Faptele 4:1-37

4  Pe când cei doi vorbeau poporului, preoții principali, comandantul gărzii de la templu+ și saducheii+ au venit peste ei,  supărați că învățau poporul și că anunțau clar învierea din morți dându-l ca exemplu pe Isus.+  Au pus mâna pe ei și i-au ținut sub pază până a doua zi,+ fiindcă deja se înserase.  Totuși, mulți dintre cei care ascultaseră cuvântarea au crezut,+ iar numărul bărbaților s-a ridicat la aproximativ cinci mii.+  A doua zi s-au adunat la Ierusalim conducătorii, bătrânii și scribii+  (precum și Ana,+ preotul principal, și Caiafa,+ Ioan, Alexandru și toți cei din familia preotului principal),  i-au pus în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut lucrul acesta?“+  Atunci Petru, plin de spirit sfânt,+ le-a zis: „Conducători ai poporului și bătrâni,  dacă astăzi suntem cercetați pentru binele făcut unui bolnav,+ ca să se afle prin cine a fost vindecat omul acesta, 10  să știți voi toți și tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Cristos Nazarineanul,+ pe care voi l-ați țintuit pe stâlp,+ dar pe care Dumnezeu l-a sculat din morți,+ da, prin el stă omul acesta sănătos aici, în fața voastră. 11  El este «piatra pe care voi, zidarii, ați considerat-o un nimic și care a devenit capul unghiului».+ 12  Și în nimeni altul nu este salvare, căci nu este sub cer niciun alt nume+ care să fi fost dat printre oameni prin care putem fi salvați“.+ 13  Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și înțelegând că erau oameni fără carte și de rând,+ s-au mirat. Și și-au dat seama că fuseseră cu Isus.+ 14  Și, privindu-l pe omul care fusese vindecat și care stătea în picioare lângă ei,+ n-au avut nimic de spus împotrivă.+ 15  Atunci le-au poruncit să iasă din sala Sanhedrinului și s-au sfătuit, 16  zicând: „Ce să facem cu oamenii aceștia?+ Pentru că au făcut un semn extraordinar, văzut de toți locuitorii Ierusalimului,+ iar noi nu putem nega. 17  Dar, pentru ca lucrul acesta să nu se mai răspândească în popor, să-i amenințăm și să le spunem să nu mai vorbească nimănui în numele acesta“.+ 18  Atunci i-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai predea nicăieri în numele lui Isus. 19  Dar, răspunzând, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. 20  Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit“.+ 21  După ce i-au amenințat din nou, i-au eliberat, pentru că nu găsiseră niciun motiv să-i pedepsească și pentru că se temeau de popor,+ fiindcă toți îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22  Fiindcă omul care fusese vindecat miraculos* avea peste patruzeci de ani. 23  După ce au fost eliberați, ei s-au dus la ai lor+ și le-au istorisit ce le spuseseră preoții principali și bătrânii. 24  Auzind aceasta, și-au înălțat cu toții glasul către Dumnezeu+ și au zis: „Domn Suveran,+ tu ești Cel care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele+ 25  și care, prin spiritul sfânt, a spus prin gura strămoșului nostru David,+ slujitorul tău: «De ce s-au agitat națiunile și de ce au meditat popoarele la lucruri deșarte?+ 26  Regii pământului s-au ridicat și conducătorii s-au adunat ca un singur om împotriva lui Iehova și împotriva unsului său».+ 27  Și atât Irod*, cât și Ponțiu Pilat,+ împreună cu oamenii națiunilor și cu popoarele lui Israel, s-au adunat în acest oraș împotriva sfântului+ tău slujitor Isus, pe care l-ai uns,+ 28  ca să facă ceea ce mâna și voința ta hotărâseră dinainte să se întâmple.+ 29  Și acum, Iehova, îndreaptă-ți atenția spre amenințările lor+ și fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala,+ 30  în timp ce îți întinzi mâna ca să vindeci și în timp ce se fac semne și minuni+ prin numele+ sfântului tău slujitor+ Isus“. 31  După ce au făcut această implorare, locul în care erau adunați s-a zguduit+ și toți s-au umplut de spirit sfânt+ și vorbeau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.+ 32  Mulțimea celor care crezuseră era cu o inimă și cu un suflet+ și niciunul nu spunea că vreunul dintre lucrurile pe care le avea era al lui, ci aveau toate în comun.+ 33  Și, cu multă putere, apostolii depuneau încontinuu mărturie despre învierea Domnului Isus+ și peste toți era din belșug bunătate nemeritată. 34  Niciunul dintre ei nu era în nevoie,+ fiindcă toți cei care erau proprietari de terenuri sau de case le vindeau și aduceau valoarea lucrurilor vândute 35  și o puneau la picioarele apostolilor.+ Apoi se împărțea+ fiecăruia, după cum avea nevoie. 36  Astfel, Iosif, cunoscut de apostoli și ca Barnaba+ — care, tradus, înseamnă Fiul Mângâierii —, un levit originar din Cipru, 37  a vândut bucata de pământ pe care o avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.+

Note de subsol

Lit. „în care se făcuse acest semn al vindecării“.
Vezi Lu 3:1, n.s.