, i-a născut lui Iacob un al cincilea fiu.+ 18  Atunci Lea a zis: „Dumnezeu m-a răsplătit, fiindcă i-am dat-o pe servitoarea mea soțului meu“. Și i-a pus numele Isahar*.+ 19  Lea a rămas din nou însărcinată și, după un timp, i-a născut lui Iacob un al șaselea fiu.+ 20  Atunci Lea a zis: „Dumnezeu mi-a făcut mie, da, mie, un cadou frumos. În sfârșit, soțul meu mă va accepta,+ căci i-am născut șase fii“.+ Astfel, i-a pus numele Zabulon*.+ 21  După aceea a născut o fiică și i-a pus numele Dina*.+ 22  În cele din urmă, Dumnezeu și-a adus aminte de Rahela și Dumnezeu a auzit-o și i-a răspuns, deschizându-i pântecele.+ 23  Ea a rămas însărcinată și a adus pe lume un fiu. Atunci a zis: „Dumnezeu mi-a înlăturat rușinea!“+ 24  Și i-a pus numele Iosif*,+ zicând: „Iehova îmi mai dă acum un fiu“. 25  După ce Rahela l-a născut pe Iosif, Iacob i-a spus lui Laban: „Dă-mi drumul ca să mă duc la locul meu și în țara mea.+ 26  Dă-mi soțiile și copiii, pentru care ți-am slujit, ca să plec, fiindcă știi bine cum ți-am slujit“.+ 27  Atunci Laban i-a zis: „Acum, dacă am găsit favoare în ochii tăi, nu pleca! Am înțeles din semnele prevestitoare că Iehova mă binecuvântează datorită ție“.+ 28  Și a adăugat: „Stabilește-ți plata și eu ți-o voi da“.+ 29  Iacob i-a răspuns: „Tu știi bine cum ți-am slujit și cum i-a mers turmei tale cu mine.+ 30  Știi că, înainte de venirea mea, aveai puțin și că puținul acesta a crescut până a devenit mult, pentru că, de când am venit eu, Iehova te-a binecuvântat.+ Și-acum, când o să fac ceva și pentru casa mea?“+ 31  Atunci Laban a zis: „Ce să-ți dau?“ Și Iacob a răspuns: „Nu-mi da nimic!+ Dacă vei face pentru mine ce-ți voi spune, îți voi paște din nou turma.+ O voi păzi în continuare.+ 32  Astăzi voi trece prin toată turma ta. Pune deoparte orice oaie pestriță și tărcată, orice berbec tânăr de culoare brun închis și orice capră tărcată și pestriță. Aceasta să fie de-acum încolo plata mea.+ 33  Și cinstea mea va răspunde pentru mine oricând vei veni să-mi verifici plata:+ tot ce nu este pestriț și tărcat între capre și de culoare brun închis între berbecii tineri va fi ceva furat dacă va fi la mine“.+ 34  Laban a zis: „Foarte bine! Să fie după cuvântul tău“.+ 35  Și în ziua aceea a pus deoparte țapii vărgați și tărcați și toate caprele pestrițe și tărcate, tot ce era cu alb și tot ce era de culoare brun închis între berbecii tineri, însă le-a dat în mâinile fiilor lui. 36  Apoi a pus între el și Iacob o distanță de trei zile de mers, iar Iacob păștea restul turmelor lui Laban. 37  Atunci Iacob și-a luat nuiele de stirax,+ de migdal+ și de platan,+ încă pline de sevă, le-a descojit din loc în loc, lăsând să se vadă părțile albe de pe nuiele.+ 38  Apoi a pus nuielele descojite în fața turmei, în jgheaburi, în adăpătorile+ unde veneau să bea turmele, pentru ca, atunci când veneau să bea, să intre în călduri. 39  Astfel, turmele intrau în călduri în fața nuielelor și animalele nășteau pui vărgați, pestriți și tărcați.+ 40  Iacob a separat berbecii tineri și a întors fața animalelor din turmele lui Laban spre cele vărgate și spre toate cele de culoare brun închis. Apoi a pus deoparte turmele lui și nu le-a lăsat lângă turmele lui Laban. 41  Ori de câte ori animalele viguroase+ intrau în călduri, Iacob punea nuielele în jgheaburi,+ sub ochii animalelor, pentru ca ele să intre în călduri lângă nuiele. 42  Dar când animalele dădeau semne de slăbiciune, nu le punea acolo. Astfel, cele slabe erau întotdeauna ale lui Laban, iar cele viguroase, ale lui Iacob.+ 43  Și omul acesta prospera tot mai mult și a ajuns să aibă turme mari, servitori și servitoare, cămile și măgari.+

Note de subsol

Adică „Judecător“.
Adică „Luptele mele“.
Adică „Noroc“.
Adică „Fericit; Fericire“.
Adică „El este o răsplată“.
Adică „Locuință“; probabil, „Acceptare“.
Adică „Judecată; Achitată; Justificată“.
Adică „El mai dă“.