Eclesiastul 1:1-18

1  Cuvintele convocatorului,+ fiul lui David, regele din Ierusalim.+  „Deșertăciunea deșertăciunilor!“,+ a spus convocatorul, „deșertăciunea deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!“+  Ce folos are omul din toată truda cu care se trudește+ sub soare*?+  O generație trece,+ o generație vine,+ dar pământul rămâne pentru totdeauna.+  Și soarele strălucește, apoi apune;+ și el aleargă gâfâind spre locul lui, de unde începe să strălucească iarăși.+  Vântul se îndreaptă spre sud și se rotește spre nord.+ Se rotește și iar se rotește,+ apoi vântul își reia mișcările circulare.+  Toate râurile*+ se varsă în mare,+ totuși marea nu se umple.+ Râurile se întorc la locul de unde pornesc, pentru ca de acolo să curgă din nou.+  Toate lucrurile sunt obositoare,+ sunt mai multe decât se poate spune. Ochiul nu se satură de câte vede+ și urechea nu se umple de câte aude.+  Ce a fost va mai fi+ și ce s-a făcut se va mai face, așa că nu este nimic nou sub soare.+ 10  Există oare vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată, ceva nou“? El exista deja din timpuri străvechi;+ ceea ce a venit în existență acum era și în timpurile dinaintea noastră.+ 11  Nimeni nu-și aduce aminte de oamenii de odinioară și nimeni nu-și va aduce aminte nici de cei ce vor veni mai târziu.+ Nici de aceia nu-și vor aduce aminte cei ce vor veni și mai târziu.+ 12  Eu, convocatorul, am devenit rege peste Israel, la Ierusalim.+ 13  Mi-am îndreptat inima să caut și să cercetez înțelepciunea+ a tot ce s-a făcut sub ceruri: îndeletnicirea chinuitoare pe care le-a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor, cu care să se îndeletnicească.+ 14  Am văzut toate lucrările care se făceau sub soare+ și iată că totul era deșertăciune și goană după vânt.+ 15  Ce s-a făcut strâmb nu poate fi îndreptat,+ iar ce lipsește nu poate fi numărat. 16  Și am vorbit cu inima mea,+ zicând: „Iată, am crescut mult în înțelepciune, mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim,+ și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“.+ 17  Mi-am dăruit inima cunoașterii înțelepciunii și cunoașterii nebuniei+ și am ajuns să cunosc prostia+ și am aflat că și ea este goană după vânt.+ 18  Căci unde este multă înțelepciune este și mult necaz,+ așadar cine-și sporește cunoștința își sporește și durerea.+

Note de subsol

Această expresie apare de 29 de ori în Eclesiastul.
Lit. „torentele de iarnă“.