1 Samuel 8:1-22

8  Și, când Samuel a îmbătrânit, i-a numit+ pe fiii săi judecători peste Israel.  Numele fiului său întâi născut era Ioel,+ iar numele celui de-al doilea, Abiia.+ Ei judecau la Beer-Șeba.  Fiii lui însă nu umblau pe căile sale,+ ci erau înclinați spre câștig necinstit,+ luau mită+ și făceau judecată strâmbă.+  După un timp, toți bătrânii lui Israel+ s-au adunat, au venit la Samuel la Rama  și i-au zis: „Iată că tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe căile tale. Acum, numește peste noi un rege,+ cum au toate națiunile, ca să ne judece“.  Dar lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel, când au spus: „Dă-ne un rege ca să ne judece“. Și Samuel s-a rugat lui Iehova.+  Atunci Iehova i-a zis lui Samuel:+ „Ascultă glasul poporului în tot ce-ți spun ei,+ căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege+ peste ei.  Așa cum au făcut în toate din ziua în care i-am scos din Egipt+ până în ziua aceasta, căci m-au părăsit+ și le-au slujit altor dumnezei,+ așa fac și cu tine.  Acum ascultă de glasul lor. Numai să-i avertizezi în mod serios și să le vorbești despre drepturile regelui care va domni peste ei“.+ 10  Samuel a spus deci toate cuvintele lui Iehova poporului care-i cerea un rege. 11  Și a zis: „Acestea vor fi drepturile+ regelui care va domni peste voi: Pe fiii voștri îi va lua la el,+ îi va pune la carele lui+ și printre călăreții lui,+ iar unii dintre ei vor trebui să alerge în fața carelor lui.+ 12  Îi va numi căpetenii peste mii+ și căpetenii peste cincizeci,+ cu unii va ara,+ va strânge recolta+ și cu ei va pregăti echipamentul de război+ și echipamentul pentru carele lui.+ 13  Pe fiicele voastre le va lua ca să-i facă amestecuri de uleiuri parfumate, mâncare și pâine.+ 14  Cele mai bune dintre ogoarele voastre, dintre viile+ voastre și dintre livezile voastre de măslini+ le va lua și le va da slujitorilor lui. 15  Din semănăturile voastre și din viile voastre va lua a zecea parte+ și le-o va da demnitarilor lui de la curte+ și slujitorilor lui. 16  Pe servitorii voștri și pe servitoarele voastre, precum și cele mai bune cirezi ale voastre și măgarii voștri îi va lua și îi va folosi pentru lucrările lui.+ 17  Va lua a zecea parte din turmele voastre,+ iar voi veți ajunge slujitorii lui. 18  Și în ziua aceea veți striga din cauza regelui vostru,+ pe care vi l-ați ales, dar Iehova nu vă va răspunde în ziua aceea“.+ 19  Însă poporul a refuzat să asculte de glasul lui Samuel+ și a zis: „Nu, ci să fie un rege peste noi! 20  Să fim și noi ca toate națiunile!+ Regele nostru să ne judece, să iasă în fruntea noastră și să lupte pentru noi!“ 21  Samuel a ascultat toate cuvintele poporului, apoi le-a rostit în auzul lui Iehova.+ 22  Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă de glasul lor și dă-le un rege ca să domnească peste ei“.+ Samuel le-a spus deci bărbaților lui Israel: „Duceți-vă fiecare în orașul său“.

Note de subsol